Ah, nu, tovarăşe profesor!

Publicat în Dilema Veche nr. 557 din 16-22 octombrie 2014
Din amintirile unui cobai jpeg

„Nu vă supăraţi, v-a căzut o carte!“

Ce-aţi zice să auziţi replica asta pe peron la metrou, pe bulevard, în autobuz?

În noiembrie, Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice al Facultăţii de Litere, Universitatea Bucureşti, anunţă conferinţa internaţională „Cartea ca obiect“. Este o temă recurentă, dovadă a interesului pe care îl trezeşte. Îmi amintesc, de pildă, de o expoziţie de grup cu variaţiuni spectaculoase pe aceeaşi temă – „Cartea“, găzduită de Muzeul Colecţiilor din Bucureşti în 1991.

Dincolo însă de reveriile şi de fanteziile plăsmuitoare ale artiştilor, prozaica realitate ne trage de mînecă: cartea nu doar „seamănă cu...“ sau „poate fi văzută/gîndită/întrebuinţată ca...“ Ea chiar este un obiect, la fel ca pixul, maşina de spălat, rîul şi toate celelalte.

În glorioasele vremuri ale stagiaturii din anii ’80, un prieten ne istorisea cum reuşea să facă ordine în clasă. „Dorel a fost obraznic şi ar trebui pedepsit. Nu credeţi, copii?“ – le spunea plimbîndu-şi ochii prin sală şi fixîndu-i în cele din urmă asupra vitrinei în care trona, la loc de cinste, voluminosul Omagiu închinat preşedintelui ţării, legat în coperţi masive, cartonate. „Ah, nu, tovarăşe profesor!“ strigau elevii şi se aşternea tăcerea.

Cartea e un obiect cu – aş zice, în termeni noiceeni – propriul său regim de fiinţare. Şi, fiindcă am adus vorba despre Noica, mă opresc un pic asupra unei frumoase speculaţii, prin care filozoful încerca să distingă „valorile“, pe de o parte, de „bunuri“, de cealaltă parte. „Un bun se distribuie împărţindu-se, pe cînd valoarea se distribuie fără să se împartă“ – spunea el, construind un aparent paradox care a făcut vogă. Formula convine de minune tipului de obiect aparte care este cartea. Dacă îmi cumpăr un televizor, ceilalţi vor avea cu un televizor mai puţin. Dacă am în bibliotecă un volum de Platon, asta nu înseamnă că am smuls o cîtime din filozoful elen.

Şi totuşi, fără să „se împartă“, cartea divide. Ea nu are doar file şi litere. Mai are şi coperţi. „De aici... pînă aici.“ Substanţă a spiritului împachetată. Platon, Opere: vol. I, vol. II, vol. III... Cartea înseamnă, întîi de toate, decizia materială şi culturală de a pune graniţe. De a construi o ordine, o „hartă“ a culturii.

Între coperţi se aşezau şi mai vechile copii manuscrise. Şi ce coperţi! Atît de meşteşugite – şi de costisitoare –, încît erau frecvent folosite pentru a pune laolaltă, la păstrare, scrieri dintre cele mai variate, după gustul şi voinţa proprietarului: celebrele miscelanee. Tiparul a adus cu sine posibilitatea de a da coperţilor un alt sens şi o altă utilitate decît cele atribuite, de regulă, borcanelor pentru murături. A putut pune în acord realitatea imaterială a unui text cu materialitatea unui obiect. O carte = un text. Indiferent cît de compozit – antologii, dicţionare etc. – sau de segmentat, în volume succesive, există totdeauna o raţiune, deopotrivă practică şi ideatică, pentru ca o carte să fie ceea ce este.

Această ciudată articulare face ca faţă de cărţi să avem un comportament la rîndul său atipic. Ele nu se consumă, ca puiul, berea sau îngheţata, nu se reciclează, ca hainele pe care le dăm la spălat, şi nici nu se aruncă, precum televizorul care s-a uzat, fizic sau moral. Cartea, prin definiţie – oare cine o fi inventat această definiţie? – se păstrează.

Din punctul ăsta de vedere, cartea seamănă cu suvenirurile pe care le adunăm de-a lungul vieţii: cu bibelourile de la mare pe care le punem în vitrină, cu abţibildurile magnetice pe care le prindem pe uşa frigiderului. Colecţionăm amintirile unor lecturi.

Mai ciudat e că unii dintre noi colecţionează, ca să zic aşa, „amintiri din viitor“. Cărţi pe care le-am primit sau ni le-am făcut cadou, cu vreun gînd anume, care s-a topit în pînza vremii, cărţi pe care le-am cumpărat din dorinţa de a le citi, dar n-am ajuns – încă? – niciodată s-o facem, cărţi pe care le-am dorit pentru că negreşit ne vor trebui cîndva.

Asta e. Ai o carte, te descoperi în curînd arhitect. Îţi trebuie un loc în care să o pui, îţi trebuie o a doua carte, de care să o sprijini. Cînd eram copil, ne doream, eu şi gaşca mea de prieteni, să ne facem o cazemată. Şi pentru asta şterpeleam din şantierele de prin cartier cîte o cărămidă, cîte două. Ca adult, nu mai şterpelesc, nu-mi mai fac cazemată, nici nu îmi mai doresc măcar. Robotesc, în schimb, la o bibliotecă.

Pe care n-am făcut-o eu. Aşa a fost să fie, să cresc într-o casă plină cu cărţi. Să văd de nu ştiu cîte ori privirile năuce ale vreunui meşter chemat de tatăl meu să repare vreo drăcovenie din casă şi să aud inevitabila replică: „Şi le-aţi citit pe toate?“

Prin anii ’90, după ce-a trecut perioada tipăriturilor din care ningeau literele la a doua lectură, cînd cărţile deveniseră deja mai chipeşe, auzeam de comenzi pe la edituri de cîţiva metri lineari de carte. De preferinţă, la aceleaşi dimensiuni. Alţii, mai isteţi, redescopereau versiunea bibliotecilor de coperţi – intuind, pesemne, rolul civilizator al acestora. Am cunoscut o tînără care se descurca de minune cu vînzarea de Encyclopaedia Britannica. Reţeta nu era prea complicată. O listă cu noii îmbogăţiţi şi un dram de retorică: sursele garantate de informaţie, cheie a succesului... înnobilează încăperea... se asortează cu îmbrăcămintea de piele a fotoliului...

Sînt ranchiunos, ştiu. Mi-aş dori şi eu o Encyclopaedia Britannica. Dar unde s-o mai pun?

Cînd chiar încep să te dea afară cărţile din casă, începi şi tu să-ţi descoperi nebănuite resurse de ridicol. Iei fiecare op în mînă, îl ştergi întîi cu grijă de praf, iar apoi, privindu-l lung, precum ţeasta lui Yorick, hamletizezi: Să-l dau? Să-l ţin? Iar noaptea te mai trezeşti cînd şi cînd să mai dai o raită, să mai muţi vreun tom dintr-un teanc în celălalt. Te plimbi printre hotare, debusolat, între ieri şi mîine, avînd în faţă, vorba poetului, „de-a pururi ziua cea de azi“.

Of, cărţile... Şi cît praf adună! Spirit şi praf.

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea Bucureşti; coautor al manualelor de limba şi literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educaţional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.