A avea sau a nu avea bună poliţie
La 1826, marele boier Dinicu Golescu ajunge în Bavaria, şi, după cum ne-a obişnuit, amestecă impresiile sale cu analize personale, dar pertinente, asupra societăţii româneşti pe care o cunoştea atît de bine. Pasajul ales nu are nevoie de nici un comentariu, simpla lui lectură este o lecţie pentru noi toţi: "Toţi lăcuitorii (din Bavaria, n.n.) ş...ţ au firească slobozenie şi îndrăsneală fără de obrăsnicie; căci cînd se întîlnesc cu altul sau de treaptă mare, sau deopotrivă, numaidecît îi dau închinăciune cu pălăriile în mînă. Şi de le va face cinevaş orce întrebare, îi răspund cu îndrăsneală, dar cu un mijloc aşa de politefsit şi dulce, încît întrebătoriul rămîne foarte mulţumit. Dintr-aceasta a lor urmare, ce au către tot omul, să cunoaşte că sînt politefsiţi şi luminaţi prin învăţătură, ştiindu-şi fieşcare datoriia sa; şi de aceia, de bunăvoie să poartă bine cu fieşcine. Iar la noi, lăcuitorii, din multa juguire ce au avut, şi neluminare, nu-şi cunoaşte nici datoria către altul, aducînd închinăciune numai aceluia de care se teme, cum stăpînuşluţi său, zapciului, ispravnicului, de-l va cunoaşte; iar către oricare om nu-ş scoate căciula, fie măcar de cea mai mare treaptă. Cum mi s-a întîmplat chiar mie, să mă întîlnesc cu mulţi lăcuitori cu căruţe pe drumuri, şi nici unul nici căciula ş-au scos, nici drumul jumătate me-au lăsat, în vreme ce, văzîndu-mă cu barbă, m-au cunoscut că sînt de treapta Divanului. Iar mai tînăr fiind, dar ispravnic, şi împrejurat de slugitori, atunci întîlnindu-mă, au căzut la pămînt, cu capetele goale, ca nişte vinovaţi de moarte, ce ar fi aşteptat scăpare de la mine. Cum şi chiar supuşii miei, mie îmi dau închinăciune, iar altuia, fie şi mai mare şi mai bătrîn, căci nu are trebuinţă de acela, nu-i dă închinăciune. Din care să adună că neînvăţătura şi înjuguirea prosteşte pre om, făcîndu-l şi rău. Şi de aceia cu dreptate să uită asupra fieşcăruia cu vrăjmăşie, socotind că poate şi acesta va veni vreme să-i facă vreun rău, - căci bine n-au văzut de la nime, - sau că şi acela îi va cere cevaş, căci lui nime nu-i dă nimic, nici măcar o învăţătură, nici un ajutor, nici o îndreptare în datoriile lui, ci trăieşte aşa ca un dobitoc sălbatic. Cum şi cei ce sînt oareşce de mai înaltă treaptă decît proştii ţerani obicinuiesc către treapta cea mai mare să se arate cu nesupunere şi necuviincioasă linguşire, iar către cel mai mic, răstit şi îngînfat, vrînd numaidecît să-i arate că este mai mare decît acela. O! Cît ne-am folosi toţi deobşte cînd şi linguşirea către cei mai mari măcar oareşce s-ar mai împuţina, de nu va fi mijloc cu totul să lipsească. Şi răsteala cătră cei mici, măcar de s-ar înjumătăţi, căci atunci s-ar mai cunoaşte bunul din rău, prietenul din vrăjmaş, şi curatul din prefăcut. Care este în nalta treaptă scade din putere-i, fiindcă atunci, acea mincinoasă plecăciune şi prefăcut priteşug, şi, scurt, linguşirea ce să arată cătră cel mai mare sau mai bogat, şi nu numai în vremea ce avea trebuinţă de acela, să preface în răutate, obrăsnicie şi nesocotinţă. Acestea toate nu fac mărturie de om slobod, luminat şi cinstit, căci aceia ce să poartă cu acea firească slobozenie, ce mai sus am cuvîntat, să arată în toată vremea tot cu un mijloc cătră toţi, cinstind pe fieşcare pe cît să cuvine." Acum să judece fiecare cîte din toate cele povestite de marele boier Dinicu Golescu s-au schimbat şi cîte mai sînt încă şi astăzi prezente. Politia (buna purtare) a românului este dată şi astăzi, ca şi ieri, de împrejurări. Cum să mai recunoaştem obrăznicia, "răsteala", linguşirea, prefăcătoria, răutatea, minciuna, cînd ubicuitatea lor le promovează ca "valori" ale noilor conduite în care interesul imediat dictează "prietenia", cînd anarhia instituţională te îndeamnă să le accepţi, parte a sistemului fiind. Nu putem spera decît la "o micşorare" a lor, "de nu va fi mijloc cu totul să lipsească".