Analfabet digital

Publicat în Dilema Veche nr. 554 din 25 septembrie - 1 octombrie 2014
Din amintirile unui cobai jpeg

„Eşti analfabet digital.“ Aşa mi-a zis, amuzat, prietenul meu Mircea Vasilescu, cînd încercam să-i explic dificultăţile mele legate de Facebook.

Primesc şi eu, ca tot omul, invitaţii de a lega prietenii pe diverse reţele de socializare: Facebook, LinkedIn, care-or mai fi. Nu ştiu ce să fac cu ele. E un buton care-mi permite să refuz invitaţia. Nu-mi vine să-l folosesc. Cum să respingi expresis verbis o prietenie? Fără să te poţi explica, să-ţi arăţi motivele?

Undeva, într-o piesă de Corneille, e o replică celebră, citată de nenumărate ori ca un exemplu eclatant de litotă – opusul hiperbolei, o „exagerare în mic“, tipică pentru „minimalismul“ discreţiei clasicizante. În loc să spună „te iubesc“, un personaj spune „nu te urăsc“.

Aş vrea să existe comenzi cu astfel de understatements şi în comunicarea în reţele de socializare. Să am, de pildă, la dispoziţie butonul „N-am putea găsi un alt prilej?“, sau, dat fiind că ofertele vin adesea de la persoane pe care le cunosc, pe acela „Cred că sîntem deja prieteni“.

În final, aleg calea de mijloc şi... nu fac nimic. Ceea ce are drept rezultat că invitaţia se repetă, se repetă, se repetă. Bănuiesc că e pusă pe un motoraş de autogenerare şi că emiţătorul nu mai are nici un amestec în transmiterea mesajului său de „reminder“. Altminteri, ar mai trebui să apară ceva, un adverb de întărire – „chiar“ – sau un dubitativ – „oare“ – sau pur şi simplu o întrebare – „de ce?“. Dar, analfabet digital fiind, cum zice Mircea, n-am cum să pricep ce se petrece, de fapt, de partea cealaltă. Şi chiar – iată cum îşi face locul adverbul de întărire – aş fi curios să ştiu. Însă ezit să experimentez pe propria intimitate.

Aş putea, de pildă, să mă reinventez ca personaj – un Gigi Marele sau un Habacuc Micul – şi să-i dau drumul aşa, să văd cum merge.

Nu înţeleg nici eu, de fapt, de ce ezit. Am prieteni, mai ales de departe, care îmi reproşează reticenţa. „Am mai afla şi noi cîte ceva despre tine, cum îţi mai e, ce îţi mai trece prin minte...“ Şi totuşi, rîvna unei tot mai largi conectări, care va duce, într-un final apoteotic, la o înfrăţire mapamondică, mi se pare, nu ştiu cum, comică. Prefer să scriu aceleaşi prăfuite e-mailuri care încep, aproape invariabil, cu formula „Iartă-mă că de atîta vreme...“, sau ceva asemănător.

Mi-e clar că şi eu, cu reticenţele mele, sînt cam caraghios. La urma urmei, poate fi doar o chestie de temperament. Mă întreb însă dacă există vreo legătură între analfabetismul digital, pe de o parte, şi alfabetizarea nondigitală, de cealaltă. Critici literari de primă mînă ai vremii noastre, de pildă, au făcut să circule anecdote privind incapacitatea lor de a manevra computerul, pînă şi pentru cele mai simple utilizări.

Să citeşti cărţi e o profesie care stîrneşte nedumerire. „Cum, şi mai eşti şi plătit pentru asta?“ – vine automat întrebarea. Iar dacă nu vine, se citeşte în ochii interlocutorului. Dar şi cititorul pasionat neprofesionist trece adesea drept un personaj bizar, care stă mai mult încuiat prin casă decît împreună cu semenii.

Cititul, se ştie, s-a practicat vreme îndelungată cu voce tare, chiar şi în singurătate. E celebru pasajul din Confesiunile Sf. Augustin în care acesta îşi exprimă surpriza de a-l fi văzut pe Părintele Ambrozie citind în gînd. Lectura a rămas pînă în secolul al XIX-lea (şi) o activitate de grup: lectura salonardă, sau cea casnică, după masa de seară, cînd capul familiei deschidea cartea iar ceilalţi ciuleau urechile.

Lectura ar fi fost atît de strîns legată de sociabilitate, încît unii cercetători au ajuns să considere că ea ar fi dat primul impuls pentru organizarea democratică a societăţilor moderne. Cum? Se pare că primele organizaţii edificate pe principiul liberei asocieri au fost cluburile de lectură, începînd cu secolul al XVIII-lea. Ele ar fi inventat şi pus în aplicare sistemul care funcţionează azi în orice ONG şi care a putut fi extrapolat şi la nivelul construcţiei statale: decizii pe bază de vot, statut, drepturi şi responsabilităţi ş.a.m.d. Motivul apariţiei acestor asociaţii de lectură ar fi fost de ordin economic. Atît cărţile cît şi jurnalele fiind încă foarte scumpe, era mai convenabilă achiziţionarea unui exemplar pentru mai mulţi cititori decît pentru unul singur. Aşa să fie. Numai că materialele tipărite erau mai ieftine decît cele din veacurile precedente. Mai trebuia ceva pentru ca factorul economic să aibă consecinţele societale pe care le-a avut în Epoca Luminilor. Acel ceva s-a numit „revoluţia lecturii“: extinderea explozivă a apetitului şi a nevoii de citit.

Astăzi, cititul „peste umărul“ cuiva trece drept o crasă impoliteţe. Mă-ntreb de unde se trage asta. Din simţul de proprietate, individuală sau colectivă – nu eşti din club, pardon! – asupra materialului citibil, chiar şi cînd acesta e o gazetă pe care o iei gratis dintr-un coş din staţiile de metrou şi o arunci în alt coş la ieşire? Sau din acea normă de lectură care asociază, cu începere din secolul al XIX-lea, tot mai strîns, cititul cu intimitatea? În tablouri, în acuarele, în litografii, în caricaturi din jurnale, vedem personaje, deopotrivă masculine şi, tot mai des, feminine, cu o carte în mînă, în căutarea sau în stăpînirea unui spaţiu de recluziune care să le asigure liniştea netulburată a lecturii: în cabinet, în alcov, pe aleile unui parc pustiu, în chioşcul din grădină...

Lectura tăcută, însingurată. Istoria poeziei moderne, de pildă – şi nu rămîne poezia, chiar şi în paralel cu emergenţa spectaculoasă a romanului, „regina“ simbolică a literarului? – este, în esenţă, istoria ruperii acesteia de auz, de melosul recitării.

Şi atunci, cum e cu ce afirmam săptămîna trecută despre lectura „altruistă, care ne îmbogăţeşte prin ieşirea din propriile noastre îngrădiri“? Am dat, mai înainte, cîteva exemple de personaje în viaţa cărora lectura pare să fi jucat un rol nefast: Don Quijote, Emma Bovary, Autodidactul lui Sartre, Kien din Orbirea lui Canetti, presatorul de hîrtie al lui Hrabal. Oricît de deosebiţi ar fi aceştia, par totuşi a avea ceva în comun. Sînt toţi oameni singuri. La fiecare dintre ei în felul său, patologia lecturii se leagă de patologia singurătăţii, pe care o amplifică, o acutizează, o împinge în zone de risc existenţial.

Lectura bovarică, lectura escapistă, lectura autistă ne pot arunca într-o intimitate vidă. Paradoxul lecturii constă însă în a forma, de regulă, o intimitate sociabilă.

Alfabetizarea nondigitală ne învaţă că nu poţi avea prieteni publici. Cărţile ne ajută să ne facem prieteni imaginari, puţini, dar de nădejde. Şi să aducem în sfera intimităţii noastre prietenii reali. Puţini, dar autentici.

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea Bucureşti; coautor al manualelor de limba şi literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educaţional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
România, determinare, în loc de hăhăieli și fițe: explicația succesului cu Ucraina și demontarea unei idei ridicole
România s-a calificat, în premieră, la turneul final Billie Jean King Cup. Rezultatul se datorează cuplului Ana Bogdan – Jaqueline Cristian. Cele două au acceptat mereu convocarea și, inclusiv când au pierdut, au dat totul pe teren. Ceea ce nu se poate spune despre multe alte jucătoare.
image
Ursul care a ajuns la doi pași de București, căutat în continuare de jandarmi. De ce animalele sălbatice își părăsesc habitatul
Un pui de urs care a ajuns sâmbătă la doi pași de București era căutat aseară de jandarmi. Animalul sălbatic a fost văzut sâmbătă în localitatea Ciolpani, Ilfov, iar autoritățile au trimis un mesaj RO-Alert către locuitorii din zonă să stea departe de urs, să nu se fotografieze cu el.
image
Coperta albumului „Cantafabule” al trupei Phoenix, reconstituită de autor. De ce a fost supusă cenzurii comuniste VIDEO
Primul dublu-album scos în România a aparținut trupei Phoenix și se numește „Cantafabule”. A fost scos în urmă cu 49 de ani, însă creația artiștilor pentru copertă nu a trecut de cenzura vremii.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.