Ah, nu, tovarăşe profesor!

Publicat în Dilema Veche nr. 557 din 16-22 octombrie 2014
Din amintirile unui cobai jpeg

„Nu vă supăraţi, v-a căzut o carte!“

Ce-aţi zice să auziţi replica asta pe peron la metrou, pe bulevard, în autobuz?

În noiembrie, Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice al Facultăţii de Litere, Universitatea Bucureşti, anunţă conferinţa internaţională „Cartea ca obiect“. Este o temă recurentă, dovadă a interesului pe care îl trezeşte. Îmi amintesc, de pildă, de o expoziţie de grup cu variaţiuni spectaculoase pe aceeaşi temă – „Cartea“, găzduită de Muzeul Colecţiilor din Bucureşti în 1991.

Dincolo însă de reveriile şi de fanteziile plăsmuitoare ale artiştilor, prozaica realitate ne trage de mînecă: cartea nu doar „seamănă cu...“ sau „poate fi văzută/gîndită/întrebuinţată ca...“ Ea chiar este un obiect, la fel ca pixul, maşina de spălat, rîul şi toate celelalte.

În glorioasele vremuri ale stagiaturii din anii ’80, un prieten ne istorisea cum reuşea să facă ordine în clasă. „Dorel a fost obraznic şi ar trebui pedepsit. Nu credeţi, copii?“ – le spunea plimbîndu-şi ochii prin sală şi fixîndu-i în cele din urmă asupra vitrinei în care trona, la loc de cinste, voluminosul Omagiu închinat preşedintelui ţării, legat în coperţi masive, cartonate. „Ah, nu, tovarăşe profesor!“ strigau elevii şi se aşternea tăcerea.

Cartea e un obiect cu – aş zice, în termeni noiceeni – propriul său regim de fiinţare. Şi, fiindcă am adus vorba despre Noica, mă opresc un pic asupra unei frumoase speculaţii, prin care filozoful încerca să distingă „valorile“, pe de o parte, de „bunuri“, de cealaltă parte. „Un bun se distribuie împărţindu-se, pe cînd valoarea se distribuie fără să se împartă“ – spunea el, construind un aparent paradox care a făcut vogă. Formula convine de minune tipului de obiect aparte care este cartea. Dacă îmi cumpăr un televizor, ceilalţi vor avea cu un televizor mai puţin. Dacă am în bibliotecă un volum de Platon, asta nu înseamnă că am smuls o cîtime din filozoful elen.

Şi totuşi, fără să „se împartă“, cartea divide. Ea nu are doar file şi litere. Mai are şi coperţi. „De aici... pînă aici.“ Substanţă a spiritului împachetată. Platon, Opere: vol. I, vol. II, vol. III... Cartea înseamnă, întîi de toate, decizia materială şi culturală de a pune graniţe. De a construi o ordine, o „hartă“ a culturii.

Între coperţi se aşezau şi mai vechile copii manuscrise. Şi ce coperţi! Atît de meşteşugite – şi de costisitoare –, încît erau frecvent folosite pentru a pune laolaltă, la păstrare, scrieri dintre cele mai variate, după gustul şi voinţa proprietarului: celebrele miscelanee. Tiparul a adus cu sine posibilitatea de a da coperţilor un alt sens şi o altă utilitate decît cele atribuite, de regulă, borcanelor pentru murături. A putut pune în acord realitatea imaterială a unui text cu materialitatea unui obiect. O carte = un text. Indiferent cît de compozit – antologii, dicţionare etc. – sau de segmentat, în volume succesive, există totdeauna o raţiune, deopotrivă practică şi ideatică, pentru ca o carte să fie ceea ce este.

Această ciudată articulare face ca faţă de cărţi să avem un comportament la rîndul său atipic. Ele nu se consumă, ca puiul, berea sau îngheţata, nu se reciclează, ca hainele pe care le dăm la spălat, şi nici nu se aruncă, precum televizorul care s-a uzat, fizic sau moral. Cartea, prin definiţie – oare cine o fi inventat această definiţie? – se păstrează.

Din punctul ăsta de vedere, cartea seamănă cu suvenirurile pe care le adunăm de-a lungul vieţii: cu bibelourile de la mare pe care le punem în vitrină, cu abţibildurile magnetice pe care le prindem pe uşa frigiderului. Colecţionăm amintirile unor lecturi.

Mai ciudat e că unii dintre noi colecţionează, ca să zic aşa, „amintiri din viitor“. Cărţi pe care le-am primit sau ni le-am făcut cadou, cu vreun gînd anume, care s-a topit în pînza vremii, cărţi pe care le-am cumpărat din dorinţa de a le citi, dar n-am ajuns – încă? – niciodată s-o facem, cărţi pe care le-am dorit pentru că negreşit ne vor trebui cîndva.

Asta e. Ai o carte, te descoperi în curînd arhitect. Îţi trebuie un loc în care să o pui, îţi trebuie o a doua carte, de care să o sprijini. Cînd eram copil, ne doream, eu şi gaşca mea de prieteni, să ne facem o cazemată. Şi pentru asta şterpeleam din şantierele de prin cartier cîte o cărămidă, cîte două. Ca adult, nu mai şterpelesc, nu-mi mai fac cazemată, nici nu îmi mai doresc măcar. Robotesc, în schimb, la o bibliotecă.

Pe care n-am făcut-o eu. Aşa a fost să fie, să cresc într-o casă plină cu cărţi. Să văd de nu ştiu cîte ori privirile năuce ale vreunui meşter chemat de tatăl meu să repare vreo drăcovenie din casă şi să aud inevitabila replică: „Şi le-aţi citit pe toate?“

Prin anii ’90, după ce-a trecut perioada tipăriturilor din care ningeau literele la a doua lectură, cînd cărţile deveniseră deja mai chipeşe, auzeam de comenzi pe la edituri de cîţiva metri lineari de carte. De preferinţă, la aceleaşi dimensiuni. Alţii, mai isteţi, redescopereau versiunea bibliotecilor de coperţi – intuind, pesemne, rolul civilizator al acestora. Am cunoscut o tînără care se descurca de minune cu vînzarea de Encyclopaedia Britannica. Reţeta nu era prea complicată. O listă cu noii îmbogăţiţi şi un dram de retorică: sursele garantate de informaţie, cheie a succesului... înnobilează încăperea... se asortează cu îmbrăcămintea de piele a fotoliului...

Sînt ranchiunos, ştiu. Mi-aş dori şi eu o Encyclopaedia Britannica. Dar unde s-o mai pun?

Cînd chiar încep să te dea afară cărţile din casă, începi şi tu să-ţi descoperi nebănuite resurse de ridicol. Iei fiecare op în mînă, îl ştergi întîi cu grijă de praf, iar apoi, privindu-l lung, precum ţeasta lui Yorick, hamletizezi: Să-l dau? Să-l ţin? Iar noaptea te mai trezeşti cînd şi cînd să mai dai o raită, să mai muţi vreun tom dintr-un teanc în celălalt. Te plimbi printre hotare, debusolat, între ieri şi mîine, avînd în faţă, vorba poetului, „de-a pururi ziua cea de azi“.

Of, cărţile... Şi cît praf adună! Spirit şi praf.

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea Bucureşti; coautor al manualelor de limba şi literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educaţional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

O mare invenție – contractul social jpeg
Se poate trăi și sub dictatură?
Fără această probă, argumentele celor care apără Justiția și judecătorii își pierd credibilitatea.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Resemnare
Turcia e doar încă un teren de luptă dintr-un război care se poartă intens de-a lungul și de-a latul lumii.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Un „dezavantaj” avantajos
Pe scurt: nu sîntem de acord ca, dacă 25 de parteneri ne vor în Schengen și doi nu, dreptatea să fie de partea celor doi.
Frica lui Putin jpeg
Non scholae...
Cîți nu scriu cu duiumul postări agramate și totuși se fac înțeleși, dovadă că primesc like-uri și au și urmăritori din belșug.
index jpeg 5 webp
James Bond și fabrica de ciocolată a lui Charlie
Oricum, ce altceva este un spion la scara istoriei, dacă nu un copil mare care știe cum să (se) joace, nu-i așa?
A F portait Tulane 23 1 jpeg
Pierdut respect. Găsitorului, recompensă!
Ce a produs această schimbare din ce în ce mai accelerată în ultimii zece, douăzeci de ani?
„Cu bule“ jpeg
Curriculum vitae
În perioada comunistă, formula latinească s-a folosit mai puțin.
HCorches prel jpg
Undercover agent
Redați-le profesorilor demnitatea.
p 7 WC jpg
Alunecînd treptat spre distopie
Legea IA europeană, care urmează să fie finalizată în cursul acestui an, interzice explicit utilizarea datelor generate de utilizatori în scopul „clasificării sociale”.
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Mai sînt destui care cred că americanii nu au fost pe Lună, că totul ar fi fost o mare păcăleală, o făcătură de Hollywood.
index jpeg webp
Sindromul „greaua moștenire”
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Cadavre și steaguri
De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Despre vorbitul în public
O cauză frecventă a derapajului oratoric este confuzia, mai mult sau mai puţin conştientă, a genurilor.
Frica lui Putin jpeg
Oglinda
El privi în oglindă și, firește, se văzu pe sine însuși.
index jpeg 5 webp
Republica Turcia de o sută de ani
În rîndul turcilor s-a conturat o nouă filozofie, chiar ideologie: kemalismul. Mustafa Kemal Atatürk a schimbat mentalități.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Cu bule“ jpeg
Fotbal și futbol
Să fi fost mai curînd (cum s-a mai presupus) o manifestare de pudibonderie comparabilă cu cele produse de alte obsesii românești mai vechi și mai noi, precum teama de cacofonii?
HCorches prel jpg
Este multă tristețe în sufletul lor
Și totuși, cînd intră la ore, încearcă să aibă zîmbet pe buze. Și totuși, cînd ies de la ore, adesea au zîmbet pe buze.
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
O lume a reluărilor nedorite
Inteligența Artificială e, în cele din urmă, un instrument, care poate fi folosit în scopuri bune
Comunismul se aplică din nou jpeg
Crimă și pedeapsă
După eliberare, Bogdan Stașinski a fost preluat probabil de serviciile secrete occidentale și nu se mai știe nimic clar despre el.
O mare invenție – contractul social jpeg
Ce fel de magistrați?
Rostul profund al întregului sistem judiciar constă în realizarea și menținerea armoniei sociale.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Discuția despre extremism
Nu, interzicerea unui partid nu e soluția. Pentru incidente specifice există Codul Penal. Pentru tot restul e vorba de bun-simț.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știu și ce pot economiștii (O întrebare pe care mi-am pus-o prin 2008 și la care încă aștept răspuns...)
Ne lăsăm sau nu ne lăsăm pe mîna „experţilor”? N-avem de ales. Ne lăsăm. Dar pe mîna căruia dintre ei?

Adevarul.ro

image
Arnold Schwarzenegger, despre ce înseamnă pentru el moartea și Raiul: „Nu ne vom mai revedea niciodată“
Actorul Arnold Schwarzenegger, fost guvernator al statului american California, vorbeşte cu multă sinceritate despre încercările şi dificultăţile din viaţa sa într-un nou documentar în trei părţi, "Arnold", informează site-ul revistei People.
image
Legenda satului Vama Veche, locul plin de șerpi, unde s-au așezat găgăuzii
Legenda spune că satul Vama Veche a fost întemeiat de găgăuzi, iar ținutul s-a numit „Yilanlâk“ (Șerpăria).
image
Motivul pentru care chinezii forează una din cele mai adânci gropi din lume în deșertul Tarim
China a început să foreze una dintre cele mai adânci gropi din lume în căutarea unor descoperiri în adâncul Pământului. Presa de stat chineză a descris proiectul de foraj de 11.000 de metri drept „un punct de reper în explorarea de către China a adâncimii Pământului”.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.