A dat verdeața colțul

Publicat în Dilema Veche nr. 795 din 16-22 mai 2019
Căpşune jpeg

A dat verdeața colțul și mărarul a ieșit. Tarhonul-frate stă în găletușă cu pătrunjelul și puternicul leuștean. E munte, pe tarabe, ceapa cu usturoiul. Nu-i priveliște pe lumea asta alta mai îngăduitoare decît verdeața. Pentru că verdeața îngăduie orice carne și legumă. Orice meniu faci, faci pornind de aici, din verde, și restul culorilor se așază fără regrete. Dar ce mă supără e prețul. Se duce la doi lei acum chita de verdeață? Păi, unde s-a văzut așa ceva? Intermediarul de verdeață vede că sînt scumpe toate alea, bagă și el un leu în plus. Nu e lume asta unde scumpetea să ni se pară firească, oameni buni. Tu, în luna lui mai, ai 2 lei la verdeață? Păi, ce sens are verdeața? Dar, uite, merge. Nici o revoltă din partea poporului vegetal, nici o singură clamare, nici un behăit. Păi, ce să faci? Verdețarul cel mai amărît e rar prin București. Dă marfa intermediarului. Or, el simte că se scumpește benzina, ridică prețul de te ndoaie. Dar să lăsăm, că nu schimbăm noi lumea acum. Au apărut tarhonul, loboda, leurda și, ca să mă întorc în copilărie, aștept nerăbdător bamele și napul. Mă afund în piață printre munții de verdeață. Ce rost avem noi pe lume, altul decît să ne vedem printre nămeții de verdeață? Salvia, cimbrul, menta, busuiocul, roinița, isopul, lavanda. Așa mă bucur să le rostesc numele. Scumpe toate, scumpe pentru sfîrșitul ăsta de mai. Așa mă bucur să le rostesc numele. Scumpe toate, scumpe pentru sfîrșitul ăsta de mai.

Așa mă bucur să le rostesc numele. Scumpe toate, scumpe pentru sfîrșitul ăsta de mai.

Așa mă bucur să le rostesc numele. Scumpe toate, scumpe pentru sfîrșitul ăsta de mai.

Așa mă bucur să le rostesc numele. Scumpe toate, scumpe pentru sfîrșitul ăsta de mai.

Așa mă bucur să le rostesc numele. Scumpe toate, scumpe pentru sfîrșitul ăsta de mai.

Așa mă bucur să le rostesc numele. Scumpe toate, scumpe pentru sfîrșitul ăsta de mai.

Așa mă bucur să le rostesc numele. Scumpe toate, scumpe pentru sfîrșitul ăsta de mai. Nu cumpărați cireșe la prețul ăsta cît un salariu, vin ele în două săptămîni la preț de guvide.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Credit, foto Shutterstock jpg
Cum poți ajunge să fii penalizat când cauți o dobândă mai bună la bancă
Compararea ofertelor de credit nu trebuie confundată cu depunerea mai multor cereri de finanțare: interogările recente pot conta în calculul scorului FICO. Consiliul Concurenței investighează dacă mecanismul îngreunează schimbarea băncii, fără să fi stabilit deocamdată o încălcare a legii.
Urs pe Transfăgărășan  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL  (3) jpg
„Trebuia să vadă dacă e OK ursul?” Reacții virale după ce un șofer a filmat momentul în care lovește un urs pe o șosea din Sibiu
Un accident rutier ușor, în care o mașină a lovit un urs ieșit noaptea pe o șosea din Sibiu, a fost filmat cu camera de bord. Imaginile au stârnit controverse, tot mai mulți români reclamând prezența urșilor pe drumurile naționale.
expozitie giza profimedia jpg
Galerie de artă lângă piramide! Platoul din Giza găzduiește o expoziție contemporană
Platoul din Giza găzduiește o expoziție contemporană, cu lucrări semnate de artiști din mai multe țări
reactoare nucleare unitatea 2 cernavoda jpg
România a pierdut un miliard de lei din oprirea reactoarelor. Soluția pentru Cernavodă este încă pe hârtie
Repornirea unui reactor la Cernavodă nu rezolvă vulnerabilitatea la secetă. Proiectul Bala 2 așteaptă aprobări și finanțare clarificată, în timp ce pierderile invocate de Guvern readuc în discuție costul amânării. Expertul Silviu Gresoi avertizează că investiția nu poate fi singura măsură de protecție.
Retezat Foto Daniel Guță ADEVĂRUL 6 JPG
„Fiecare cetățean să planteze anual cel puțin un puiet”. Ce s-a ales de planul lui Ceaușescu pentru pădurile României
În 1976, statul român a adoptat unul dintre cele mai ambițioase programe care vizau conservarea și regenerarea pădurilor din România, cu obiective stabilite până în 2010. Legea mai prevedea ca fiecare român între 7 și 60 de ani să planteze anual cel puțin un puiet.
Sfantul Nectarie jpeg
Sfântul Nectarie, sărbătoare pe 9 noiembrie. De ce este ocrotitorul bolnavilor de cancer și unde se găsesc moaștele sale în România
Credincioșii ortodocși îl sărbătoresc luni, 9 noiembrie 2026, pe Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Bisericii Ortodoxe. Cunoscut drept „vindecătorul bolnavilor de cancer” și „Taumaturgul”, Sfântul Nectarie este cinstit de persoanele cu boli grave.
dependenta alcool jpg
Planta care ar putea reduce pofta de alcool. Cât costă și ce au descoperit cercetătorii
Descoperire importantă pentru persoanele care consumă prea mult alcool. Planta care ar putea reduce pofta de băutură
capitoliu demonstratie pixabay jpg
Victoria democraților împotriva lui Trump ascunde o capcană. Ce greșeli le-ar putea costa alegerile prezidențiale din 2028
Victoria democraților în alegerile intermediare vine cu un risc uriaș. Expertul Sergiu Mișcoiu explică ce capcane îi așteaptă pe învingători și ce încearcă Trump să forțeze.
Guvernatorul Florida   Ron deSantis FOTO Profimedia jpg
Ron DeSantis, guvernatorul republican al Floridei, se pregătește pentru o nouă candidatură la Casa Albă. Harta alegerilor prezidențiale din 2028 s-a schimbat radical
Faptul că Florida este unul dintre puținele state republicane care au rezistat în mare parte valului democrat va fi un argument central al campaniei lui Ron DeSantis, spune un consilier.