Aspirația spre nimic

Publicat în Dilema Veche nr. 746 din 7-13 iunie 2018
Un italiano vero! jpeg

Mai întîi a fost o ceață fină. Părea normală. Poate că așa și era. Perfect normală. Naturală. Venită după o noapte lungă și rece. Uneori, părea că dispare, că se ridică. Însă rămînea mereu, cumva, în privirile noastre încețoșate. Pe urmă, încetul cu încetul, s-a instalat peste tot, ca și cînd ar fi făcut parte din ordinea fiecărei zile. A devenit din ce în ce mai deasă, iar noi am învățat să ne orientăm în ea. Am învățat să ne facem trasee, așa cum învățaserăm să ne deplasăm și în întuneric, pe timpul lungii nopți reci. Acum, vedem ceața prin care am învățat să umblăm ca pe ceva firesc. Face parte din felul nostru de a înțelege peisajul în care viețuim. Sau face parte din felul nostru de a nu vedea pe unde mergem, tocmai pentru că ne-am obișnuit de multă vreme să ne orientăm cu ajutorul altor simțuri. Credem că e imposibil să urmeze o altă noapte rece, la fel ca aceea din care am ieșit. Fără să știm că felul ăsta de ceață, din ce în ce mai deasă, e, în felul ei, o întunecare lentă, o noapte care învață să joace rolul unei zile.

Cu toate că unii o denunță în gura mare, ceața e ceva care ne convine tuturor. E foarte ofertantă. De fapt, e preferabilă oricărei alte stări de fapt. Pentru că, în ceață, poți să strigi cît te țin plămînii, să‑ți exprimi punctul de vedere care condamnă lipsa vizibilității, dar să faci ce vrei tu, pentru că nu te vede nimeni foarte clar. E foarte simplu. În ceață, zgomotul crește, pe măsură ce lucrurile sînt mai puțin vizibile. Corabia fiecăruia dintre noi trage cîte un semnal de clopot, la un anumit interval. În fondul sonor generat de milioanele de clopote, unele au abandonat ideea de interval. Clopotul e tras într-un ritm care depășește chiar și cadența celor mai performante arme automate. Nu se vede mare lucru. Ceea ce înseamnă că trebuie să ne bazăm foarte mult pe auz. Pînă cînd vacarmul clopotelor care semnalează prezența fiecăruia dintre noi devine o pastă sonoră densă și apăsătoare. Cu cît auzim mai greu, cu atît urlăm mai tare. Cu cît mai nervoase semnalele de avertizare a prezenței, cu atît mai isteric ritmul fiecăruia. Iar pasta sonoră a vacarmului în care existăm se transformă și ea, la rîndul ei, într-o ceață. O ceață a sunetelor, amestecată cu o ceață a vederii.

Cu toate astea, din cînd în cînd, răzbat anumite glasuri. Sînt vocile celor care își permit să cumpere stații de amplificare. Discursurile lor ajung și în cele mai îndepărtate cotloane. Cînd ai stație de amplificare, poți să te ridici un pic deasupra plafonului de ceață auditivă. De la înălțimea asta, poți să spui orice. Ai mari șanse să fii auzit. Și, mai ales, crezut. Pentru că nu se vede ce faci în timpul ăsta, din cauza ceții celeilalte. La adăpostul cețurilor, se poate face orice. Iar marele secret e că toți ne putem permite asta. Ceața din priviri și cea din auz nu sînt doar deranjante. Ele sînt și învăluitoare, pot fi și cît se poate  de protectoare. Sînt prilejuri minunate de a te ascunde, deși pari, într-un anumit fel, la vedere. Așa ajungi să-ți placă ceața. Egalitatea, în ceață, e mult mai seducătoare decît cea clară, de la lumina zilei. În claritate, în limpezime, se vede tot. Egalitatea de la vedere e grea, pentru că îți limitează extrem de mult gesturile. Pe cînd egalitatea din ceață e minunată, pentru că îți permite să gesticulezi cît vrei, să faci ce vrei. Că nu se vede. De la adăpostul ceții strigi ce vrei tu, cu mult mai multă încredere. 

Iar împletirea ceții vederii cu cea a auzului dă naștere, în cel mai firesc fel, unei ceți de idei. Ceea ce, iarăși, le convine multora dintre noi. În ceața generală poți să pari orice. De asta ai senzația că ești și plin de curaj. La adăpostul ceții poți să faci orice comentarii, să amendezi orice discurs, să fii cît se poate de malițios, patetic, scuturat de emoții profunde sau purtat pe aripile unui cinism suveran. Ceața chiar îți dă aripi. Capeți încredere fără să faci prea mult efort. E ca darul acela colosal din povești. Pelerina care te face invizibil. Te poți strecura oriunde și intri, ca ființă, în zona unei plăceri ascunse, greu de exprimat în cuvinte. Iar confortul ceții de idei e confortul suprem. Aici nu există imperfecțiuni, nepotriviri, poziții incomode, junghiuri cauzate de contorsionări, somn chinuitor, stat în picioare, teamă, angoasă, coșmar, torticolis, luxații și contuzii, aici totul e lin, pufos, moale, nimic nu are contur și nici greutate. Ceața de idei e un soi de paradis în care intrarea e cît se poate de democratică.

Cețurile te scutesc de responsabilitate. Nu prea mai e nimic pe umerii tăi. Totul e din cauza… ceții. Și e minunat că e așa. Poți s-o înjuri de la adăpostul ei înseși. Ce poate fi mai fascinant și mai seducător? Iar cînd îți e atît de bine, ce rămîne de făcut? Să prelungești cît mai mult starea asta. Și cum poți face așa ceva? Încurajînd ceața, mai mult sau mai puțin discret, sau chiar producînd-o. Oricum nu se vede aproape nimic. E ceață, nu?! Iar aspirația spre orice devine, la rîndul ei, ceva cețos. Ce e mai comod și mai convenabil, mai sigur și mai încurajator decît ceața? Odată pierdută, ridicată, dispărută, ne-am simți cu toții goi, rușinați, expuși vederii. Ce poate fi mai rău decît să fii văzut? Deși asta zicem că vrem. Să fim văzuți. Băgați în seamă. Respectați. Ei bine, ceața e mai bună decît toate, pentru că te scutește de orice griji. Nu mai ai nici tensiunea întrebării „Ce-ar fi dacă…?“. Ai doar confort. Un soi de liniștire. Poți să zici orice despre oricine, pentru că tu nu te vezi. Ce poate fi mai frumos? Și cine poate fi mai iubit decît negustorii de ceață? Și cine poate fi mai apreciat decît apărătorii ei? Și, la urma urmei, ce poate fi mai ispititor decît aspirația spre nimic? Pentru că poate fi la fel ca aceea spre orice. E deschiderea absolută. E ceața definitivă.

O mare invenție – contractul social jpeg
Se poate trăi și sub dictatură?
Fără această probă, argumentele celor care apără Justiția și judecătorii își pierd credibilitatea.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Resemnare
Turcia e doar încă un teren de luptă dintr-un război care se poartă intens de-a lungul și de-a latul lumii.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Un „dezavantaj” avantajos
Pe scurt: nu sîntem de acord ca, dacă 25 de parteneri ne vor în Schengen și doi nu, dreptatea să fie de partea celor doi.
Frica lui Putin jpeg
Non scholae...
Cîți nu scriu cu duiumul postări agramate și totuși se fac înțeleși, dovadă că primesc like-uri și au și urmăritori din belșug.
index jpeg 5 webp
James Bond și fabrica de ciocolată a lui Charlie
Oricum, ce altceva este un spion la scara istoriei, dacă nu un copil mare care știe cum să (se) joace, nu-i așa?
A F portait Tulane 23 1 jpeg
Pierdut respect. Găsitorului, recompensă!
Ce a produs această schimbare din ce în ce mai accelerată în ultimii zece, douăzeci de ani?
„Cu bule“ jpeg
Curriculum vitae
În perioada comunistă, formula latinească s-a folosit mai puțin.
HCorches prel jpg
Undercover agent
Redați-le profesorilor demnitatea.
p 7 WC jpg
Alunecînd treptat spre distopie
Legea IA europeană, care urmează să fie finalizată în cursul acestui an, interzice explicit utilizarea datelor generate de utilizatori în scopul „clasificării sociale”.
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Mai sînt destui care cred că americanii nu au fost pe Lună, că totul ar fi fost o mare păcăleală, o făcătură de Hollywood.
index jpeg webp
Sindromul „greaua moștenire”
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Cadavre și steaguri
De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Despre vorbitul în public
O cauză frecventă a derapajului oratoric este confuzia, mai mult sau mai puţin conştientă, a genurilor.
Frica lui Putin jpeg
Oglinda
El privi în oglindă și, firește, se văzu pe sine însuși.
index jpeg 5 webp
Republica Turcia de o sută de ani
În rîndul turcilor s-a conturat o nouă filozofie, chiar ideologie: kemalismul. Mustafa Kemal Atatürk a schimbat mentalități.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Cu bule“ jpeg
Fotbal și futbol
Să fi fost mai curînd (cum s-a mai presupus) o manifestare de pudibonderie comparabilă cu cele produse de alte obsesii românești mai vechi și mai noi, precum teama de cacofonii?
HCorches prel jpg
Este multă tristețe în sufletul lor
Și totuși, cînd intră la ore, încearcă să aibă zîmbet pe buze. Și totuși, cînd ies de la ore, adesea au zîmbet pe buze.
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
O lume a reluărilor nedorite
Inteligența Artificială e, în cele din urmă, un instrument, care poate fi folosit în scopuri bune
Comunismul se aplică din nou jpeg
Crimă și pedeapsă
După eliberare, Bogdan Stașinski a fost preluat probabil de serviciile secrete occidentale și nu se mai știe nimic clar despre el.
O mare invenție – contractul social jpeg
Ce fel de magistrați?
Rostul profund al întregului sistem judiciar constă în realizarea și menținerea armoniei sociale.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Discuția despre extremism
Nu, interzicerea unui partid nu e soluția. Pentru incidente specifice există Codul Penal. Pentru tot restul e vorba de bun-simț.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știu și ce pot economiștii (O întrebare pe care mi-am pus-o prin 2008 și la care încă aștept răspuns...)
Ne lăsăm sau nu ne lăsăm pe mîna „experţilor”? N-avem de ales. Ne lăsăm. Dar pe mîna căruia dintre ei?

Adevarul.ro

image
Descoperire epocală lângă Sarmizegetusa Regia realizată cu LIDAR. Nimeni nu bănuia ce ascund munții VIDEO
Un loc plin de vestigii dacice, din Hunedoara, ascuns și neglijat complet în ultimele decenii de autorități, a fost cercetat recent de oamenii de știință, cu ajutorul tehnologiei LIDAR, iar rezultatele studiului sunt uimitoare
image
Turist amendat pentru că a urcat în Munții Piatra Craiului fără să aibă buletinul la el. De ce i-a dat dreptate judecătorul
Un turist amendat de Jandarmerie pentru că „aflându-se în Piatra Craiului, pe un traseu nemarcat, a refuzat să furnizeze date pentru stabilirea identităţii sale” a dat în judecată Jandarmeria Română.
image
Camioanele care au dus faima României în toată lumea. Povestea vehiculelor solide și fiabile, cu „atitudine“ spartană
Camioanele românești, realizate la uzinele din Brașov, au fost adaptate mereu vremurilor, cu o tehnologie de vârf și prețuri avantajoase, cucerind astfel piețele internaționale, chiar și pe cele de peste Ocean.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.