Angajări: o dramoletă autohtonă

Am un fost coleg (de școală primară) care a devenit director de personal la un cunoscut lanț de supermarket-uri, activ pe piața românească. L-am întîlnit deunăzi întîmplător și nu m-am putut abține să-i semnalez o problemă de care mă lovesc de vreo doi ani. La magazinele respective, al căror client fidel sînt, personalul s-a deprofesionalizat subit. Apar tot mai des erori în relația cu cumpărătorul. Sesizezi cu ușurință dezordinea, lipsa de atenție a lucrătorilor, ignoranța lor crasă în raport cu marfa oferită etc. „Nu-mi mai spune, te rog, Codrine!“, m-a implorat bietul director. „M am aflat în prima linie a acestui dezastru. Eu i-am angajat pe toți, sub presiunea societății noastre intrate într-o frumușică disoluție a forței de muncă. Nu mai ai cu cine lucra. Toți s-au evaporat la muncă în Europa. Ca șef de personal, ajungi rapid la exasperare în țărișoara carpatină. După ce nu am mai avut ce recruta prin cătunele obscure ale județelor băștinașe, pe la stînele din creierii munților ori prin cartierele-ghetouri ale orașelor, am apelat, te rog să mă crezi, la diverse clinici de tratament psihiatric. I-am rugat pe doctori să-mi faciliteze legătura cu persoane dornice și apte de munci ușoare, cu afecțiuni nervoase benigne. Aveam nevoie stringentă de oameni, mai ales la casa de marcat, la pază și la curățenie. Culmea, mi-au fost furnizați, la un moment dat, trei indivizi fix pentru job-urile în discuție. Liniștiți, după spusele terapeuților. O domnișoară care avea compulsia alergatului fără motiv, un domn între două vîrste care susținea, neagresiv, că ar fi fost împărat și un tînăr fără diagnostic precis, dar tăcut și cu privire fixă, bănuit de o formă de melancolie patologică. I am distribuit după profil pe fiecare: alergătoarea la curățenie, unde putea fugi cu teul prin magazin cît dorea, pe împărat la pază, pentru aerul lui solemn, iar pe nostalgic la casă, unde avea ocazia să tacă și să facă.“

Amicul s-a oprit o clipă, cu privire hăituită, apoi a continuat: „Ce crezi că s-a întîmplat? Rapid, maratonista a luat-o la sănătoasa, vuind din gură ca un motor și ținînd teul pe podea ca pe o torpilă. A luxat picioarele clienților, a spart geamuri și a dispărut, precum o nălucă, în parcare. Împăratul și-a atîrnat niște decorații de carton pe piept, și-a pus un fel de coroană de plastic pe cap și a cerut, sobru, tuturor clienților care intrau să i se închine, sărutîndu-i mîna. Nici cu melancolicul nu a fost mai bine. Cînd să treacă primele coduri de bare prin cititor, a izbucnit într-un plîns convulsiv, ce aducea cu orăcăitul unui bebeluș, și și-a dat, inexplicabil, pantalonii jos, dezvăluind, stupefiant, faptul că purta pampers în loc de chiloți… Eu însă nu m-am lăsat! Am coborît puțin ștacheta. Am apelat la prietenii psihologi, bănuind că ei operau cu boli mult mai simple. Nu m-am înșelat. Am primit inși mai normali – un băiat cu ochii încrucișați, tratat pentru complexe de inferioritate, o fată cu sindromul Tourette și o doamnă cu un tic ciudat (în răstimpuri, avea un spasm brutal la nivelul umerilor și mîinilor, pe care le mișca abrupt și haotic). I-am aranjat tot după trăsături. Tourette la pază, unde, la rigoare, putea chiar să înjure, complexatul la curățenie, unde nu interacționa prea mult cu colegii în fața cărora s-ar fi simțit inferior și spasmodica la casă, unde ticul ar fi ajutat-o, prezumtiv, să arunce mai repede produsele pe bandă. Nebunie mare! Tourette l-a suduit din prima pe directorul general, refuzînd să-l lase să intre, complexatul a mers cu teul în zigzag, probabil din cauza privirii dezaxate, și a rupt picioarele ieșite, nefericit, în calea sa, iar convulsiva a aruncat marfa de pe bandă direct în capetele clienților și ale celorlalți casieri. O cutie cu beri Tuborg a aterizat în capul aceluiași director general care reușise să pătrundă, în cele din urmă, șifonat și cifulit, în incinta magazinului.

Și tot am refuzat să mă dau bătut!“, a zbierat directorul. „Am mers în penitenciare și am cerut nume de ex-condamnați pentru infracțiuni minore. Am primit un scandalagiu de cartier, o evazionistă fiscală măruntă și un escroc sentimental bigam. Aici mi-a venit greu să le evaluez profilul, însă am încercat. Scandalagiul la pază, penalul erotic la casă și hoțulica la curățenie. Dezastru universal! Casanova a sedus-o pe infractoarea financiară și au șters-o împreună cu toate încasările de peste zi, iar scandalagiul s-a enervat atît de tare că, sub supravegherea lui strictă, ăștia doi au produs pagubă în gestiune, încît m-a găsit pe mine principalul vinovat (pentru că i-am angajat!) și mi-a aplicat o corecție fizică de-am stat două săptămîni în spital…“ „Bine“, am întrebat îngrijorat, „și acum ce se va alege de supermaket-urile voastre, în asemenea condiții de criză?“ „Habar n-am!“, a răspuns directorul. „Între timp, am fost dat afară!“ „Vai de mine!“, am zis. „Păi, și ce ai de gînd să faci?“ „Ce să fac?! Plec la muncă în Italia.“