Anthony Quinn – ce poveste!

Pe la începutul anilor ’90, într-o seară am primit vizita inopinată a unui amic. Venise să mi-o prezinte pe noua lui prietenă, nu mai știu cum o chema. Le-am dat o cafea și, din vorbă în vorbă, am ajuns să le spun că în cîteva zile tocmai urma să plec în Statele Unite. Atunci, fata a făcut ochii mari și și-a reprimat o exclamație, punîndu-și mîna la gură. „Pleci în America, ferice de tine! Dacă într-adevăr te duci acolo, am și eu o rugăminte mare, mare, mare de tot“ – mi-a zis. M-am mirat puțin de așa o abordare bruscă, dar am făcut un semn cum că aștept să aud ce vrea. Mi-a spus că are o teribilă pasiune pentru Anthony Quinn și că mă roagă ca, odată ajuns în America, să-i fac și ei rost de adresa lui. Am căutat ajutor din ochi la amicul meu, dar el se uita în pămînt. I-am spus atunci fetei că eu călătoream pe coasta de Est, iar marele actor locuia, din cîte credeam eu, pe cealaltă coastă, în California. Mă întrebam dacă nu cumva trebuie să-i explic și că America nu-i chiar un sat în care a treia casă pe stînga e a lui Anthony Quinn, după cea a lui Paul Newman și vizavi de a lui Robert Redford. Nu m-am abținut și i-am spus că, deși cunoșteam multă lume, încă nu-i fusesem prezentat și lui Anthony Quinn. Adevărul era că, deși îl văzusem în cîteva din rolurile sale celebre – Lawrence al Arabiei, Tunurile din Navarone și, bineînțeles, Zorba Grecul – nu știam mai nimic despre el. Poate mai auzisem, cel mult, că e mexican și nu e de origine greacă, așa cum credea multă lume după rolul din Zorba.

După 25 de ani de la acea vizită ciudată și la aproape 18 ani de la moartea actorului, am avut norocul să-l descopăr pe Anthony Quinn dintr-o carte: Păcatul originar – o autobiografie, tradusă la Editura Nemira în 2018. (O ediție mai veche a apărut la Editura Meridiane, în 1977, sub titlul Lupta cu îngerul.) În America a fost publicată în 1972 și e o carte în care Anthony Quinn pare a dezvălui propria sa psihanaliză. Spun pare pentru că nu e vorba de simpla înregistrare a unor ședințe de psihoterapie. Artistul are știința de a construi o poveste profundă și puternică din care i se reliefează personalitatea cu totul aparte. Iar ce-i povestește doctorului e de fapt povestea vieții sale pînă la un anumit moment. Reiese că păcatul originar din titlu este, de fapt, incapacitatea sa de a recepta iubirea. Imposibilitatea de a se simți „numărul unu“ din viața unei femei. Omul ducea o luptă continuă cu „stafii“, foștii parteneri ai iubitelor sale și ai primei sale soții. Era un soi de gelozie orientată în trecut care-i afecta viața. În același timp, avea permanente dispute cu un puști imaginar, de fapt un alter ego, el însuși la vîrsta de 11 ani, care îi critica opțiunile din viața adultă. Problemele de psihanalizat sînt așadar consistente și interesante. Dar, dincolo de asta, povestea copilăriei și a tinereții actorului, plus istoria întîlnirii părinților lui sînt o adevărată epopee. Mama i-a povestit cum a mers la luptă alături de tatăl lui, în Mexic, de partea revoluționarilor lui Pancho Villa. Apoi, cînd încă era foarte mic, împreună cu mama și cu sora lui, a mers în Statele Unite. Ca să intre în El Paso, mexicanii treceau un pod și plăteau doi penny, atît de simplu era pe vremea aceea. La un moment dat însă, cei trei n-au mai avut unde să stea și mama îi povestește: „V-am luat pe amîndoi și am mers să locuim sub un pom din suburbiile orașului. Era vreme frumoasă. (…) Cred că am trăit acolo vreo trei sau patru luni.“ Au trăit sub un pom, așa de săraci erau. Pare de necrezut.

Altă dată, tînăr fiind, „Tony“ avusese deja cîteva roluri mici și hoinărea prin America asemeni lui Ulise, lucrînd ici și colo. Undeva prin sudul Texasului, a căzut în mrejele proprie-tarei unei ferme, un fel de Calypso care, în cele din urmă, încercînd să nu-l piardă, l-a reclamat la poliție că i-ar fi furat bani. Cînd, din lipsă de probe, a fost eliberat din arestul micului orășel, a trebuit să înfrunte oprobriul public (mai ales pentru că era mexican): „Unele orașe aveau un mod oribil de a te înștiința că nu erai dorit prin preajmă după ce erai eliberat (…). Era un avertisment să nu mai calci niciodată prin orașul lor. Vreo 75-80 de oameni s-au aliniat și au început să arunce în mine cu pietre. Pentru ei a fost o zi de sărbătoare…“ O scenă teribilă, cum poți vedea prin filmele lui.

Actorul povestește și începuturile carierei sale, întîlniri cu figuri celebre ale Hollywood-ului, precum și amoruri mai mari sau mai mici care l-au marcat. Anthony Quinn a avut trei neveste și nu mai puțin de 12 copii făcuți cu patru femei. Și se pare că își cam chinuia partenerele cu problemele lui. Un amănunt pe care n-am știut să i-l spun atunci, în anii ’90, fetei care m-a rugat să-i aflu adresa.