Agassi

Publicat în Dilema Veche nr. 404 din 10-16 noiembrie 2011
Marea de altădată jpeg

Am citit o carte care mi-a plăcut şi m-a captivat aşa de tare, încît nu mă pot abţine să nu vă împărtăşesc cîte ceva din ea. E vorba de Open. An Autobiography (publicată în 2009 în Statele Unite şi tradusă anul acesta în româneşte de editura Publica) – viaţa tenismanului Andre Agassi povestită de el însuşi (şi pusă în paginile unei cărţi cu ajutorul jurnalistului J.R. Moehringer – deţinător al unui premiu Pulizer).

Povestea începe cu o descriere fabuloasă legată de ultimul meci pe care Agassi l-a cîştigat în cariera sa, la US Open în 2006, cu cipriotul Baghdatis, un jucător despre care, înaintea meciului, Agassi are revelaţia că ar fi un fel de variantă întinerită (cu 15 ani) a lui însuşi. În ziua meciului, Agassi se trezeşte înţepenit: „Mă simt de parcă cineva s-ar fi strecurat  în mijlocul nopţii şi mi-ar fi ataşat la coloană unul din acele dispozitive antifurt pentru volan“. Îşi pune problema cum ar putea un om pe jumătate paralizat să joace la US Open. Pînă seara, la ora meciului, trecînd prin diverse proceduri, printre care şi o înfiorătoare injecţie cu cortizon în  spinare, omul aproape paralizat, Agassi, e pregătit de joc. Cu varianta lui mai tînără – Baghdatis. Lupta dintre ei este atît de crîncenă încît, după ce ies din arenă, sînt amîndoi întinşi, mai mult morţi decît vii, pe două mese paralele din vestiar. După ce li se acordă ajutor medical, sînt lăsaţi singuri. Zac inerţi, fiecare pe masa lui, în vreme ce pe ecranul unui televizor din încăpere se derulează cele mai importante secvenţe ale meciului abia încheiat. Baghdatis, de pe masa lui, îi întinde mîna lui Agassi. Şi se ţin de mînă, uitîndu-se la propria lor partidă însoţită de formule entuziasmate ale comentatorilor. 

Andre Agassi îşi povesteşte apoi copilăria marcată de un tată dominator, obsedat de ideea de a-şi vedea fiul pe primul loc în ierarhia tenisului mondial. O obsesie pe care o are încă înainte de naşterea lui Andre. Portretul tatălui e de-o pregnanţă rar întîlnită. Un om dur, care se lua la bătaie cu alţi şoferi, în plin trafic (şi ca fost boxeur ce era, îi cam lăsa laţi) sau îi ameninţa cu pistolul scos din torpedou, sub nasul şi privirea de copil a  lui Andre. Un tată care-şi iubea fiul în felul său aspru şi care i-a construit în curtea casei, cu foşti puşcăriaşi, un teren de tenis pe care Agassi îl percepe drept închisoarea copilăriei lui. 

Dacă figura tatălui ocupă pagini întregi, descrierea bunicii, singura persoană care-l domină pe tată, e succintă şi de neuitat: „E o bătrînă răutăcioasă din Teheran, cu un neg de mărimea unei nuci pe nas. Uneori nu auzi nimic din ce zice pentru că nu poţi să-ţi iei ochii de pe neg. Dar nu contează, cu siguranţă spune aceleaşi lucruri pe care le-a spus şi ieri, şi alaltăieri, şi probabil i le spune şi tatălui meu. Acesta pare a fi motivul pentru care bunica a fost adusă pe pămînt, ca să-l hărţuiască pe tatăl meu“.

Chinul constant al antrenamentelor începute de la doi ani a iscat în adolescenţă o adevărată rebeliune, Agassi abandonînd şcoala şi luîndu-şi acea alură neconvenţională de la începuturile carierei sale sportive, cea care l-a şi consacrat în mintea spectatorilor şi a telespectatorilor din toată lumea. Deşi a fost printre cei mai mari campioni de tenis ai tuturor timpurilor, el face o mărturisire uimitoare: toată viaţa a urît tenisul. Cariera spotrivă i-a fost marcată şi de permanenta rivalitate cu Pete Sampras, cel pe care-l recunoaşte ca fiind mai mereu înaintea lui, mai constant şi mai concentrat. În schimb, pe el însuşi, Agassi se descrie – cu o neobişnuită putere de introspecţie – ca fiind într-o permanentă luptă cu neliniştile şi întrebările sale interioare. 

Asemeni retururilor formidabile pe care le dădea pe terenul de tenis, formulările scriitoriceşti sînt aspre şi fără ocolişuri, venind unele după altele în serii care te ţin cu sufletul la gură. Cu toate astea, relaţia specială cu Barbra Streisand, căsnicia eşuată cu Brooke Shields sau împlinirea pe care şi-a găsit-o în cele din urmă alături de Steffi Graf sînt povestite cu multă delicateţe. Steffi Graf, considerată cea mai mare campioană a tuturor timpurilor, a avut parte de un tratament similar din partea tatălui ei, care i-a pus racheta de tenis în mînă încă din scutece. Cînd tatăl lui Andre şi tatăl lui Steffi s-au întîlnit pentru prima dată, nu le-a luat mai mult de cîteva minute pînă să intre în conflict şi să ajungă să ridice pumnii. Un alt episod descris cu savoare.   

Cum ziceam, o carte plină de forţă, captivantă şi surprinzătoare, pe care nu degeaba Time o consideră a fi „probabil, cea mai bună autobiografie a unui sportiv din toate timpurile“. 

index jpeg 5 webp
Gustul banului
Gustul banilor poate să se refere și la un „amărît” care, cine știe cum, găsește un post sigur și bine plătit la stat, un post pe care pregătirea și experiența sa nu i-ar fi permis, în mod normal, să îl ocupe.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Nucleara
Este urmăritul penal capabil să treacă dincolo de faza încordării mușchilor și să folosească arme nucleare?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Alexandru Dragomir despre politica (noastră)
Din păcate, puțini știu cine a fost Alexandru Dragomir.
Frica lui Putin jpeg
Filosofie, feminitate, autenticitate
Aşa se explică, pesemne, de ce în filosofie s-a menținut „privilegiul” masculin, chiar şi în vremurile mai noi, de după emanciparea femeii.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Activistul european și moartea unei pasiuni
Articolul meu vrea să atragă atenția: cu excesele activismului și propagandei, UE poate pierde treimea de mijloc.
index jpeg 5 webp
Spaghete în copaci
Propun să rămînem la rețeta lui Fellini. Plus paharul cu vin.
Iconofobie jpeg
Diplomație
Se reia, observ, o dezbatere politologică mai veche.
„Cu bule“ jpeg
Format letric
Nu era atît de cunocut încît să exprime fără ambiguități noua idee, dar sensul i-a fost aproximat din context, din relația cu termenul complementar.
HCorches prel jpg
Vremuri ale fricii
Dar dincolo de negare, dacă nu apare și acceptarea, efectele pe termen lung sînt devastatoare.
p 7 Chatbot WC jpg
Idioția artificială
Ar trebui oare programată inteligența artificială (IA) să răspundă la același nivel cu întrebările care i se pun?
IMG 8779 jpeg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Alt bîlci?
Cum ar fi să construiești un Disneyland și un Tesco la Londra, în Hyde Park?
O mare invenție – contractul social jpeg
Adevărul, premisa dreptății
Această limită este și mai evidentă dacă se înțelege că nici un proces judiciar nu se confundă cu Judecata de Apoi.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Sürdürülebilirlik
A crede înseamnă a paria pe o inevidență, a „credita” un „posibil”, dincolo de exigențele stabile ale „realului”.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pensiile francezilor
Dar vigoarea protestelor, dincolo de faptul că e vorba despre o tradiție franceză adesea desconsiderată și subiect de glume, mai arată ceva.
Frica lui Putin jpeg
Inamicii diversității
Privite în ansamblu, aceste cerințe ale cultelor, care s-au așezat, din păcate și spre detrimentul lor, cred, la remorca BOR, nu vor încuraja deloc predarea Religiei într-un spirit tolerant
AFumurescu prel jpg
Păstori, tătuci și influenseri (I)
Așa apar „tătucii” aleși democratic. Nimic nou sub soare.
index jpeg 5 webp
Un veac de Time
Scopul principal pe care cei doi și l-au propus a fost să furnizeze cît mai eficient știri cititorilor, chiar și celor mai ocupați dintre aceștia, care nu prea au timp de citit – de unde și denumirea Time.
Iconofobie jpeg
Rațiune și simțire
Se demontează aici un mit care a făcut carieră în secolul XX, mitul naturii prezumtiv candide a creaţionistului.
„Cu bule“ jpeg
Beat criță
Expresia beat criță este foarte răspîndită azi, în registrul colocvial; alte construcții în care intră cuvîntul criță cu sensul său propriu sau cu înțelesuri figurate au devenit însă extrem de rare.
HCorches prel jpg
Încă un Minister al Educației
Presiune care, în unele cazuri, se transformă în adevărate forme de bullying, fără doar și poate.
IMG 8779 jpeg
În cazul Hagi, tatăl şi fiul, să fii copilul unui mare fotbalist e binecuvîntare sau blestem?
Tot ce vine de la el nu poate fi decît excepţional. Hagi spune „eu sînt Ianis şi Ianis e Hagi”.
p 7 Curba Laffer WC jpg
Ultima redută a globalizării
Dar geopolitica nu e singurul motiv pentru eșecul celui de-al doilea val al globalizării.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cîte divizii are CPI?
Așadar, noua acuzație că președintele ar fi comis ceva contra copiilor, fie ei și din Ucraina, ar putea avea un ecou special în Rusia.

Adevarul.ro

image
Cele mai ieftine destinații de vacanță din Grecia. Insula care trece neobservată, dar merită vizitată
Pe lângă celebrele insule grecești Santorini, Mykonos și Thassos, există și alte destinații de vacanță în Grecia mai puțin cunoscute și mai ieftine. Iată care sunt acestea, conform The Travel.
image
Poliţistul care a ucis din greșeală un şofer. Nu va face nicio zi de închisoare, dar a fost obligat la daune-record
Un polițist din Vaslui a fost trimis în judecată pentru omor, dar a fost condamnat în cele din urmă pentru ucidere din culpă, după ce instanţa a schimbat încadrarea juridică a faptei.
image
Sfaturile primite de doi tineri pensionari MAI care vor să își crească fetița în Olanda. „Ne ajung banii?“
Doi tineri pensionari MAI, beneficiari de pensii militare, vor să se mute cu fetița în Olanda și au cerut sfaturi despre acest pas pe un grup de Facebook al românilor din diaspora.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.