Anvelopare colectivă?
Un prieten mi-a relatat „din interior“ experienţa anvelopării blocului său, experienţă pe care şi eu am urmărit-o zilnic pe fereastră, pentru că locuiesc vizavi. E vorba de un bloc din cărămidă, care, oricum, oferă o izolare termică mai bună decît în cazul celor construite din plăci de beton. Dar locatarii au decis în majoritate (şi cu majoritatea nu te pui) ca şi blocul lor să fie îmbrăcat potrivit modei.
Totul a început cu o mare adunare pe străduţa din faţa blocului. Credeai că oamenii s-au strîns la înmormîntarea vreunui colocatar mai popular. Nu era înmormîntare, era anvelopare. Preşedintele (de bloc) le explica oamenilor ce urma să se întîmple. După cîteva zile, pe acoperiş au apărut nişte omuleţi care vorbeau tare. De acolo, de sus, au început să arunce dale de beton şi alte materiale dezafectate care aterizau în bufnete teribile, urmate de nori de praf, pe spaţiul verde din jurul blocului. În fine, cînd vrei renovare, nu te aştepţi la linişte şi pace, dar parcă nici la aşa un bombardament. După mai multe zile de lucrări de izolare la acoperiş, au început să fie montate şi schele pe faţade. Amicul mi-a povestit că a trebuit să-şi tragă toate perdelele, draperiile şi jaluzelele, să-şi acopere adică ferestrele cît de bine a putut, pentru ca viaţa familiei lui să nu devină un fel de serial zilnic pentru muncitorii de pe schele. Cu ochi de inginer, a observat că aceştia nu lipeau plăcile de polistiren doar cu adeziv, ci le prindeau şi cu şuruburi de pereţi. „Treabă serioasă“, şi-a zis. La un moment dat însă, s-a trezit că nişte şuruburi din alea foarte lungi i-au perforat peretele, intrîndu-i în balcon. Instalaţia de aer condiţionat a fost demontată destul de brutal, dar în contract scrie că firma se angajează să o repună la loc şi în aceleaşi condiţii de funcţionare.
După vreo săptămînă de muncă frenetică, lucrările s-au oprit. Una din cele două echipe a plecat. Locatarii au bănuit că, la fel ca meşterii individuali ale căror obiceiuri le cunoaştem bine, întreaga trupă şi-a găsit un alt contract pe care s-a grăbit să nu-l piardă. De altfel, de jur-împrejur sînt blocuri pline de schele, care se anvelopează. Te şi miri de unde s-a găsit brusc atîta forţă de muncă specializată în aşa ceva. Se pare însă că lucrările se deschid rapid şi nu se închid la termenul stabilit. Dacă vine şi frigul (şi, de obicei, iarna vine, chiar dacă de fiecare dată prin surprindere), abia prin martie se mai pune problema reluării lucrărilor. În fine, după vreo două săptămîni de pauză, la blocul în cauză treaba s-a reluat. Nimeni nu mai crede însă că şantierul se va termina anul acesta, în ciuda promisiunii constructorilor. În contractele semnate la comun, oricum nu se vorbeşte nimic despre eventuale penalităţi de întîrziere. Tot aşa cum nimeni nu mai vorbeşte despre iedera crescută în ani de zile, care acoperea unii pereţi şi ţinea umbră vara, sau despre plăcile ceramice decorative care vor fi îngropate sub polistiren.
Muncitorii au izolat şi subsolul. Au făcut-o însă într-un mod original. La un moment dat, avînd nevoie să oprească apa de pe coloană, amicul meu a intrat în subsol şi a descoperit că acolo nu mai exista nici un robinet. Toate erau „anvelopate“. A trebuit pur şi simplu să sape în polistiren pentru a le găsi. Cam ăsta e stilul în care se desfăşoară lucrările, pe care nimeni nu-l poate ţine sub control. Povestea cu plata e şi ea incertă. Locatarilor nu le e prea limpede cînd, dacă şi în ce fel vor plăti lucrarea. Li s-a vorbit mult despre fonduri europene, dar nimic foarte precis despre partea care le revine.
Din fervoarea cu care firmele de construcţii îşi doresc să preia astfel de contracte, se pare că pentru ele e o afacere extraordinară. Un profit în faţa căruia amănuntele nu mai contează. Pentru cei ce trag sforile acestei mari operaţiuni, faptul că polistirenul poate ascunde fisurile şi problemele de structură care apar la cutremure, că în spatele acestui material se formează mai uşor igrasia, că lucrările s-ar putea face şi cu alte materiale mai bune şi cu mai multă grijă par a fi chestiuni care intră în categoria detaliilor nesemnificative. Nu mai pomenim întrebările legate de rezistenţă şi de necesitatea întreţinerii acestor materiale în timp. Lucrurile merg implacabil înainte. E adevărat, de cînd cu polistirenul, unii au sesizat o creştere cu vreo două grade a căldurii din apartament. Asta e partea cea mai bună. Cea mai rea e că nimeni nu ştie dacă există studii de specialitate independente privind riscul la incendii, în condiţiile în care polistirenul, chiar și ignifugat, poate lua foc. Şi te poţi oare încrede în avizele date de autorităţile locale? Sau am şi uitat ce s-a întîmplat la clubul Colectiv?
