Anii '70

Publicat în Dilema Veche nr. 406 din 24-30 noiembrie 2011
Marea de altădată jpeg

Într-o seară, am dat peste o emisiune, la TVR Cultural, cu şi despre actriţa şi cîntăreaţa Ileana Popovici (cine şi-o mai aduce aminte), nu mult schimbată faţă de acum 20 sau chiar 30 de ani. În acea emisiune erau inserate imagini cu ea cîntînd jazz împreună cu trupa lui Richard Oschanitzky sau jucînd în filmul Războiul de Independenţă. Mi-am adus aminte şi de alte pelicule de arhivă pe care le-am văzut recent, de exemplu, o scenetă cu Stela Popescu şi Alexandru Arşinel, tineri şi plini de haz. Toate imaginile acelea vechi mi-au stîrnit o ciudată nostalgie după anii ’70. Nu care cumva să creadă cineva că duc dorul comunismului. Perioada aceea, pe care am prins-o copil fiind, avea însă ceva de care astăzi îmi aduc aminte cu plăcere. Era un anumit lustru, un fel de stabilitate, cît poate fi vorba de aşa ceva într-un regim opresiv. Erau însă destui oameni care se perfecţionaseră în a face lucruri bune, în limitele date. Astăzi, libertatea şi diversitatea posibile sînt infinit mai mari. Canalele de televiziune sînt cu zecile, ca să nu mai vorbesc de Internet, unde poţi căuta orice oricînd, chiar şi acele programe din anii ’70. Cu toate astea, parcă lipseşte ceva din ce era atunci. Poate că şi din cauza restricţiilor politice şi chiar tehnologice, în emisiunile şi programele acelea existau un soi de coerenţă, de decenţă şi chiar un oarecare gust artistic care astăzi nu prea mai e de găsit. Poate faptul că majoritatea artiştilor şi a publicului aveau pe atunci un acelaşi inamic nenumit, o aceeaşi mare problemă care îi afecta pe toţi – comunismul – provoca un sentiment de solidaritate, o coeziune socială, fie ea şi de natură subversivă. Dacă în anii ’70 ni se ofereau puţine lucruri de care ştiam totuşi să ne bucurăm, se vede că acum destul de greu reuşim să alegem ceva dintr-o aparentă bogăţie de oferte.

Ei bine, locul unei înregistrări alb-negru în care o Ileana Popovici cînta jazz, înconjurată de o orchestră formată din domni eleganţi, îmbrăcaţi în costum, este astăzi luat de show-urile decoltate, cu mult sclipici, unde diverşi indivizi certaţi cu bunul-simţ şi cu orice fel de cod deontologic sau profesional (dacă nu cumva şi cu cel penal) se manifestă nestingheriţi. Oameni despre care nimeni nu ştie la ce se pricep, figuri care fac furori pe perioade scurte, pentru ca apoi să fie definitiv uitate.

Unde sînt un Toma Caragiu sau un Alexandru Bocăneţ, o Anda Călugăreanu ori un textier ca Mihai Maximilian, cu toată fineţea lor. Şi dacă ar mai exista, probabil că s-ar pierde prin ghiveciul actual de valori. Astăzi, la nici una dintre multele televiziuni autohtone nu mai găseşti ceva să pară gîndit şi prelucrat, bazat pe un scenariu scris dinainte. Totul e spontan, la voia întîmplării şi cu un singur mare reper: senzaţionalul. Şi acela, din ce în ce mai ieftin.

În aceeaşi seară, la TVR 2, am văzut şi un documentar despre Vladimir Vîsoţki. Un om cu adevărat senzaţional şi foarte departe de a fi ieftin. Şi am aflat că, în Uniunea Sovietică, artistul rebel era mult mai popular decît mi-aş fi imaginat. La înmormîntarea lui s-a adunat o mulţime enormă de oameni (pentru a participa la funeralii, mulţi părăsiseră stadioanele din Moscova unde tocmai se desfăşurau jocurile olimpice). Regizorul Andrei Nekrasov lansa acolo ideea că în acea vreme oamenii nu-şi puteau alege conducătorii, dar măcar îşi puteau alege cultura. Nu ştiu cît o puteau alege, dar am senzaţia că în ţările comuniste din acea perioadă exista o cultură neoficială mai bine ierarhizată. Valorile păreau să fie judecate după criterii mai clare decît astăzi.

M-am limitat la a vorbi despre televiziune, dar cred că povestea e valabilă şi dincolo de ea. Prin televiziune se întrevăd şi alte realităţi mai generale, legate de o epocă sau de alta (şi din cîte ştiu, din multe puncte de vedere, anii ’70 au fost de referinţă şi-n Occident). Societatea noastră n-a evoluat în sensul în care putea s-o facă. După acea epocă de uşor dezgheţ în care lumea gusta din roadele unei „slăbiri a şurubului“, cum se spunea, începută în anii ’60, atunci cînd neagra teroare a anilor ’50 părea depăşită şi se întrezărea posibilitatea regăsirii bucuriei de a trăi, au venit cenuşiii şi îngheţaţii ani ’80, care au transformat viaţa tuturor într-o adevărată cursă pentru supravieţuire. Revoluţia ne-a găsit cu foamea adînc înrădăcinată în minte şi cu orice urmă de coeziune socială destrămată. Lucrurile au început să se reclădească pe această bază foarte şubredă. Recuperarea pare încă haotică. Trăim într-o aiureală pe care singuri ne-am creat-o, în deplină libertate şi fără vreo scuză. Asta ne disperă. Organismul social a fost resuscitat, e viu acum, dar nu-şi mai ştie rostul. Evident că şi din anii ’70 ne putem aminti de o mulţime de lucruri groaznice, cu siguranţă că erau cu mult mai multe decît în zilele noastre. Dar, printre ele, mi se pare că era şi un firicel bun, chiar dacă subţire, care astăzi nu mai e. După Revoluţie nu l-am mai găsit ca să ne putem lega de el.

index jpeg 5 webp
Gustul banului
Gustul banilor poate să se refere și la un „amărît” care, cine știe cum, găsește un post sigur și bine plătit la stat, un post pe care pregătirea și experiența sa nu i-ar fi permis, în mod normal, să îl ocupe.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Nucleara
Este urmăritul penal capabil să treacă dincolo de faza încordării mușchilor și să folosească arme nucleare?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Alexandru Dragomir despre politica (noastră)
Din păcate, puțini știu cine a fost Alexandru Dragomir.
Frica lui Putin jpeg
Filosofie, feminitate, autenticitate
Aşa se explică, pesemne, de ce în filosofie s-a menținut „privilegiul” masculin, chiar şi în vremurile mai noi, de după emanciparea femeii.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Activistul european și moartea unei pasiuni
Articolul meu vrea să atragă atenția: cu excesele activismului și propagandei, UE poate pierde treimea de mijloc.
index jpeg 5 webp
Spaghete în copaci
Propun să rămînem la rețeta lui Fellini. Plus paharul cu vin.
Iconofobie jpeg
Diplomație
Se reia, observ, o dezbatere politologică mai veche.
„Cu bule“ jpeg
Format letric
Nu era atît de cunocut încît să exprime fără ambiguități noua idee, dar sensul i-a fost aproximat din context, din relația cu termenul complementar.
HCorches prel jpg
Vremuri ale fricii
Dar dincolo de negare, dacă nu apare și acceptarea, efectele pe termen lung sînt devastatoare.
p 7 Chatbot WC jpg
Idioția artificială
Ar trebui oare programată inteligența artificială (IA) să răspundă la același nivel cu întrebările care i se pun?
IMG 8779 jpeg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Alt bîlci?
Cum ar fi să construiești un Disneyland și un Tesco la Londra, în Hyde Park?
O mare invenție – contractul social jpeg
Adevărul, premisa dreptății
Această limită este și mai evidentă dacă se înțelege că nici un proces judiciar nu se confundă cu Judecata de Apoi.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Sürdürülebilirlik
A crede înseamnă a paria pe o inevidență, a „credita” un „posibil”, dincolo de exigențele stabile ale „realului”.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pensiile francezilor
Dar vigoarea protestelor, dincolo de faptul că e vorba despre o tradiție franceză adesea desconsiderată și subiect de glume, mai arată ceva.
Frica lui Putin jpeg
Inamicii diversității
Privite în ansamblu, aceste cerințe ale cultelor, care s-au așezat, din păcate și spre detrimentul lor, cred, la remorca BOR, nu vor încuraja deloc predarea Religiei într-un spirit tolerant
AFumurescu prel jpg
Păstori, tătuci și influenseri (I)
Așa apar „tătucii” aleși democratic. Nimic nou sub soare.
index jpeg 5 webp
Un veac de Time
Scopul principal pe care cei doi și l-au propus a fost să furnizeze cît mai eficient știri cititorilor, chiar și celor mai ocupați dintre aceștia, care nu prea au timp de citit – de unde și denumirea Time.
Iconofobie jpeg
Rațiune și simțire
Se demontează aici un mit care a făcut carieră în secolul XX, mitul naturii prezumtiv candide a creaţionistului.
„Cu bule“ jpeg
Beat criță
Expresia beat criță este foarte răspîndită azi, în registrul colocvial; alte construcții în care intră cuvîntul criță cu sensul său propriu sau cu înțelesuri figurate au devenit însă extrem de rare.
HCorches prel jpg
Încă un Minister al Educației
Presiune care, în unele cazuri, se transformă în adevărate forme de bullying, fără doar și poate.
IMG 8779 jpeg
În cazul Hagi, tatăl şi fiul, să fii copilul unui mare fotbalist e binecuvîntare sau blestem?
Tot ce vine de la el nu poate fi decît excepţional. Hagi spune „eu sînt Ianis şi Ianis e Hagi”.
p 7 Curba Laffer WC jpg
Ultima redută a globalizării
Dar geopolitica nu e singurul motiv pentru eșecul celui de-al doilea val al globalizării.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cîte divizii are CPI?
Așadar, noua acuzație că președintele ar fi comis ceva contra copiilor, fie ei și din Ucraina, ar putea avea un ecou special în Rusia.

Adevarul.ro

image
Un român grobian la meciul Cîrstea – Kvitova: S-a rușinat și comentatorul Digi Sport VIDEO
Din păcate, avem huligani, nu doar pe arenele sportive din țară. Mai nou, niște indivizi dubioși ne fac de râs și afară!
image
Cea mai temută infractoare care a terorizat Spania e româncă. O armată de interlopi o asculta orbește
Tenace, ambițioasă și extrem inteligentă, dar nu în ultimul rând de o frumusețe răpitoare, ea a reușit să câștige toate războaiele cu bandele rivale.
image
Nou scandal sexual în universitate. „Profesorul de 67 de ani i-a propus să devină iubita lui. Să facă sex în fața unei minore“
Elaborarea unor Coduri de etică stricte privind hărțuirea sexuală în universitățile din România devine o prioritate, în contextul numărului din ce în ce mai crescut de astfel de cazuri care apar în spațiul public. Ultimul scandal de acest tip provine din Cluj-Napoca.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.