Alchimia ţigaretei
Publicat în Dilema Veche nr. 286 din 7 Aug 2009
Să pufăi, ca locomotiva,-n gară, vara, în balcon sau la fereastră, o ţigară, închipuindu-ţi că e ultima-ţi ţigară, ţigara condamnatului la moarte. Foiţa-i albă-albă, de-ai fi Audiberti, poetul, ţi-ar evoca albori nubile, ca-n versul "Cigarettes, blancheurs de fille..." Foiţa-i nu e numai diafană, e şi subţire ca petalele rochiţei, ale rochiţei-rîndunicii, mai palida, însă, şi de-o sicitate preafirească din partea unui lujer fără sevă, cu un mugure, la capăt, roşu, ce se inflamează, la răstimpuri, ca să se descuameze, după, în zeci de pi