Amintiri din pre-post-adevăr

Publicat în Dilema Veche nr. 742 din 10-16 mai 2018
Un decalog sau mai multe? (VIII) jpeg

Am intrat, zic unii, în epoca post-adevăr. Asta înseamnă că o aserțiune precum „Pe masa mea e un hamburger“ este la fel de adevărată sau de falsă ca și „Pe masa mea nu e nici un hamburger“ sau „Pe masa mea sînt doi hamburgeri“. Adevărul factual a devenit irelevant – și, împreună cu el, șansa mea de a mînca ceva azi la prînz. Ce contează în schimb este impresia pe care fiecare o are despre ingredientele unei afirmații. De pildă, poate eu înțeleg prin „hamburger“ o iahnie de fasole. Sau poate îmi țin masa în frigider. Sau poate eu nu sînt eu.

Acum cîteva minute l-am văzut – și l-am ascultat! – pe președintele Klaus Iohannis la televizor. A vorbit despre finanțele publice în primul trimestru 2018 în România. Din spusele președintelui reieșea că cifrele sînt sensibil – îngrijorător de sensibil – sub nivelul celor prognozate și asumate prin programul de guvernare.

După aceea au urmat, cum se întîmplă de obicei, luări de poziție din partea unor politicieni, fie din Opoziție, fie din rîndurile Puterii. Primii îi dădeau dreptate președintelui, întărind chiar accentele sumbre ale discursului său, cei din urmă, la fel de previzibil, îl contraziceau. Mi se pare demnă de interes, în primul rînd, acuza repetată de reprezentanții Puterii la orice intervenție critică a președintelui că acesta face deja „campanie electorală“. Interesant, zic, e că aserțiunea cu pricina face parte din binecunoscutele strategii de compromitere a oponentului, proprii tocmai campaniilor electorale. În traducere liberă, asta vrea să zică: „Nu e de luat în seamă. E vorba doar despre voturi“. În traducere și mai liberă: „A început vînătoarea de voturi. S-a dat liber la mințitul fără granițe“. Fiecare, cum se cuvine în post-adevăr, ia traducerea care-i place.

Ar mai fi o chestie demnă de luat în seamă. Cînd zici: „Prostii! Asta-i campanie!“ mai zici și „Ascultă la mine! Eu nu umblu să ling urechile oamenilor!“ Interesant. Partidul care și-a făcut deja o doctrină din ideea că mandatul electoral îți dă dreptul să conduci cum te taie capul vreme de patru ani ne reamintește acum insistent că ce se face și se spune în „campanie“ e bun de aruncat la coș.

Eu, privitorul, eu, ascultătorul, eu, beneficiarul, eu, decidentul suprem, eu, încorporarea suveranității poporului, stau ca netotul și mă întreb: cîți hamburgeri am pe masă? Unul? Nici unul? Jdemii? Mă pun la masă? Înghit în sec? Dau un party?

Eu, suveranul, îmi amintesc de vremurile în care eu, expertul, eu, tehnocratul, contribuiam la propășirea internațională a economiei românești.

În 1991-1994 am fost lector invitat la Viena, unde predam la Institutul de Romanistică limbă, literatură, cultură și civilizație română. Aveam un salariu modest, așa că surse suplimentare de cîștig erau binevenite. La un moment dat, nu mai știu prin ce împrejurări, am fost solicitat să colaborez la o publicație academică, de profil economic, privind țările foste comuniste din aria central și sud-est europeană. Editorii aveau mari dificultăți în a găsi, la acea vreme, colaboratori credibili și eficienți pentru România.

Ce mi se cerea era să consult presa românească și să redactez scurte articole informative pe teme de profil.

În scurt timp mi-am dat seama că sarcina pe care mi-o asumasem era mult mai dificilă decît crezusem. Și asta, nu din cauza cunoștințelor relativ precare de germană. Aici lucrurile s-au reglat ușor: aveam un „stilist“ care îmi corecta eventualele gafe lingvistice și, acolo unde avea nedumeriri, discutam și clarificam. Greu era să înțeleg ce urma să scriu.

De pildă, bugetul. Editorii m-au rugat încă de prin octombrie să le găsesc niște informații pertinente. Și-am tot căutat. Prin martie – Evrika! –, presa românească scrie despre adoptarea bugetului pentru anul în curs. Editorii ridică nedumeriți din umeri, bănuind că trebuie să fie o greșeală la mijloc. Nu prea înțelegeau cum poți guverna o țară vreme de cîteva luni fără un buget. Nu înțelegeam nici eu. Telefoane la București, întrebări la cunoscători, în fine, obțin iluminarea: se guvernează, provizoriu, pe bugetul din anul precedent. Cînd, odată cu înflorirea merilor și a perilor, avem reglementările economice pe masă, citesc în presă: „Un buget catastrofal, ce va duce la prăbușirea economiei românești“ sau „Bugetul de anul acesta va scoate România din marasmul economic“ sau… Derutat, cer audiență la editori. Hm, mi se spune, așa-i cu tinerele democrații, sînt mai zglobii, mai vocale. Importante sînt, însă, pentru o publicație academică, cifrele. Dar, pentru mine, tocmai asta e problema cea mai grea: nici măcar cifrele nu coincid! Rubricile stau altfel, ce scrie într-un ziar că ar fi „de dat“ pare în alt ziar că e de „de ­luat“, aici un zero în plus face suma de zece ori mai mare, la capitolul ăsta cifrele sînt complet diferite în diverse surse jurnalistice… În final, eu cum să fac acel articol „sec și informativ“, așa cum am fost rugat? Cîte note de subsol de tipul „nu e clar dacă…“ am voie să bag? Copleșit, editorul îmi răspunde ceva de genul: „Știți, noi am vrea să avem și România în publicația noastră“.

Nu știu, zău, cum se descurcă alții în epoca post-adevăr. Citesc și eu postări zilnice despre năzărelile lui Trump – cea mai nouă, de pildă, e propunerea de a-i înarma pe profesori ca să se prevină atentatele din școli –, despre Cambridge Analytica, despre intoxicațiile rusești… Le citesc cum aș citi poveștile lui Andersen – pentru farmecul în sine al poveștii. Și, în felul ăsta, îmi umplu masa de hamburgeri. Aș putea invita la festin tot cartierul.

În privința trăsnăilor românești, însă, ele îmi deșteaptă un alt sentiment. Mîndria patriotică începe să vibreze în mine și, cum tot am inventat noi stiloul lui Petrache Poenaru, caloriferul lui Andrei Marga și perpetuum mobile al Ministerului Cercetării, simt nevoia să revendic, ca străveche prioritate românească, inaugurarea epocii pre-post-adevărului. Big Mac! 

Liviu Papadima este profesor de lite­ra­tură română la Facultatea de Litere, pro­rec­tor la Universitatea din București; coautor al manualelor de limba și literatura româ­nă pentru liceu, apărute la Humanitas Edu­ca­țional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.