Anxietatea și neumerirea

E curată nebunie, bate un aer de neumerire. Nu e nedumerire pînă la capăt, că nedumerirea e rămînere în aer cu vreo întrebare, te arunci cu parașuta. Vai, unde sînt? Am fost în piață sîmbătă și vînzătorii stăteau rebegiți, neumeriți la lumea ce trecea-venea. Ce facem noi cu astea? Era ziua în care nu se băgaseră punguțe și erau interzise în piață pungile de plastic cu umeri, cu toarte. Nu mai erau degradabile astea. Băieții și fetele mele din piață ce să înțeleagă ei din lumea asta care consumă și nu se digeră? Ce să înțeleagă ei că nu se poate duce în pămînt punga, acolo unde se duce omul? Nu se topește omul ca punga. E o mare pacoste, o neumerire. Ce vreți voi de la noi, voi, piața europeană, de la noi, cei din Rahova, din Dămăroaia, din Obor, din Rîmnic, ce vreți voi, namilelor? Noi abia ne ducem cu cîrca papaya, kiwi-ul, roșia cherry, dovlecelul de Egipt și voi, voi ne interziceți punguțele? Păi ce, bă, omul e ca o pungă? Așa s-a ajuns? Omul e ca o pungă în care atîrnă oase, ficați, mațe, bilă? Alea se duc în pămînt, dar punga? Punga, nu? Gropar al lui Shakespeare, bă, frate, auzi ce zic ăștia? Ce-am ajuns? Să fie punga ca omul? Să vină militanții să le dăm noi cu pungile pline cu mandarine din Indochina în cap. Lăsați-ne să vindem, nu să stăm în neumerire. Ce credeți că facem noi? Păi ce? De la Carrefour se dau punguțe fără umeri, fără toarte. Și de acolo luăm, de ce, bre, ăștia sînt namile ca voi care ne interziceți punga cu toartă, de ce ei au voie? Respectă? Nu credem, nu vă credem, nu. Vai de capul nostru, în neumerire să stăm, o viață avem în piață, punga să ajungă să moară ca omul, vai de capul vostru, și piețarii se cutremurau, sîmbătă, pe la 10,49. Și eu, ce să fac, am plecat neumerit, adică cu punguțe fără umeri. Neumerită este punga fără umeri. Vai, la ce s-a ajuns, în ce hal de inconștiență ne aduc uriașii mondiali și tresăririle lor de gîndire ecobioneumerită!