Am săpat pe Eufrat
Dacă ar trebui să aleg din antichitate un înger păzitor al arheologiei, n-aș avea cum să evit ca acest înger să fie megieș cu Nabucodonosor.
S-a scris mult despre începuturile arheologiei la greci și sînt de acord că în textele lui Tucidide sau ale lui Pausanias există unele pasaje în care ei se uită la ruine cu un ochi de arheolog. Ce a făcut însă regele neobabilonian Nabonid acum 2.500 de ani este însă greu de egalat în antichitate. Motivele lui nu erau științifice, recunosc (dar știu și azi oameni de știință care nu prea au motive științifice). Asta însă nu schimbă faptul că omul a făcut săpături în mai toate orașele mari, în jos pe Eufrat (Sippar, Babilon, Kiș, Nippur, Uruk, Larsa, Ur, Poiana Țapului, Bușteni, Azuga). Regele și echipele lui au descoperit arhitectură și artefacte vechi, le-au restaurat și le-au analizat.
De ce, Nabonid, mamă?
Regele povestește aceste campanii proto-arheologice în mai multe inscripții cuneiforme și e clar că motivele lui erau religioase și politice. Un prim exemplu ține de felul cum Nabonid a reconstruit templul lui Iștar, ridicat cîndva de Naram-Sin în Akkad (care era probabil pe Tigru, undeva între Bagdadul și Samarra de azi). Pentru o reconstrucție corectă era absolută nevoie de fundațiile vechi, originale, care, zice una dintre inscripțiile lui, „nu mai fuseseră văzute din vremea lui Sargon, rege al Babilonului“, deși fuseseră căutate și de alți regi ca Asurbanipal și Nabucodonosor. Așa că Nabonid (urmez una dintre inscripțiile care povestesc isprava lui) a chemat „puzderie de muncitori“ și a continuat să sape timp de trei ani pe urmele vechiului șanț al lui Nabucodonosor, fără succes însă. Pînă la urmă, o ploaie torențială a părut deodată să indice ceva în sol – și regele a știut că dedesubt se va găsi fundația templului, ceea ce s-a și întîmplat. Noile cărămizi au fost așezate pe fundația originală, zice inscripția mai departe, „așa încît zidurile noi să nu iasă în afară nici măcar de-un deget și nici să nu fie retrase măcar de-un deget“. Nabonid avea un pic de OCD, ca oricine își face treaba temeinic. Esențial aici este că nu faci un templu unde ai chef. Topografia sacră este dictată de auspicii și alte practici culturale. Un templu reconstruit de Nabucodonosor pentru Iștar în alt loc decît cel original devenise repede o ruină și toată lumea înțelesese de ce. În plus, faptul că fundația originală (temennu) se lasă, ca să zic așa, redescoperită e și o dovadă că zeul pune și el umărul la treabă. Nici o figură politică de-a lungul istoriei n-a fost deranjată de entuziasmul zeilor pentru acțiunile sale.
Un fel de director de teren numit de Nabonid pare să fi fost un scrib versat în epigrafie și paleografie, Nabuzerlisir, despre care știm că a copiat multe tăblițe vechi descoperite în săpăturile lui. Unei inscripții în piatră găsite în Akkad în palatul lui Naram-Sin, Nabuzerlisir (de ce m-aș feri de acest nume?) i-a făcut un mulaj de argilă, pe spatele căruia a notat locul descoperirii. Regele însuși a descoperit odată un sigiliu cilindric de jasp al lui Asurbanipal, pe care l-a plasat apoi pe umărul imaginii de cult pe care o dedică el la Harran (azi pe granița turco-siriană). Altădată, Nabonid găsește o statuie a lui Sargon în timp ce restaura un templu în Sippar. A chemat atunci meșteri pricepuți și a restaurat fața spartă a acelei statui. De multe ori știm că a dat peste depozite de fundație, obiecte îngropate ritual la baza clădirilor. La o „lucrare“ în Akkad, de pildă, regele găsește tăblițe de aur, lapis-lazuli și cornalină, le citește și le îngroapă la loc „în exact aceeași poziție“ împreună cu o inscripție a lui. În asemenea inscripții el încearcă, lucru foarte neobișnuit, să dateze domnia regilor de dinaintea lui. Cînd a reconstruit templul lui Șamaș în Sippar, a descoperit, la o adîncime pe care o specifică limpede în inscripție, fundația originală și o inscripție „pe care n-o mai văzuse nimeni de la Naram-Sin, adică de 3.200 de ani“, calculează Nabonid (în realitate, perioada trebuie redusă la jumătate).
Acest părinte fondator al arheologiei nu era, pe scurt, doar un anticar romantic mînat de pietate – avea și viziunea unui trecut politizat (deoarece legitimează) sau măcar a faptului că în anumite societăți continuitatea religioasă subîntinde continuitatea politică. El e singurul monarh neobabilonian care se referă în inscripțiile lui și la regi asirieni, și la regi babilonieni, cartografiind o descendență regală ideală. Păcat doar că nu amintește și cioburile printre descoperiri.
Nabonid nu apare în Biblie, unde ultimul rege babilonian e dat, greșit, ca fiind fiul lui, Belșațar (Baltazar) – cel la al cărui ospăț apar în meniu mane, tekel, fares. El este însă bine ascuns sub straiele lui Nabucodonosor, a cărui nebunie din cartea veterotestamentară a lui Daniil (4.29-34) este de fapt „boala“ cunoscută istoric a lui Nabonid – care nu era deloc o nebunie, ci doar o decizie de a se retrage din viața imperiului. (Decizie rezonabilă la nivel individual, dar posibil falimentară politic, dacă într-adevăr i-a făcut lui Cirus mai ușoară misiunea de a cuceri Babilonul.)
Nabonid e singurul rege neobabilonian care vorbește de vise în inscripțiile lui și chiar atribuie acestor vise unele dintre descoperirile lui „arheologice“. Poate că și arheologii noștri ar trebui să viseze mai mult. Pasajul meu preferat de pe eleganții cilindri cuneiformi ai regelui este comentariul lui științific de după nu mai știu ce descoperire: „Inima mea s-a bucurat, fața mea a strălucit“.
Cătălin Pavel este arheolog și scriitor. Cea mai recentă carte publicată este Arheologia iubirii. De la Neanderthal la Taj Mahal, Humanitas, 2019.
