Adevărata putere a comunităţii

Localitate mică, undeva în Transilvania, prin părțile nord-vestice ale patriei. Oameni sărmani, necăjiți că trăiesc într-o zonă cu pămînt cam rău, pietros, neroditor. Numai că ce-a luat Domnu’ din rodnicia pămîntului a-ntors cu nemiluita în frumusețea locurilor. Nebănuite sînt căile Lui. Așa a hotărît la un moment dat. Ca oamenii ăia de pe-acolo să scuipe cu obidă și să dea cu căciula de pămînt cînd e vorba de agricultură, dar să fluiere admirativ și să se scarpine în vîrful capului cînd se uită-n jur și văd ce locuri frumoase au pe-acolo. Păi, nu?! Ca-n minunatele noastre povești. Se-ntîmplă și-așa. Să dai peste niște colțuri de vis, să zici că pe-acolo s au zbenguit Adam și Eva, înainte de a descoperi manualul de folosire a lumii, dar să constați mai tîrziu că, în afară de vegetația sălbatică, prin pămîntul ăla nisipos și pietros nu crește nimic. Dacă ești în vizită, îți dă mîna să faci pe înțeleptul și să spui că se găsesc soluții pentru orice. Nici n-apucă să respire oamenii locului – deh, ardeleni, deci un picuț mai lenți –, că vizitatorul plin de idei le și explică el imediat cum stă treaba și cam care ar fi căile de rezolvare. De părut, pare că oamenii iau aminte. Pe urmă, trec mai departe, chinuindu-se să arate preocupați, chibzuind cu atenție la ce li s-a spus. De fapt, e foarte posibil să adreseze în gînd, așa, mai lent, niște cuvinte ziditoare de la facerea lumii, invitîndu-l pe vizitatorul cu idei să se mute el cu mama lui acolo. Și să-i lase pe ei să plece unde-or vedea cu ochii. Dar nu știm ce-i în mintea oamenilor, că nu dau voie să iasă pe gură prea multe. Ardeleni. Oameni liniștiți.

La un moment dat, prin părțile alea cam uitate de lume au ajuns, nu știu cum, niște olandezi. Doamne, ce le-a mai plăcut pe acolo! Nu se mai săturau să tragă pe nări aer curat – să știți că nu e nici o aluzie malițioasă pe-aici – și nu mai conteneau să se minuneze, cum puteau și ei, pe limba aia a lor, de frumusețea amețitoare a minunii peste care tocmai dăduseră. Oamenii locului s-au crucit discret cînd i-au auzit pe oaspeți vorbind cam cum fac ei cînd sînt răciți, tușesc și expectorează. Dar s-au obișnuit repede, au zis că mare e grădina Domnului, și și-au văzut de treabă. Bun… Aici e o discuție. „Treabă“ e un fel de-a spune. Că nu prea ai treabă într-un loc unde pămîntul e așa zgîrcit. Ori nu aveau ei prea multe idei. Ori cine știe care e, de fapt, fața reală a lucrurilor? N-avem de unde ști. Ce i sigur e că s-au obișnuit repede cu olandezii, care au cam început să-și facă de lucru pe acolo și să dea semne că ar mai rămîne o vreme. Ceea ce au și făcut. Au reparat niște case părăsite, să tot fi fost vreo două, poate. Au refăcut grădinile, gardurile, deci s au arătat oameni gospodari. OK… Au și ei ciudățeniile lor. De pildă, nici nu le trecea prin cap să-și instaleze curent electric. Că, cică, s-au săturat de-atîta curent. Mai bine să trăiască ei ca în alte timpuri, cînd descoperirile astea tehnologice nu se făcuseră. Vai de mine, ce le mai plăcea! Zici că-l apucaseră pe Dumnezeu de-un picior. Apăreau în vacanțe, tot mai des, și nu se săturau să ridice în slăvi locul în care nimeriseră. Sigur, cinstit ar fi să zicem că locuri de-alea, poate mult mai frumoase, se găsesc cu duiumul peste tot pe-aici. Dar ar putea părea o răutate să zici așa ceva. Acolo au nimerit ei, acolo le-a plăcut de-au dat pe spate. Ce să le faci? Olandezi.

Eh, dar uitîndu-se olandezii mai cu luare-aminte în jur, au văzut că vecinii lor, ca, de altfel, comunitatea întreagă, nu prea știu să zîmbească. Și, evident, i-au întrebat cum stau lucrurile, care-i treaba. Așa au ajuns să afle de tristețea localnicilor cu pămîntul neroditor. Pe urmă, au vorbit ceva pe limba aia a lor și au zis că au ei niște idei. Și, ca să n-o mai lungesc, în scurt timp au și arătat cam ce idei aveau, ca să readucă zîmbetul pe fețele consătenilor. Că acum erau consăteni, nu?! S-au apucat să aducă din Olanda niște vaci, cumpărate pe banii lor. Mai mari, așa, mai bine făcute, cam ca alea de prin poze. În sfîrșit… Vaci serioase, domnule! Au zis că au studiat ei zona și soiul ăla de vacă o să meargă foarte bine pe-acolo. Și s-au apucat să-mpartă gratis vacile astea, cam cîte două, pe la consăteni. Ăia, complet derutați. Adică nu-nțelegeau nimic din ce-aveau de gînd olandezii. Doar că s-au pomenit cu ogrăzile populate de soiul ăla de vaci mari și, nu știu cum să zic, parcă zîmbitoare, cumva, calme și binevoitoare. Adică numai că nu ziceau: „Stimați consăteni, vă rugăm frumos să ne mulgeți! Dar vă rugăm să poftiți! Nu vă sfiiți! Doar de-asta sîntem aici!“ Pe urmă, olandezii au zis că chestia cu vacile nu era tot. Că ei au vorbit cu comunitatea de unde veneau ei. Și că ăia au adunat niște bani, să facă în satul ăsta românesc o clădire modernă, cu instalații de mulgere și de depozitare a laptelui, ca pe urmă să-nceapă să se dezvolte, să facă brînză, în fine, cunoașteți modelul. Și că, poate, o vreme, ăia ai lor, din Olanda, ar fi și cumpărat ce s-ar fi produs pe-aici, pînă se punea treaba pe picioare.

Ei bine, comunitatea de localnici a cam intrat în trepidații. Se petreceau lucruri fără precedent, cu o viteză amețitoare. Nu reușeau să se dezmeticească din schimbările apărute peste noapte. Ce doreau, totuși, olandezii ăia de la oamenii locului? Ce-i apucase, frate, să tulbure în așa hal liniștea satului? Prin urmare, localnicii au reușit să facă ce nu-și închipuiseră vreodată că o să fie cu putință. S-au adunat la sfat. Cam toată comunitatea. Și au hotărît să le transmită un mesaj olandezilor. Care suna cam așa: „Noi vă mulțumim că ne ajutați. Și sînteți bineveniți la noi. Am văzut că aveți foarte mulți bani. Că ați adus și vaci, vreți să faceți și o făbricuță, sau așa ceva. Dar mai bine, cu tot bănetul ăsta, nu ne faceți o biserică nouă?“ 

Cătălin Ștefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.