Afacerile noastre

În America de Sud există o pasăre care mănîncă aur. E un fel de curcan negru la culoare. Această pasăre, al cărei nume nu-l ştiu, şi chiar dacă l-aş şti, tot nu vi l-aş spune, urmăreşte curentele repezi de apă şi ciuguleşte grăunţele de aur. Aurul se adună în guşă. Băştinaşii prind pasărea, o căsăpesc şi culeg un boţ de aur suficient cît să-şi construiască din el o colibă din stuf. Cei mai şmecheri urmăresc pasărea ciugulitoare de aur de-a lungul rîurilor şi trec prin sită nisipul din locurile indicate de ea. De îndată ce am auzit acestea, l-am sunat pe prietenul meu Larry, mare amator de scheme exotice. Ultima sa întreprindere, o fermă de cafea în Costa Rica, era specializată în boabe de cafea mîncate şi apoi excretate de capre, ceea ce făcea cafeaua mai valoroasă decît aurul şi cocaina. Problema era că a trebuit să importe caprele din Kenya şi cînd acestea au ajuns în Costa Rica au refuzat să mănînce boabele, preferînd în loc gardurile dimprejurul fermei. Larry a reuşit pînă la urmă să adune cioporul de capre laolaltă şi să le convingă să mănînce boabele, dar nu înainte ca unele dintre ele să intre în greva foamei şi să moară pentru principiile lor. (Sau principiul, care în cazul de faţă era: "Noi mîncăm numai cafea kenyană!".) Cei de la Starbucks s-au arătat iniţial interesaţi, dar preţul prohibitiv i-a scos din competiţie, aşa că Larry a sfîrşit prin a ambala şi vinde singur produsul, la uncie, starurilor rock şi tipilor de la Hollywood. O uncie de cafea costaricană-trecută-prin-capră-kenyană se ridica la 3.000 de dolari plus taxe poştale. Ambalajele erau produse în SUA, de o tipografie din Boston, care s-a specializat în lucrări de imprimerie pe hîrtie produsă manual şi care îi era trimisă lui Larry prin Federal Express. Modelul fiecărui pachet era gravat în lemn de cîte un alt artist, aşa că Larry a angajat iniţial cel puţin cincizeci de artişti. Mai tîrziu, cînd vînzările s-au înţepenit la circa patru pachete, Larry a vîndut ferma în pierdere unui tip din Miami cu ochelari negri de soare. Soarta a intervenit în ultimul minut în favoarea lui Larry cînd, exact în momentul în care voia să se arunce în apele repezi ale rîului Corobici, i-a sunat mobilul. Era maică-sa, care îl suna din State ca să-i spună că cele patruzeci şi şase de pachete de cafea care îi mai rămăseseră s-au vîndut pe E-Bay cu 7.500 de dolari bucata, datorită graficii originale. Unul dintre artiştii gravori a devenit, se pare, atît de "marketabil" în cele trei luni de cînd afacerea lui Larry dăduse chix, că îi trăsese după el şi pe ceilalţi patruzeci şi cinci şi acum valorau toţi mai mult decît cafeaua. Dar această creştere a influenţat şi cafeaua, deoarece cumpărătorii au văzut în ea parte a unui pachet de viziuni artistice. Aşa că ceea ce începuse ca nişte boabe de cafea nevandabile s-a transformat în artă. "Larry, i-am spus, e o pasăre în America de Sud care mănîncă aur. Ceea ce trebuie să facem este să ne cumpărăm o canoe şi să urmărim păsăroiul pe rîu în jos, înarmaţi cu niscai site şi lopeţi. Aflăm unde îşi fac cuibul, cumpărăm terenul şi începem să le prăsim. Cu propriul nostru cîrd de păsări mîncătoare de aur o să facem o grămadă de bani!" Larry s-a prins imediat. "La dracu! Am face ce n-au putut spaniolii să facă atunci cînd au venit în Statele Unite. Au căutat aur în toate locurile nepotrivite." "Mă rog", am spus eu. "Pe vremea aia nu erau Statele Unite şi nici acum nu acolo se găsesc păsăroiul de aur, cafeaua şi caprele, dar de ce să le purtăm pică pentru asta? Vorbim aici de economie globală, înţelegi? A înţeles. Ne-am cumpărat bilete de avion