Adevăratul rost al lucrurilor

Publicat în Dilema Veche nr. 399 din 6 - 12 octombrie 2011
Adevăratul rost al lucrurilor jpeg

Regimurile comuniste au pus la punct nişte sisteme prin care au schimbat natura şi logica multor instituţii şi relaţii. La noi, moştenirea asta, bine combinată cu regăsita gîndire bizantină întortocheată, guvernează în prezent nu doar instituţii ale statului, ci şi afaceri private şi chiar gîndirea oamenilor. Iar în foarte multe cazuri, ceea ce ne-au învăţat părinţii sau profesorii noştri e complet pe dos faţă de realitate şi ne creează handicapuri în viaţa de zi cu zi. Cred, aşadar, că ar fi util de precizat cum merg cu adevărat unele lucruri în ţara asta, aşa, ca pentru copii. 

Legat de o problemă mai recentă, aş aminti că instalarea gazonului pe un stadion de fotbal nu are nici o legătură cu jocul de fotbal, iarba nu se pune pentru ca pe teren să se joace fotbal, aşa cum multă lume crede în mod greşit. Scopurile acestei operaţiuni sînt cu mult mai complicate. În acelaşi registru, ar fi de spus şi că echipele de fotbal sau din orice alt sport de la noi nu au fost inventate pentru a cîştiga meciuri şi competiţii, ci bani şi notorietate pentru patroni. 

Tot aşa, menirea unei universităţi private nu e nicidecum pregătirea unor specialişti, ci aceea de a obţine bani din acordarea de diplome, cu un benefic efect secundar în ce priveşte scurtarea dificilului proces de învăţămînt superior, de pe urma căruia s-a dovedit că nimeni nu are vreun avantaj. 

Trecînd la instituţii de bază într-un stat, pare că rolul principal al Justiţiei este să amîne cauzele cetăţenilor, fie ele cît de neînsemnate, şi să-i deosebească pe infractorii bogaţi de cei săraci. De asemenea, poliţia a fost creată pentru intimidarea cetăţenilor şi calmarea cu vorbe a păgubaşilor periculoşi. 

Scopul informatizării unui sistem de colectare a taxelor este de a crea mai multă birocraţie, prin înmulţirea numărului de taxe şi de documente notariale. 

Rolul fundamental al unei administraţii centrale sau locale e acela de a crea locuri de muncă pentru funcţionari, tot aşa cum rolul unui funcţionar (fie el cît de mic) e acela de a-şi dovedi superioritatea şi puterea de a se comporta cum doreşte în faţa cetăţenilor. 

Un concurs de angajare se organizează întotdeauna pentru ca o instituţie sau o firmă să poată angaja rudele şi cunoştinţele celor din conducere, fără ca oamenii competenţi să aibă ce obiecta. De asemenea, rolul unei şedinţe e acela de a le arăta angajaţilor cum ştiu să vorbească şefii. 

Spitalul este conceput pentru a consuma banii oamenilor bolnavi pe care-i ţine internaţi în mizerie. Rolul multor medici şi asistente se dovedeşte a fi acela de a-i face pe bolnavi să realizeze ce bine e să fii sănătos. La fel, tot mai mulţi preoţi par a-şi descoperi adevărata menire, aceea de a-i speria pe enoriaşi cu chinurile iadului, de a-i face să se simtă mereu vinovaţi şi de a le colecta banii. 

Rostul pentru care au fost inventate ziarele (se ştie de pe vremea lui Pamfil Şeicaru) este acela de a face bani din informaţiile şi eventualele comentarii pe care nu le publică. 

Serviciile de urbanism au fost create pentru maximizarea veseliei urbane. Construirea unui pasaj sau a unui pod e de obicei destinată nu atît unei mai bune circulaţii, ci cîştigării mai multor voturi. 

Inaugurarea unei lucrări publice e concepută ca un cadru unde politicienii care au aprobat lucrarea să poată fi lăudaţi chiar înainte ca aceasta să fi fost terminată. 

În general, scopul precizării unui termen final pentru orice e acela de a stabili un moment care să poată fi depăşit. Pornind de la acest principiu, Mersul Trenurilor a fost conceput pentru a le crea călătorilor plăcuta iluzie că ar putea ajunge la destinaţie mai repede decît în realitate. 

Asfaltul a fost inventat ca material care face gropi, în scopul unei munci de astupare şi a unor profituri permanente ale firmelor din domeniu. 

Bordurile nu au fost concepute aşa cum pare, pentru a delimita trotuarul de partea carosabilă a unei străzi, ci pentru a fi cît mai des înlocuite în folosul Primăriei. 

Tot aşa, construcţia şoselelor şi autostrăzilor e absolut necesară profitului cîştigătorilor unei licitaţii. La rîndul ei, licitaţia e o metodă prin care se atribuie ceva unei firme sau persoane dinainte ştiute. 

Menirea unui lider sindical este aceea de a disipa, în manifestaţii de protest, energiile angajaţilor nemulţumiţi şi apoi de a ajunge ministru. Motivul pentru care au fost inventate Internetul şi comunicaţiile prin cablu este acela de a întinde cabluri peste tot. 

Apa caldă a fost inventată pentru a putea fi oprită, iar ţevile nu au fost create pentru a separa apa de pămînt, ci dimpotrivă. 

Casele se construiesc cît mai mari, nu pentru ca oamenii să poată locui cît mai bine, ci pentru a-şi putea investi cît mai mulţi banii în pereţi nefolositori.

 Becul electric se fabrică nu pentru a lumina, ci dimpotrivă, în scopul economisirii curentului electric. 

Meserii ca acelea de instalator, zugrav, zidar, tîmplar, mecanic sau electrician au fost create pentru a demonstra clienţilor că ceea ce vor ei nu se poate. 

Lista poate continua.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Mark Zuckerberg portret costum FOTO EAPE-EFE / MIichael Reynolds
Mark Zuckerberg a vrut să plece din California din cauza taxei pe avere. Cum l-a convins Meta să rămână
Meta a negociat un acord prin care Mark Zuckerberg se angajează să rămână în California timp de opt ani, în schimbul unui pachet de acțiuni fără drept de vot, pe care le-ar putea vinde pentru a plăti o eventuală taxă de 5% pe averea miliardarilor din stat.
femeie control san cancer palpare shutterstock 159838301 copy jpeg
Nodulul nu este singurul semn de alarmă. Ce schimbări ale sânilor trebuie să te trimită la medic
Cancerul de sân este cel mai frecvent cancer la femei în România. Poate fi prezent înainte să apară simptome, iar riscul crește odată cu vârsta. Modificările de la nivelul sânilor sunt un semnal puternic de alarmă, deși acestea nu indică obligatoriu prezența cancerului.
turisti plaja jpg FOTO Pixabay
Trei destinații spectaculoase care vor atrage turiști din toată lumea în 2027. Căutările au explodat
O scurtă privire în calendar ne va arăta că deja începem să ne îndreptăm cu pași repezi către luna noiembrie, iar mulți oameni se gândesc deja la vacanțele din 2027. Potrivit experților în turism, aceste destinații vor fi cele mai populare de-a lungul anului următor.
stevepb shopping 879498 jpg
Casele de marcat automate, mai costisitoare decât se așteptau supermarketurile. De ce revin unii comercianți la casieri
După investiții importante în casele de marcat automate, menite să reducă cheltuielile cu personalul și să accelereze procesul de plată, unele lanțuri de supermarketuri își regândesc strategia și revin la casele cu casieri.
crystal710 event venue 1597531 jpg
Unde ieșim la teatru în weekendul 24–25 octombrie. Ce spectacole putem vedea în București
Bucureștenii pot alege în weekendul 24–25 octombrie între comedii, drame și spectacole pentru copii. Oferta este completată de Festivalul Național de Teatru, care se încheie duminică și aduce pe scenele Capitalei actori din mai multe orașe ale țării.
terci ovaz istock jpg
Medicii neurologi recomandă acest mic dejun de toamnă. Ajută memoria și protejează sănătatea creierului
Deja știm cu toții cât de important este micul-dejun, motiv pentru care cei mai mulți oameni încearcă să servească numai alimente pline de nutrienți importanți dimineața. Iar potrivit experților, există un anumit preparat specific toamnei care este perfect pentru prima masă din zi.
umerase pixabay jpg
Ai bani uitați în șifonier și nici nu știi. Unde poți vinde hainele pe care nu le mai porți și cât poți câștiga
Rochii cumpărate pentru o singură petrecere, pantofi purtați de două ori sau haine care încă au eticheta atașată. În multe garderobe se ascund sute sau chiar mii de lei cheltuiți pe lucruri care nu mai sunt folosite.
Elon Musk Donald Trump FOTO Shutterstock jpg
Donald Trump: Elon Musk a restabilit accesul Ucrainei la Starlink. Ce spun oficialii ucraineni
Donald Trump a afirmat joi, 22 octombrie, că Elon Musk, directorul executiv al SpaceX, a restabilit accesul Ucrainei la rețeaua Starlink, însă a refuzat să spună dacă a discutat personal cu miliardarul despre acest subiect.
masa de pranz la serviciu la restaurant cu colegii mancare sanatoasa 0 jpeg
Cum te conving restaurantele să cheltuiești mai mult. 12 trucuri ascunse în meniuri
Felul în care este construit meniul unui restaurant poate influența alegerile clienților la fel de mult ca aspectul preparatelor sau recomandările ospătarilor. De la poziția prețurilor pe pagină până la denumiri, restaurantele folosesc o serie de tehnici prin care cresc valoarea comenzii.