Arc peste timp
În 1990, student fiind, am ieșit, alături de colegii mei, în numeroase rînduri, la demonstrațiile împotriva a ceea ce se numea atunci, justificat, „neocomunism“ și, implicit, împotriva clicii iliesciene, ai cărei „pui“ ciugulesc țara și în prezent, din păcate. Mă fascinau, mărturisesc, la fiecare marș, sloganurile scrise pe pancartele noastre de protest. Erau inteligente, subtile, comice și totuși penetrante, foarte „la obiect“, cum s-ar zice. Rețin că, la un moment dat, am agitat eu însumi una splendidă în fața Prefecturii din Iași, pe parcursul unui miting antisistem. Debutaseră „vizitele“ minerilor la București (ne aflam, cred, prin martie 1990) și, ca atare, ne venise ideea (mie și cîtorva confrați) să pictăm pe ea un lămpaș, cu explicația: „Vrem bazin carbonifer!“ Am fost mîndru să o port chiar eu în mulțimea de tineri, deși onoarea de „stegar“ m-a costat destul de scump: pe traseul pînă la Casa Pătrată (sediul Prefecturii din Iași), m-am ales cu un scuipat – de la „un om de bine“ din vremurile respective! – pe noua mea geacă Faciba, obținută cu greu de taică-meu, prin niște cunoștințe, de la vestita fabrică din Vaslui… Am avut ulterior, nu știu de ce, sentimentul că timpul acelor lozinci inspirate (mi-au mai venit două, subit, în minte: „Ceaușescu, de-ar învia, tot cu Frontul ar vota!“ și „Ceaușescu, nu fi trist, Iliescu-i comunist!“) trecuse. Mai mult, am dezvoltat bănuiala (subiectivă, desigur!) că doar generația mea „de tranziție“ – chinuită de istorie, așadar – s-ar fi dovedit capabilă, din unghiul „capitalului de suferință“, să le inventeze. Cei care veneau după noi urmau „să o ducă bine“, nu mai puteau dezvălui „organ“ pentru ironia amară, pentru „șopîrlițe“. M-am înșelat. Anii au trecut, protestele au căpătat alte nuanțe, s-au specializat, s-au dezvoltat, s-au rafinat, însă inventivitatea lozincilor a rămas, trebuie să recunosc, nealterată. La fel și necazurile noilor generații.
Recentele demonstrații antimafie (ca filolog, am, sper, proprietatea termenilor, iar, în cazul acesta, cuvîntul „antiguvernamentale“ ar fi incorect, întrucît un „guvern“ nu poate acționa aidoma grupării Dragnea Grindeanu decît dacă se supune componentei infracționale și, prin iradiere, celei mafiotice!), demonstrații la care, după aproape trei decenii de „istorie“ românească – trist arc temporal! –, participă acum fiul meu împreună cu tovarășii lui mediciniști (toți mai hotărîți ca niciodată să emigreze!), mi-au produs mari revelații, cum să le spun, „estetice“ pe palierul comunicării protestatarilor, prin scandări, imagini și texte scrise, cu establishment-ul corupt. Entuziasmat, am ajuns la concluzia că, dinaintea geniului expozitiv al demonstranților prezentului, spiritul strigătelor noastre de odinioară pălește ireversibil. Am auzit/văzut sloganuri extraordinare, de „interferență“ a zonelor referențiale, cum ar fi, bunăoară, teologia și politica: „Înger, îngerașul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu, scapă-mă de pesedeu!“ sau „Cerem Bisericii Ortodoxe Române să schimbe, prin OUG, porunca a 8-a, Să nu furi!, în Să furi!, pentru a fi în acord cu legislația carpato-grindeano-pontică!“ În același spațiu pot fi incluse și „urările“/„sfaturile“ cu termeni tabu: „Pesedeul și ai lui să se ducă Drac-nelui!“, „Gâdea, Badea și Ciutacu, vă doresc să vă ia…!“ ori „Trebuie să fii nebun să te pui cu un popor al cărui desert favorit e coliva!“ Nu au lipsit mobilizările în limba engleză, extrem de elocvente pentru presa internațională: „When injustice becomes law, resistance becomes duty!“ și „Chuck Norris, please help!“ Un „îndemn“ în limba franceză, deși aproape ireproductibil, este, în egală măsură, sugestiv: „Liberté, Égalité, Fraternité et Mué PSD!“ Vorba lui Nea Nelu (Iliescelu) de altădată, consacrată plenar de aiuritoarea și originala călătorie a României spre liberalism: „No comment!“
Teribil de „aplicate“ s-au arătat a fi și lozincile cu simțul actualității: „Altă întrebare: pe cînd la închisoare?“, „Altă întrebare, altă guvernare!“, „Cioc, cioc! – Cine e? – Altă întrebare!“ și „Altul între bare: Iordache poreclit Ciordache!“ În aceeași notă, am sesizat o pancartă cu fotografia lui Dragnea în costum de Robin Hood, prevăzută cu nota, de asemenea, anglofonă „Robbing Good!“ Oricum, cel mai mult mi-a plăcut un slogan ieșean, cu tentă poetică, ridicat de o studentă simpatică lîngă statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Piața Unirii moldave: „Mai am un singur dor: Dragnea scriitor!“ Quod erat…
Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Studii de anglistică şi americanistică, Editura Junimea, 2016.
Foto: Andrei Ivan
