Arhitectură și ierarhie

Publicat în Dilema Veche nr. 373 din 7 - 13 aprilie 2011
Răzbunări, patimi, resemnări jpeg

Mulţi dintre „emanaţii“ Revoluţiei din decembrie 1989 au considerat că simpla preluare a puterii, de la Partidul Comunist, ar putea fi suficientă pentru revenirea României în rîndul democraţiilor. E un lucru bine ştiut că, urmînd un mecanism deloc specific doar nouă, în interiorul noii puteri şi-au făcut loc, de îndată, cei care „aveau experienţă“ în politică şi în administraţie, activişti şi ocupanţi ai nivelurilor inferioare ale ierarhiei comuniste. Viziunea politică nu era şi nu reuşeşte să fie nici azi o prioritate. Principala „preocupaţiune mintală“ a „emanaţilor“ şi a multora dintre cei care i-au urmat în ultimii douăzeci de ani s-a dovedit a fi înlocuirea ierarhiei comuniste cu o altă ierarhie, căreia i s-a spus, simplu, „democraţie“. Puţini au fost cei care au luat în calcul faptul că ierarhia cu care ne-am învăţat atît de bine în comunism e fundamental diferită de o arhitectură a unui sistem democratic. După cum era normal, mulţi dintre noi am crezut că lucrurile se vor învăţa, se vor deprinde, se vor aranja în timp. Aparent, aşa s-a întîmplat. Trăim într-o ţară care a făcut progrese vizibile, sîntem membri cu drepturi depline ai Comunităţii Europene şi ai NATO, călătorim aproape liber în locuri pe care le visam cu ani în urmă şi, orice s-ar spune, trăim într-o democraţie. Dar lipsa de viziune politică şi maladiile erozive ale vechiului sistem îşi arată abia acum efectele profunde. 

Spre deosebire de ierarhia comunistă, arhitectura unui sistem democratic presupune lanţuri de responsabilităţi în preluarea tensiunilor sistemului, preocupare continuă pentru calculul rezistenţei mecanismului social, soluţii imediate la solicitări suplimentare, disponibilitate continuă pentru extindere şi dezvoltarea de noi dimensiuni şi, deloc în ultimul rînd, o obsesie pentru estetica întregului proces. Democraţia are, mai întotdeauna, un aspect foarte atractiv. E vorba de o continuă preocupare pentru chipul lucrurilor, pentru felul de ambalare a soluţiilor şi pentru aşezarea oricărei izbînzi într-o galerie cît mai vizibilă, vizitabilă şi inspiratoare. Vă amintiţi celebra zicere, devenită atît de populară, după ce am început să călătorim în libertate? Suna, şi încă mai sună, cam aşa: „Ai văzut, dom’le, ai naibii, cum ştiu să facă din două pietre amărîte ditamai chestia? Păi, aici, la noi, totul e vraişte, nu că n-am avea ce arăta...“ 

Estetica democraţiei se extinde asupra a tot ceea ce poate fi vizibil, dar şi asupra felului în care sistemul poate fi simţit. Iar esenţa acestei preocupări este păstrarea, protejarea continuă a caracterului inspirator al rînduirii lucrurilor. Interesele comune ale membrilor comunităţilor se pot transforma în spectacole care îşi contemplă continuitatea în timp, şi care se alimentează inclusiv din natura performanţei lor spectaculare. Însă aceste dimensiuni aspiraţionale nu pot veni decît dintr-o viziune asupra arhitecturii lumii în care ne e dat să trăim. Înlocuirea goală a unui model cu un altul, provizoratul ca filozofie, cîrpirea ierarhiilor primare nu vor putea da naştere niciodată unei aspiraţii.  

E drept, simplificînd excesiv lucrurile, ne place să spunem că noi nu sîntem făcuţi pentru aşa ceva, că natura creştinismului nostru ortodox e străină de spectacolul verticalităţii catolice, că în dosul spectacolului aparenţei strălucitoare a altora stau probleme cel puţin la fel de urîte ca ale noastre. Dar undeva, în adînc, ştim uneori că totul e doar un discurs de justificare, mai mult sau mai puţin frustrată, a unei profunde nostalgii pentru strălucire, pentru bucuria ordinii şi pentru foamea de valoare. Asta ne face să fim extrem de sensibili la orice gest critic, irascibili, urticaţi, suferinzi de un prurit istoric, prilejuit de orice gest care ar prezenta riscul de a ne evalua, măcar un pic. 

Vorbind despre Miliţie şi Poliţie, în episodul de săptămîna trecută semnalam, prin acest exemplu care e departe de a fi singurul, heirupismul modificării noastre de sistem şi absenţa preocupării pentru viziunea schimbării. La finalul articolului adresam o întrebare care i-a deranjat profund pe cîţiva cititori care mi-au făcut onoarea de a-mi citi articolul. Întrebarea era dacă ne dorim cu adevărat o Poliţie performantă. Cu riscul de a-i supăra, de a-i irita şi pe alţi cititori, răspund că nu cred în sinceritatea deplină a unui răspuns care ar trebui să fie, implicit, pozitiv. Cred, dimpotrivă, că metehnele pe care le-am deprins, nu doar în comunism, ne opresc şi azi de la bucuria de a contempla măcar un rudiment de spectacol românesc al legii şi al ordinii. Pentru că trăim un sentiment al dorinţei dreptăţii şi al nostalgiei pentru „domnia legii“ doar atunci cînd acestea nu ni se aplică în mod direct nouă. Pentru că am construit o cultură a fentei, a eschivei, a excepţiei, a hermeneuticii moralei. Şi, mai ales, pentru că am alcătuit democraţia postrevoluţionară, nu cu viziunea locului unde am fi dorit să ajungem, ci răzbunîndu-ne cu machiaj de operetă pe ce a fost. Şi, pentru că evaluarea reală ne-ar fi găsit pe mulţi dintre noi cu pantalonii în vine, mai degrabă am maimuţărit nişte instituţii, răzbunîndu-ne selectiv pe trecut, citind în diagonală şi sărind capitole.  

Iar cititorilor foarte supăraţi, celor care se simt jigniţi de unele afirmaţii din această serie de articole, le dau toate asigurările că textele de faţă nu sînt acuze la adresa nimănui. În orice spaţiu democratic, evaluarea continuă face parte din esenţa libertăţii. Opinia nu e un delict, ci un drept al tuturor. Nu cer nimănui să fie de acord cu mine, şi nici măcar, aşa cum ar fi normal, să respecte o opinie, chiar dacă ea e în dezacord cu a altora. Cît despre atacurile la persoană, din comentariile articolelor, sau despre observaţiile făcute cu mojicie, vă cer permisiunea să zîmbesc înţelegător, chiar dacă lucrul ăsta ar putea să irite. 

(va urma)

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Uimirea unui german care a vizitat Bucureștiul: „Nu-mi vine să cred cât e de subestimat!”. Ce spune despre micii din Obor VIDEO
Thomas Wiede, un turist german pasionat de călătorii, a petrecut în această primăvară un weekend la București. Iar impresiile sale la superlativ despre capitala României au fost împărtășite și pe canalul său de YouTube, care are peste 11.000 de abonați.
image
De ce vor tot mai mulți români să revină acasă, după mulți ani de Germania. „Aici nici nu am unde să cheltuiesc banii”
O conațională care locuiește în Germania a transmis un mesaj devenit viral pe Tik Tok pentru românii care muncesc în străinătate. Românca îi sfătuiește să ia spontan hotărârea de a reveni în România, dacă în țară se simt cel mai bine, pentru că altfel se vor amăgi singuri la nesfârșit.
image
Rețeta lui Ceaușescu pentru a pune mâna pe putere în România. Cum a reușit un copil sărac să ajungă stăpânul țării
Nicolae Ceaușescu a fost modelul perfect de politruc oportunist. Așa cum arată biografia fostului dictator acesta și-a făcut culoar către putere prin șiretenie, exploatând momentele prielnice, făcându-și loc cu coatele atunci când a fost nevoie.

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.