Turnanta ucraineană

Publicat în Dilema Veche nr. 939 din 7 – 13 aprilie 2022
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg

Descopăr, uimit, că, acum opt ani, am publicat în Adevărul un text despre problema ucraineană, provocat de un articol pe aceeași temă apărut în Die Welt. N-am cum să nu-l reiau...

De curînd (martie 2014), a apărut, în Die Welt, un editorial al sociologului german Wolf Lepenies despre viitorul Ucrainei. Teza editorialului valorifică, în orizont european, analizele unui tînăr istoric ucrainean, Andriy Portnov, cu care am avut și eu prilejul să stau de vorbă, vara trecută (2013), la Institutul de Studii Avansate din Berlin. E bine, atunci cînd încerci să înțelegi situația unei țări diferite de a ta, să acorzi o atenție specială localnicilor. Sînt întotdeauna – mai ales dacă e vorba de oameni cultivați – mai riguroși în comentariile lor decît reportajele curente de televiziune. Andriy Portnov ne atrage atenția că istoria Ucrainei nu se epuizează într-o unică „narațiune”: memoria țării e o memorie pestriță, o juxtapunere de „povești” și interpretări distincte, în care e greu să separi dimensiunea rusească de cea propriu-zis ucraineană. Etnic vorbind, lucrurile sînt încă și mai complicate: la sfîrșitul secolului al XVIII-lea, Herder vorbea despre numeroasele „mici populații sălbatice” care ocupau teritoriul ucrainean, cam în felul în care un amalgam asemănător precedase constituirea civilizației vechi grecești. Dar, pentru a rămîne la dihotomia fundamentală „ucrainean-rusesc”, să amintim echivocul semnificativ al noii monede „naționale” introduse de președintele Kucima, înainte de „revoluția portocalie”: bancnotelor li s-a dat un nume ucrainean (grivna), iar monedelor metalice – nume rusesc (copeici). Distribuția lingvistică a țării nu e, nici ea, ușor de sistematizat. Portnov arată, cu argumente, că, în Ucraina, faptul de a vorbi rusește nu e, în mod necesar, o dovadă că ești rus (sau pro-rus).

Wolf Lepenies e de părere că soluția actualei crize ucrainene trebuie să pornească tocmai de la recunoașterea lucidă, nepartizană, a structurii multiple, diversificate a țării. Ucraina, spune el, nu ar fi bine plasată nici în blocul „Rusiei Mari”, dar nici în acela al Uniunii Europene și, cu atît mai puțin, în blocul NATO. Ea ar trebui să rămînă o „turnantă”, un interval, un „spațiu de negociere” („Trading Zone”) între cele două lumi, o zonă de trecere, de reciprocă acomodare a Occidentului la Rusia și a Rusiei la Occident. Un model echivalent ar fi, în opinia savantului german, Turcia, așezată și ea între Europa și lumea islamică, și necesară tocmai pentru că are această poziție specială, de mediator privilegiat. Putin greșește, deci, cînd vrea să rusifice Ucraina, tot astfel cum Erdogan greșește cînd vrea să islamizeze Turcia. Dar nici Uniunea Europeană nu trebuie să mizeze pe ipoteza nerealistă a preluării celor două țări „în sistem”.

În ce mă privește, în ciuda vechii mele simpatii pentru Wolf Lepenies (fără de care n-aș fi putut înființa Colegiul Noua Europă din București), nu pot fi de acord cu rezonabila lui concluzie. Și despre România s-a vorbit mereu ca despre o „turnantă” între Est și Vest, între Orient și Occident. Avem, chipurile, prin har geopolitic, vocație de „intermediari”. Misiunea noastră este „sinteza”. Am trăit însă, pe pielea noastră, consecințele acestei non-apartenențe, ale acestei plutiri „conciliante” în no man’s land. În lumea de azi, globalizarea face încă și mai dificilă situarea în afara oricărei definiții. Nu orice țară își poate permite neutralitatea Elveției, bine protejată de vecinătăți pașnice și prospere, prosperă ea însăși, asumată amical, ca atare, de comunitatea continentală. Ucraina stă însă între un agresiv apetit imperial și o sumă de bune (și politicoase) intenții europene. Salvatoare nu poate fi decît o opțiune limpede. Nu o opțiune între două construcții religioase (ca în  cazul Turciei), înte două tipuri de bunăstare (ca, să zicem, în cazul Norvegiei), ci între „normalitatea” valorilor democratice și derapajul, mereu posibil, spre precaritate economică și autoritarism. Ideea de a transforma Kievul într-un loc de întîlniri „diplomatice” între Moscova și Bruxelles mi se pare oarecum candidă și neproductivă.

Altceva este, cred, demn de luat în seamă, din perspectivă românească, în criza ucraineană. Andriy Portnov crede că lucrurile au mers pe o cale greșită încă de pe vremea „victoriosului” Iușcenko, în a cărui guvernare s-au pus mari speranțe în materie de modernizare, de reformă politică și administrativă etc. Or, „marea schimbare” anunțată și sperată de toată lumea n-a avut loc. Ucraina „post-revoluționară” s-a prăbușit sub corupție și incompetență. Rezultatul? Nostalgicii și pro-rușii au recîștigat teren și și-au transferat așteptările neîmplinite asupra mamei Rusii și a „întreprinzătorului” Putin.

Să facem un scurt exercițiu de imaginație. Să zicem că ar exista, teritorial și statal, două Românii: una comunistă, rămasă sub Ceaușescu (sau sub urmașii lui), și, alături, una „europeană”, „post-decembristă”. Îmi este, din păcate, ușor să-mi închipui că cei 46% din cetățenii României „noi”, care spun, azi, că era mai bine înainte de 1989, ar fi spontan de acord ca România „vecină”, cea comunistă, să ne „anexeze”. Ceaușescu ar organiza un referendum, Uniunea Europeană ar protesta „diplomatic” și ar bloca fondurile cîtorva magnați din țara agresoare, dar pe străzi vor defila, „pacific”, cîteva tancuri, iar poporul va saluta, cu entuziasm, sigur de buna lui alegere, revenirea la matcă. Ar putea fi calificată o astfel de acțiune „ceaușistă” drept brutală, nedreaptă, abuzivă? Nici vorbă. Parcă americanii n-au intrat în Afganistan?

Pe scurt: corupția și incompetența ne-ar putea costa mult mai mult decît ne imaginăm. Nu doar o scădere a nivelului de trai, ci o scădere a capacității de a spera, de a opta, de a rămîne cu adevărat independenți. Orice țară administrată catastrofal devine o ilustrare tragică a vulnerabilității. Asupra oricărei țări în dezordine planează destinul unei Ucraine…

Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Anexă la Epistolar despre „catharii“ de la Păltiniș
Am găsit scrisoarea de mai jos, primită în 1987, de la Nicolae Steinhardt. O fac publică, pentru că se referă la un articol celebru al Părintelui Nicolae despre „catharii“ de la Păltiniș.
Frica lui Putin jpeg
Recunoștință Evei
Vremurile ne cer curaj, nu sofisticărie, limpezime morală, nu încîlceală printre teorii, simplitate în convingeri, nu lîncedă indecizie între nuanțe.
AFumurescu prel jpg
Cine n-are dușmani, să-și cumpere!
Am reînceput să ne născocim probleme, ne-am făcut privirea roată și-un dușmănel tot ne-am găsit fiecare, unul cu care să ne răfuim zi de vară pînă-n seară.
1024px Russian Salad  JPG
Istorie din bucătărie
Domnul Olivier și-a compus astfel opera: carne de vînat, alături de limbă de vițel, langustă sau homar, toate fierte, așezate pe farfurie și stropite cu un sos de maioneză specific regiunii Provence din Franța.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (III)
În cazuri excepționale crizele politice au fost rezolvate prin recurgerea la votul electoratului.
Iconofobie jpeg
Despre un lucru (mai puțin?) semnificativ
Obsesia binelui colectiv formează eroi, cea a binelui personal, cel mult, farisei.
„Cu bule“ jpeg
Ura și la gară!
„Ura și la gară!“ dezvoltă sensuri numeroase, dar previzibile: poate indica, în cheie pozitivă, eliberarea de o povară – sau, în cheie negativă, încheierea (prea) expeditivă și superficială a unei acțiuni, indiferența, lipsa de interes; adresată direct unui interlocutor, marchează de obicei refuzul,
FILIT – Iași 2021 jpeg
Rezultate și topuri naționale
Ce se întîmplă la nivelul managementului instituțiilor de învățămînt?
Un sport la Răsărit jpeg
Merge Wimbledon-ul și fără puncte, și fără ruși?
E cea mai mare confruntare pe tema Rusiei din lumea sportului, pînă acum coerentă relativ la pedeapsa aplicată supuşilor şi sus-puşilor din patria lui Putin.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Oameni și cîini
În comunism și o vreme după aceea, se pare că nu doar oamenii, ci și multe alte ființe se comportau altfel decît astăzi. Condițiile grele produceau o înrăire, o sălbăticire generală.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.

Adevarul.ro

image
Şofer omorât în bătaie la Bacău pentru că a atins din greşeală cu maşina oglinda unei dubiţe
O crimă înfiorătoare a avut loc miercuri seara pe o stradă în Bacău, după o acroşare în trafic şi un scurt scandal. Doi bărbaţi au fost deja reţinuţi, după ce victima a fost găsită pe asfalt, fără suflare.
image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.