Alexandru Ioan Cuza și Ferdinand I, chemați la ordine

Acum cîteva săptămîni, un europarlamentar român era chemat la ordine în fața unei „comisii de onoare“, sub amenințarea de a i se retrage o decorație primită anterior, ca să-și justifice o serie de declarații politice, considerate defăimătoare la adresa României. Mai nou, ministrul Educației și președintele PSD vor să-i cheme la ordine pe Alexandru Ioan Cuza și pe Ferdinand I.

Alexandru Ioan Cuza este cel ce a decis, în 1863, prin hrisov domnesc, înființarea universității din Iași care azi îi poartă numele și, un an mai tîrziu, a universității din noua capitală a Principatelor unite. Ar fi putut alege, ca reședință, locuri cu o mai puternică rezonanță istorică, precum Suceava*, veche reședință domnească, în Moldova, sau, în Valahia, Tîrgoviște, de asemenea cetate de scaun cu mai bogate înrădăcinări în istorie decît Bucureștiul. Domnitorul și sfătuitorii săi au considerat că, situate în poziții centrale în cele două metropole ale Principatelor Române, cele două universități vor avea șanse sporite de dezvoltare. Decizia acestei poziționări consună cu intenția întemeietoare: aceea de a fonda instituții puternice, capabile să-și îndeplinească misiunea ce li s-a încredințat, de a contribui decisiv la modernizarea societății românești.

Lui Ferdinand I i se datorează (re)în­ființarea universității din Cluj, pe care astăzi o cunoaștem sub denumirea „Babeș-Bolyai“. Și Ferdinand, secondat de establishment-ul politic al vremii, ar fi putut face o altă alegere, cu impact simbolic mult mai mare, de a plasa o instituție de învățămînt superior reprezentativă pentru întreg spațiul transilvănean: Alba Iulia. A preferat însă să emită un decret, nr. 4090 din 12 septembrie 1919, în care se stipula „transformarea Universității Regale Maghiare Francisc Iosif, din 1 octombrie 1919, în universitate românească“, ce l-a avut ca prim rector pe reputatul filolog Sextil Pușcariu. Clujul se dovedea, prin tradițiile academice și prin dinamica urbei, un loc mult mai potrivit pentru ce se dorea, ca și în cazul Iașiului și al Bucureștiului: o instituție puternică, aptă să facă față misiunii pentru care fusese fondată.

De mai multe zile se poartă în spațiul public o dispută aprigă pornită de la decizia Ministerului Educației Naționale de a distribui locurile bugetate pentru anul universitar 2018-2019 în defavoarea unor universități precum cea din București, „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, „Babeș-Bolyai“ din Cluj, Universitatea de Vest din Timișoara. Comunitățile vizate și-au exprimat public nedumerirea – adesea conjugată cu o firească indignare – privind motivele pentru care ar fi meritat o atare sancțiune. Ministrul de resort a răspuns, pe diferite căi – comunicat oficial, conferință de presă, declarații ocazionale –, că, dimpotrivă, distribuirea locurilor bugetate este perfect fundamentată. Mai mult chiar: Liviu Dragnea a susținut ferm că alocarea resurselor într-un mod fundamentat în învățămîntul superior românesc în anul acesta ar fi fost o premieră absolută. Nici unul, nici celălalt însă nu au fost capabili pînă acum să explice cît de cît coerent care au fost criteriile avute în vedere – nu mai vorbesc despre metodologii și altele asemenea, întru totul dezirabile în politicile publice.

Ministrul Educației a declarat că nu e vorba despre nici o penalizare a instituțiilor defavorizate, ci de o nouă concepție asupra dezvoltării învățămîntului superior. În ce constă aceasta, n-a aflat încă nimeni. Mai mult, luările oficiale de poziție – deja celebrul comunicat justificativ emis în numele MEN – arată cu totul altceva. Aici se fac precizări, cu titlu de „exemplu“, privitoare la una dintre universitățile protestatare, ce nu lasă nici un dubiu că e vorba despre măsuri punitive: „derapaje“, incompetență managerială etc. Se mimează o argumentație, se dau cifre – total inexacte sau eronat interpretate –, cu ignorarea unei logici argumentative cerute unui absolvent de opt clase și chiar a unei aritmetici de clasa a IV-a. Lucru care, evident, sporește indignarea cadrelor didactice, deprinse, în virtutea profesiunii, cu rigoarea unei demonstrații sau a unor calculații matematice.

Impactul produs de stupiditatea unor atari justificări, în cel mai bun caz propagandistice, a fost pe măsură. Au fost, cum se întîmplă întotdeauna, și reacții sceptice: „universitățile se ceartă pe parale“, „răfuieli politice“, „bătălii de orgolii“ etc. Ba chiar, un site reputat pentru viziunile stîngiste a publicat un amplu material susținînd că ar fi vorba despre confruntări doctrinare de felul celor care agită de mai multă vreme mediile academice din străinătate, între opțiunile „neoliberale“ și cele „social-democrate“.

Într-un fel, probabil că cei din urmă au dreptate: există ceva care „fundamentează“, ideologic, opțiunea în dispută. Numai că acel „ceva“ nu poate să fie făcut public, pentru că nu are nimic de a face cu doctrina social-democrată, ci cu modul inavuabil în care actuala conducere concepe actul guvernării.

E de ajuns să ai doi ochi deschiși în partea superioară a corpului ca să sară în ei aversiunea pesedistă față de orice instituție puternică. PSD-ul vrea DNA slabă, CSM slab, SRI slab, Președinție slabă, CCR slabă, ANI slabă, CNA slab, BNR slabă, companii slabe, bănci slabe… A venit rîndul universităților. PSD vrea instituții docile și servile, care să facă tumbe în fața mai-marilor zilei și să se dea cu capul de asfalt precum fetița din Pitești de la sărbătoarea lalelelor. Unde se va duce toptanul de putere confiscată de la instituții nu e, iarăși, greu de ghicit. Iar dacă universitățile fură de la oamenii politici și de la instituțiile politice din încrederea populației, așa cum arată datele preliminare ale unui sondaj din această primăvară – universități, locul III, după armată și Biserică, cu 61%; Guvern, Parlament și partide, ultimele trei locuri, cu 21%, 13% și respectiv 9% –, trebuie luate măsuri neîntîrziate pentru a pune capăt acestui rapt.

Cei ce le mai stau încă în drum celor de la PSD, vreun Alexandru Ioan Cuza sau vreun Ferdinand I, sînt și ei chemați la ordine, ca să ne lase să serbăm cu fierbinte patriotism anul centenar al României. 

P.S. Îmi cer scuze colegilor de la UVT că nu am luat în discuție și situația acestei instituții, și ea membră a Consorțiului „Universitaria“. Universitatea de Vest din Timișoara, cu performanțe remarcabile din 1990 încoace, are un trecut întortocheat, greu de rezumat în cîteva rînduri. Deopotrivă șansa și neșansa UVT-ului s-a datorat binecunoscutei aversiuni a lui Nicolae Ceaușescu față de orașul de pe Bega, pe care „l-a pedepsit“ scutindu-l de industrializarea forțată destinată altor mari centre universitare, dîndu-i în schimb o instituție de învățămînt superior la început fragilă, aflată mereu în bătaia vînturilor politice. Oricum, cred că ar fi util pentru guvernanții actuali să-l cheme la ordine și pe Ceaușescu. Ar putea avea un schimb util de experiență despre căile de a distruge un învățămînt superior. 

* Exista, e drept, un impediment: la acea vreme, Suceava se afla pe teritoriu austriac. 

Liviu Papadima este profesor de lite­ra­tură română la Facultatea de Litere, pro­rec­tor la Universitatea din București; coautor al manualelor de limba și literatura româ­nă pentru liceu, apărute la Humanitas Edu­ca­țional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.