Vladimir Jankélévitch, Paradoxul moralei,
"Bunăvoinţa altruistă şi iubirea, ele sînt cele care cer ca noi să trăim pentru altul pînă la ultima noastră suflare şi pînă la cea din urmă expiraţie a respiraţiei noastre, pînă la ultima picătură de sînge şi pînă la ultima globulă a acestei ultime picături, pînă la ultima sistolă şi pînă la cea din urmă diastolă! Aşa arată ameţeala din dragoste, pe punctul de a buscula în vid, ameţeala dragostei, împleticindu-se pierdută pe muchea nefiinţei. Ultimul suspin este un suspin după care nu mai există alte suspine. Or, aşa cum disperarea ascunde o speranţă mercenară, dacă mai contează încă pe un viitor, tot astfel sacrificiul devine suspect dacă sacrifică viaţa întreagă pînă la penultimul suspin " doar pînă la penultimul... " exceptîndu-l pe ultimul. Între clipa penultimă şi ultima clipă, oricît de puţin s-ar deosebi ele una de alta sau oricît de rapid s-ar succede una celeilalte, ego-ul are timp pentru a-şi regăsi siguranţa de sine; cel mai subţire firişor de viaţă face toate proiectele să reizbucnească, încurajează toate calculele, justifică toate speculaţiile şi toate gîndurile ascunse. Cel care doreşte în mod expres să-şi păstreze ultima globulă a ales
