Apel către edili

Sfîrşit de săptămînă în Bucureşti. Capitala este dintr-odată un oraş diferit, pentru simplul fapt că se poate circula normal. Mă aventurez aşadar să merg cu maşina la Bookfest. Evenimentul s-a aşezat în conştiinţa şi habitudinile bucureştenilor, chiar dacă nu arată încă precum Salonul de Carte de la Paris, aşa cum sugerează ministrul Culturii. Lume multă, cărţi şi mai multe. Te întîlneşti cu toată lumea cu care te aşteptai deja să te întîlneşti, în jurul lansărilor de carte au loc ecumenii politice şi intelectuale dintre cele mai surprinzătoare, se schimbă idei şi amabilităţi ca pe vremuri la Şosea. În sălile supraîncălzite pluteşte o anumită atmosferă de comunitate. De comunitate urbană, aş îndrăzni să zic. Bucureştiul se întîlneşte pre sine într-un spaţiu de mare capitală. Părăsesc pavilionul de la Şosea şi mă îndrept spre centru. Pe drum, mă opresc la Muzeul Ţăranului Român, unde tocmai a fost dată la cheie o primă "grădină bucureşteană", cu flori locale şi varză, meri şi viţă-de-vie, pietriş şi garduri de lemn, care a "domesticit" spaţiul interior al muzeului. Este opera unui grup de arhitecţi şi studenţi peisagişti, finanţată de o mare companie, care ştie să-şi facă (şi) publicitate. "Credeţi că ni s-ar permite să ne ocupăm şi de spaţiul verde din faţa muzeului, dinspre Kiseleff?" - mă întreabă I. "Nu le cerem nici un ban!" - mai precizează ea, plină de speranţă. "De ce nu?" - dau eu să răspund. Apoi mă întreb singur: "De ce da?". Ajung, în sfîrşit, în zona Piaţa Romană. Pe stînga, pe strada Pictor Verona, Street Delivery. Pe dreapta, pe strada Mendeleev, un vîrf al acestui iceberg numit TUB (Transcentral Urban Bucureşti). Amîndouă străzile au fost închise şi au devenit pietonale, adăpostind o diversitate de "evenimente urbane" şi de prezentări de proiecte care mai de care mai interesante şi mai ingenioase. Unele mai "culturale", altele mai "comerciale". Mici ironii reciproce, publicuri oarecum diferite. Trecînd de la "micul Paris" la marele Bucureşti, iată că avem şi noi un rive gauche şi un rive droite - chiar dacă nu prea e clar, deocamdată, cam ce ar putea însemna asta. Majoritatea bucureştenilor trec însă de pe un "mal" pe altul şi cu toţii, beneficiari şi realizatori, se simt bine. "Se întîmplă ceva!" - aud pe un domn spunîndu-i entuziast-neîncrezător doamnei de lîngă el. Da, chiar aşa, "se întîmplă ceva", iar acest colţ de Bucureşti este viu, arată a mare capitală. Arată normal, aşa cum ar trebui să arate permanent. Dar cu toţii ştiu - şi ştim - că nu aşa arată Bucureştiul de obicei, că este ceva excepţional, ceva extra-ordinar. Şi în timpul summit-ului NATO Bucureştiul arăta altfel, dar la doar cîteva zile după ce s-a încheiat evenimentul, aceleaşi echipe de la administraţia locală care redaseră capitalei ceva din aerul de oraş-grădină, au venit şi au smuls toate florile plantate cu grijă în faţa MŢR. "Da’ cu florile ce-aţi avut?" - m-am întrebat eu, cu obidă, atunci. "De luni o s-o luăm de la capăt!" - mai aud eu de data aceasta un sceptic oftînd în public. Mă retrag pe o terasă, la o bere, şi îmi pierd privirile prin mulţimea care a recucerit "spaţiile urbane" după încetarea ploii. Am impresia că există şi o morală a acestor "întîmplări", a acestor "normalizări" vremelnice a unor spaţii din Bucureşti. Ceva asemănător, oarecum, cu "noul val" din cinematografia română. Mie personal, acesta îmi aduce aminte de Mircea Vulcănescu şi fraza sa profetică: "la români se poate atunci cînd nu se mai poate!". Nu cred că acest "nou val" este opera unor proiecte senine şi îndelung concertate, ci mai degrabă rodul unor disperări individuale, cum că "aşa nu se mai poate!". Similar, am impresia că o disperare similară i-a atins de ceva vreme şi pe arhitecţi (mă rog, o parte a lor) şi că există, în prezent, un imens potenţial gata să se constituie într-un "nou val" în urbanism. Mai există şi o altă morală, oarecum perversă, a întregii poveşti: aceste "evenimente urbane", care au luminat oraşul şi i-au înseninat pe locuitorii săi, nu sînt iniţiativa edililor, nu s-au petrecut din dorinţa şi voinţa lor nestrămutată, ci doar pentru că aceştia au dat voie să se întîmple! Disperarea unor iubitori ai oraşului a produs - şi produce - proiecte, idei, amenajări mai mici sau mai mari, pentru care iniţiatorii lor găsesc chiar şi banii necesari. Totul este ca edilii să le "permită" să îşi pună proiectele în practică. Iar edilii, iată, le permit atunci cînd şi cît au interesul imediat şi explicit: în campaniile electorale. După care, uită şi îşi văd din nou de aranjamentele lor bănoase. Ei bine, domnilor edili, fiţi mai inteligenţi şi mai vizionari decît vă este firea şi încercaţi să înţelegeţi că aveţi tot timpul interesul ca astfel de proiecte să se desfăşoare în urbea pe care o păstoriţi! Că este şi interesul vostru de a profita (aproape) pe gratis de munca şi entuziasmul altora şi că, deci, măcar din interes meschin politic, ar trebui să învăţaţi să spuneţi, măcar din cînd în cînd, un DA deschis şi tranşant. Nu vă cer, aşadar, să aveţi idei şi viziuni de viitor, ci doar să nu înecaţi în indiferenţa voastră astfel de idei şi viziuni atunci cînd ele vă sînt puse pe masă din pură pasiune. Desigur, problemele structurale ale oraşului nu se rezolvă doar cu "evenimente urbane". Cu o floare nu se face primăvară, ce-i drept, dar îţi dă entuziasmul şi răbdarea necesare pentru a aştepta - şi a pregăti - venirea toamnei, cînd se numără bobocii. Iar populaţia Bucureştiului s-ar putea să nu mai aibă prea multă răbdare...