Aud din nou, lăudat fie Domnul!

Un lucru foarte de-a mirările li se întîmplă oamenilor de vîrstă mijlocie: încep să audă din nou. Eu, unul, am încetat să mai ascult prin 1976, cînd am apărut în deschidere la Ramones, la Mabuhay Gardens, în San Francisco. Ramones nu erau, pe atunci, cine ştie ce mare chestie, aşa că îi puneau laolaltă cu poeţii în tot felul de cluburi mărunte. Poeţii citeau mereu primii, pentru că publicul nu arunca cu lucruri pe scenă decît după ce începea muzica. Am fost să văd Sex Pistols în faimosul lor ultim concert din America şi încă mai fac duşuri ca să scap de amintirile acelea. Pe la finele anilor ’60, mi-am pierdut pentru scurt timp minţile la un concert-cu-rivuluţie al celor de la MC5, în Detroit şi, deşi am recunoscut deschis puterea şi ineditul acelei experienţe, nu aş vrea s-o repet. În deceniul în care a copilărit punk-ul, sunetul dominant era disco şi îmi făcea o greaţă încă şi mai mare decît gloatele. Mie îmi plăceau la nebunie discurile muzicienilor poetico-punk, Patti Smith şi Jim Caroll şi mai existau, întotdeauna, Bob Dylan, Leonard Cohen şi Tom Waits, pentru anume stări de spirit, şi Johnny Cash sau Velvet Underground, pentru celelalte stări de spirit. Şi mai puteam oricînd conta pe Iggy Pop şi al său "Lust for Life" ca să pună un pic lucrurile sub tensiune. M-am mai trezit un picuţ, din cînd în cînd, şi aşa m-am dus să ascult Walter "Wolfman" Washington sau Charmaine Nevils sau Linnzi Zaroski în New Orleans, sau Gogol Bordello în New York, dar după aceea urechile mele se blegeau la loc. Acum am devenit o marionetă într-un film. Sînt vocea lui J.J. Suede în filmul Trixie and The Tree Trunks al lui Miss Pussycat. Sînt un toboşar congelat în gheaţă timp de veacuri, poate chiar un mileniu şi sînt readus la viaţă pentru a ajuta formarea unei trupe. Muzica filmului este de Quintron şi premiera acestei opere absolut geniale a fost urmată de un concert al lui Quintron, Miss Pussycat şi prietenii lor. Mulţimea de la One-Eyed Jack din New Orleans arăta de parcă de-abia venise din Berlinul finelui de ani ’90, via New York-ul anilor ’70, cu mici tuşe de New Orleans pe ici, pe colo, cum ar fi o bustieră cu mărgele sau o parură cu pene. Restul, numai negru fundamental şi ţigări. De-abia dacă dădeam atenţie muzicii cînd a început trupa să cînte, dar pe cînd începusem să evaluez critic leşinăciunea a ceea ce eu consideram a fi o mulţime apatică, m-a lovit Lucrul. Lucrul a început ca un tremur, apoi s-a făcut o serie de tremure, apoi o cascadă, apoi o avalanşă şi toată lumea a început să se mişte, chiar şi eu. Pentru prima oară după mulţi ani, auzeam muzica! Sunetul hipnotic al lui Quintron curgea direct prin trupul meu, iar vocalizele lui Miss Pussycat sunau precum vocalele lui Rimbaud, crescînd cu intensitate Dada. Mă mişcam pentru că aşa trebuia, pentru că trebuia să scap de ceva, nu ştiu prea bine de ce anume, poate de ignoranţa unor decenii în care nu am ascultat. Cît priveşte oamenii din mulţime, şi ei se mişcau ca şi cum ar fi fost împinşi să scape de ceva din ei şi atunci m-a lovit al doilea Lucru: era ceva nou. Există acum, la finele primului deceniu al secolului XXI, ceva de care trebuie să scăpăm, şi acest sunet ne ajută să-l exorcizăm. Aceasta este esenţa artei bune - am gîndit, chiar pe cînd zvîcneam de colo-colo ca un dinozaur atacat cu şocuri electrice -, te face să te scuturi de chestiile stătute, zgîlţîie clişeele. La puţin timp după convertirea mea la Quintron am descoperit că mulţi dintre prietenii mei ascultă din nou: la celălalt capăt al pămîntului, în România, Ioana Avadani sprijină o trupă pe nume Kumm. I-am ascultat pe Internet. Yes, yes, am spus precum Molly Bloom. Apoi Laura a primit un CD "remastered" al lui Iggy şi The Stooges şi am ascultat "Search and Destroy" mai clar decît a fost vreodată. Laura a făcut o adevărată pasiune pentru Iggy şi m-a pus şi pe mine să ascult. Şi mă simt de parcă aş avea acum urechi noi. Există muzică pe lumea asta, şi nouă, şi veche, dar pentru mine e toată nouă şi ne face pe noi toţi să scăpăm de blocajele noastre, noi-vechi şi mari cît casa. traducere de Ioana AVĂDANI