Aspirația spre nimic

Publicat în Dilema Veche nr. 746 din 7-13 iunie 2018
Un italiano vero! jpeg

Mai întîi a fost o ceață fină. Părea normală. Poate că așa și era. Perfect normală. Naturală. Venită după o noapte lungă și rece. Uneori, părea că dispare, că se ridică. Însă rămînea mereu, cumva, în privirile noastre încețoșate. Pe urmă, încetul cu încetul, s-a instalat peste tot, ca și cînd ar fi făcut parte din ordinea fiecărei zile. A devenit din ce în ce mai deasă, iar noi am învățat să ne orientăm în ea. Am învățat să ne facem trasee, așa cum învățaserăm să ne deplasăm și în întuneric, pe timpul lungii nopți reci. Acum, vedem ceața prin care am învățat să umblăm ca pe ceva firesc. Face parte din felul nostru de a înțelege peisajul în care viețuim. Sau face parte din felul nostru de a nu vedea pe unde mergem, tocmai pentru că ne-am obișnuit de multă vreme să ne orientăm cu ajutorul altor simțuri. Credem că e imposibil să urmeze o altă noapte rece, la fel ca aceea din care am ieșit. Fără să știm că felul ăsta de ceață, din ce în ce mai deasă, e, în felul ei, o întunecare lentă, o noapte care învață să joace rolul unei zile.

Cu toate că unii o denunță în gura mare, ceața e ceva care ne convine tuturor. E foarte ofertantă. De fapt, e preferabilă oricărei alte stări de fapt. Pentru că, în ceață, poți să strigi cît te țin plămînii, să‑ți exprimi punctul de vedere care condamnă lipsa vizibilității, dar să faci ce vrei tu, pentru că nu te vede nimeni foarte clar. E foarte simplu. În ceață, zgomotul crește, pe măsură ce lucrurile sînt mai puțin vizibile. Corabia fiecăruia dintre noi trage cîte un semnal de clopot, la un anumit interval. În fondul sonor generat de milioanele de clopote, unele au abandonat ideea de interval. Clopotul e tras într-un ritm care depășește chiar și cadența celor mai performante arme automate. Nu se vede mare lucru. Ceea ce înseamnă că trebuie să ne bazăm foarte mult pe auz. Pînă cînd vacarmul clopotelor care semnalează prezența fiecăruia dintre noi devine o pastă sonoră densă și apăsătoare. Cu cît auzim mai greu, cu atît urlăm mai tare. Cu cît mai nervoase semnalele de avertizare a prezenței, cu atît mai isteric ritmul fiecăruia. Iar pasta sonoră a vacarmului în care existăm se transformă și ea, la rîndul ei, într-o ceață. O ceață a sunetelor, amestecată cu o ceață a vederii.

Cu toate astea, din cînd în cînd, răzbat anumite glasuri. Sînt vocile celor care își permit să cumpere stații de amplificare. Discursurile lor ajung și în cele mai îndepărtate cotloane. Cînd ai stație de amplificare, poți să te ridici un pic deasupra plafonului de ceață auditivă. De la înălțimea asta, poți să spui orice. Ai mari șanse să fii auzit. Și, mai ales, crezut. Pentru că nu se vede ce faci în timpul ăsta, din cauza ceții celeilalte. La adăpostul cețurilor, se poate face orice. Iar marele secret e că toți ne putem permite asta. Ceața din priviri și cea din auz nu sînt doar deranjante. Ele sînt și învăluitoare, pot fi și cît se poate  de protectoare. Sînt prilejuri minunate de a te ascunde, deși pari, într-un anumit fel, la vedere. Așa ajungi să-ți placă ceața. Egalitatea, în ceață, e mult mai seducătoare decît cea clară, de la lumina zilei. În claritate, în limpezime, se vede tot. Egalitatea de la vedere e grea, pentru că îți limitează extrem de mult gesturile. Pe cînd egalitatea din ceață e minunată, pentru că îți permite să gesticulezi cît vrei, să faci ce vrei. Că nu se vede. De la adăpostul ceții strigi ce vrei tu, cu mult mai multă încredere. 

Iar împletirea ceții vederii cu cea a auzului dă naștere, în cel mai firesc fel, unei ceți de idei. Ceea ce, iarăși, le convine multora dintre noi. În ceața generală poți să pari orice. De asta ai senzația că ești și plin de curaj. La adăpostul ceții poți să faci orice comentarii, să amendezi orice discurs, să fii cît se poate de malițios, patetic, scuturat de emoții profunde sau purtat pe aripile unui cinism suveran. Ceața chiar îți dă aripi. Capeți încredere fără să faci prea mult efort. E ca darul acela colosal din povești. Pelerina care te face invizibil. Te poți strecura oriunde și intri, ca ființă, în zona unei plăceri ascunse, greu de exprimat în cuvinte. Iar confortul ceții de idei e confortul suprem. Aici nu există imperfecțiuni, nepotriviri, poziții incomode, junghiuri cauzate de contorsionări, somn chinuitor, stat în picioare, teamă, angoasă, coșmar, torticolis, luxații și contuzii, aici totul e lin, pufos, moale, nimic nu are contur și nici greutate. Ceața de idei e un soi de paradis în care intrarea e cît se poate de democratică.

Cețurile te scutesc de responsabilitate. Nu prea mai e nimic pe umerii tăi. Totul e din cauza… ceții. Și e minunat că e așa. Poți s-o înjuri de la adăpostul ei înseși. Ce poate fi mai fascinant și mai seducător? Iar cînd îți e atît de bine, ce rămîne de făcut? Să prelungești cît mai mult starea asta. Și cum poți face așa ceva? Încurajînd ceața, mai mult sau mai puțin discret, sau chiar producînd-o. Oricum nu se vede aproape nimic. E ceață, nu?! Iar aspirația spre orice devine, la rîndul ei, ceva cețos. Ce e mai comod și mai convenabil, mai sigur și mai încurajator decît ceața? Odată pierdută, ridicată, dispărută, ne-am simți cu toții goi, rușinați, expuși vederii. Ce poate fi mai rău decît să fii văzut? Deși asta zicem că vrem. Să fim văzuți. Băgați în seamă. Respectați. Ei bine, ceața e mai bună decît toate, pentru că te scutește de orice griji. Nu mai ai nici tensiunea întrebării „Ce-ar fi dacă…?“. Ai doar confort. Un soi de liniștire. Poți să zici orice despre oricine, pentru că tu nu te vezi. Ce poate fi mai frumos? Și cine poate fi mai iubit decît negustorii de ceață? Și cine poate fi mai apreciat decît apărătorii ei? Și, la urma urmei, ce poate fi mai ispititor decît aspirația spre nimic? Pentru că poate fi la fel ca aceea spre orice. E deschiderea absolută. E ceața definitivă.

Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Anexă la Epistolar despre „catharii“ de la Păltiniș
Am găsit scrisoarea de mai jos, primită în 1987, de la Nicolae Steinhardt. O fac publică, pentru că se referă la un articol celebru al Părintelui Nicolae despre „catharii“ de la Păltiniș.
Frica lui Putin jpeg
Recunoștință Evei
Vremurile ne cer curaj, nu sofisticărie, limpezime morală, nu încîlceală printre teorii, simplitate în convingeri, nu lîncedă indecizie între nuanțe.
AFumurescu prel jpg
Cine n-are dușmani, să-și cumpere!
Am reînceput să ne născocim probleme, ne-am făcut privirea roată și-un dușmănel tot ne-am găsit fiecare, unul cu care să ne răfuim zi de vară pînă-n seară.
1024px Russian Salad  JPG
Istorie din bucătărie
Domnul Olivier și-a compus astfel opera: carne de vînat, alături de limbă de vițel, langustă sau homar, toate fierte, așezate pe farfurie și stropite cu un sos de maioneză specific regiunii Provence din Franța.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (III)
În cazuri excepționale crizele politice au fost rezolvate prin recurgerea la votul electoratului.
Iconofobie jpeg
Despre un lucru (mai puțin?) semnificativ
Obsesia binelui colectiv formează eroi, cea a binelui personal, cel mult, farisei.
„Cu bule“ jpeg
Ura și la gară!
„Ura și la gară!“ dezvoltă sensuri numeroase, dar previzibile: poate indica, în cheie pozitivă, eliberarea de o povară – sau, în cheie negativă, încheierea (prea) expeditivă și superficială a unei acțiuni, indiferența, lipsa de interes; adresată direct unui interlocutor, marchează de obicei refuzul,
FILIT – Iași 2021 jpeg
Rezultate și topuri naționale
Ce se întîmplă la nivelul managementului instituțiilor de învățămînt?
Un sport la Răsărit jpeg
Merge Wimbledon-ul și fără puncte, și fără ruși?
E cea mai mare confruntare pe tema Rusiei din lumea sportului, pînă acum coerentă relativ la pedeapsa aplicată supuşilor şi sus-puşilor din patria lui Putin.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Oameni și cîini
În comunism și o vreme după aceea, se pare că nu doar oamenii, ci și multe alte ființe se comportau altfel decît astăzi. Condițiile grele produceau o înrăire, o sălbăticire generală.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.

Adevarul.ro

image
Şofer omorât în bătaie la Bacău pentru că a atins din greşeală cu maşina oglinda unei dubiţe
O crimă înfiorătoare a avut loc miercuri seara pe o stradă în Bacău, după o acroşare în trafic şi un scurt scandal. Doi bărbaţi au fost deja reţinuţi, după ce victima a fost găsită pe asfalt, fără suflare.
image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.