Trei cuvinte ale Părintelui Scrima

Publicat în Dilema Veche nr. 854 din 20 - 26 august 2020
Cum vine Duhul pe furiş  André Scrima jpeg

În preajma tuturor sărbătorilor, îmi amintesc, uneori, de cîteva „înțelepciuni” pe care le datorez Părintelui Andrei Scrima. E un mod de a rămîne în dialog cu dînsul și de a retrăi regretul că n-am apucat să-l întreb tot ceea ce aveam de întrebat. Cînd, de pildă, se apropie Paștele, îmi revine în minte modul apăsat în care P. Scrima rostea numele Domnului în versiunea: „Dumnezeu Cel Viu”. Evident, „Cel Veșnic Viu”, „Cel Nemuritor”, „Cel fără încetare și integral Prezent”. Dar „Viu” ca o Persoană, nu – cum încearcă să-l „raționalizeze” inteligența modernă – ca un „principiu”, ca o „energie”, ca o instanță nebuloasă (de tipul „trebuie să fie ceva, undeva, în infinit”). Pe de altă parte, „Persoană”, nu „Personalitate”! Adică nu întrupare cvasi-administrativă a unei „autorități” prepotente, care distribuie sever pedepse și iertări și care trebuie „omagiată” cu un amestec de teamă și lingușeală, cum procedăm, adesea, cu „autoritățile” lumești. „Viu”, pentru că Își trăiește nu doar viața Sa, ci și pe aceea a creaturii Sale. Ne-a făcut „după chipul și asemănarea Sa”, dar, ca să ne facă părtași la eternitatea Sa, a acceptat să Se facă și El, prin Întrupare, după chipul și asemănarea noastră. Adică să asume și experiența suferinței, a limitei, a morții. Iisus, Fiul lui Dumnezeu, trece prin toate astea și ne ajută, astfel, să le integrăm „vieții”, vieții depline, în toată bogăția și misterul ei. „Dumnezeu Cel Viu” înseamnă, așadar, o instanță care nu se mulțumește cu absolutul vieții Sale, ci vrea să includă în plenitudinea Sa și precaritatea vieții noastre: se identifică, sacrificial, cu „viața” omului, pentru a îngădui omului pe care l-a creat să se identifice cu viața Sa, să fie preluat în metabolismul veșniciei.

Un alt cuvînt folosit de P. Scrima, cu un vădit subton polemic, este cuvîntul „ortopraxie”, desemnînd un soi de proastă înțelegere a „ortodoxiei”. E de la sine înțeles că ritualul, faptele bune, respectul soroacelor sacre și al tradiției, pe scurt „lucrarea” neîncetată, aplicată, harnică în orizontul credinței constituie, laolaltă, un sine qua non al vieții religioase. Dar sînt cam mulți aceia care reduc trăirea duhovnicească la executarea zelos mecanică a cîtorva gesturi și se socotesc îndreptățiți, în mod vanitos, să se creadă cu un picior în Rai, strict pe baza unei discipline funcționărești. A face fapte bune trăgînd cu ochiul la recompensa finală, a lupta aprig pentru o dușcă de apă sfințită, a defila pios dinaintea moaștelor și a păzi, conștiincios și mulțumit de sine, „regulamentele” vieții „îmbisericite” nu e, neapărat, o garanție de desăvîrșire lăuntrică. Credința – o vedem mai ales în preajma sărbătorilor – alunecă, prea des, în gesticulație de suprafață, în „conformitate” superstițioasă, în procedură de tip magic, prin care se negociază umil cu Dumnezeu, în vederea obținerii unor beneficii imediate sau transcendente. Se mizează pe o „culegere” de binefaceri, dar o culegere fără re-culegere, fără discernămînt. Misterul ajunge un simplu cod al „bunelor maniere”, „ascultarea” autentică devine o interesată captatio benevolentiae, un fel de a te gudura, lucrativ, pe lîngă cei mari sau, direct, pe lîngă „Cel Mai Mare”. Ortodoxia se dispensează de „doxă”: îi e de ajuns „ortopraxia”…

În sfîrșit, o a treia temă mereu invocată de Părintele Scrima era legată de căderea într-un păcat pe care îl socotea extrem de grav: păcatul instalării. E păcatul celor pentru care „credința” este suspensia interogativității, a căutării, a treziei spirituale. Au adevărul la butonieră, au viața veșnică asigurată, nu mai au nevoie de „cale”. Pot adormi liniștiți, în confortul îndreptățirii de sine. Au înțeles, știu, sînt posesorii unei sacoșe de certitudini, de natură să facă din orice tatonare, din orice criză interioară, din orice insomnie, pură pierdere de vreme. Despre ei spunea Cioran că se comportă ca „les nouveaux riches de l’Absolu”. Au ajuns în posesia unei mari averi, dar se comportă ca niște parveniți. Din nefericire – o spun nu fără teama de a-mi sminti semenii –, există mulți preoți care, fără să-și dea seama, sînt prea „bine așezați” ca să mai poată înțelege tulburarea „oamenilor obișnuiți”: sînt edificați, sînt aproape sfinți (chiar dacă, mîndri de propria lor „virtute”, invocă adesea, retoric, „păcatele” proprii). Au răspunsuri gata făcute la orice întrebare, se irosesc în predici previzibile, repetă, cu voce standardizată în cheia evlaviei feciorelnice, aceleași sentințe și „îndrumări” pe care le-am auzit cu toții de mii de ori și din care, tocmai de aceea, nu ne mai alegem cu nimic. Un nou „limbaj de lemn” bîntuie prin ograda Bisericii noastre. Și o nouă specie de „activiști”, pentru care nu persuasiunea adevărată, nu compasiunea sinceră, nu „împreuna-căutare în același întuneric” (altă expresie folosită, nu o dată, de P. Scrima) contează, ci postura triumfalistă, superior pedagogică, oficiul suveran al salvatorului de suflete, dăscăleala plină de platitudini, irosirea Cuvîntului în cuvinte, sentimentalismul de romanță „eschatologică”. Acestor inși fericiți, „rezolvați” duhovnicește, le-ar prinde bine să recitească Psalmii, Cartea lui Iov, Ecleziastul și multe alte texte biblice în care, pe lîngă glasurile glorificării, ale devotamentului, ale slujirii și nevoințelor de tot soiul, se aude și glasul tulburării lăuntrice, al speranței șubrezite, al „îndrăznelii” de a sta de vorbă, riscant, cu Dumnezeu. Credința e, esențialmente, „a fi pe cale”, a căuta, a aștepta marea întîlnire, a nu moțăi suficient, în convingeri de împrumut. Adică a refuza orice „instalare”, a te confrunta, dramatic, cu singurătatea proprie (xeniteia), a avea mereu în minte și în inimă pasajul din Evanghelia după Marcu, 9, 24: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!”. Restul e protocol…

(apărut în Dilema veche, nr. 738, 12-18 aprilie 2018)

index jpeg webp
Sindromul „greaua moștenire”
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Cadavre și steaguri
De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Despre vorbitul în public
O cauză frecventă a derapajului oratoric este confuzia, mai mult sau mai puţin conştientă, a genurilor.
Frica lui Putin jpeg
Oglinda
El privi în oglindă și, firește, se văzu pe sine însuși.
index jpeg 5 webp
Republica Turcia de o sută de ani
În rîndul turcilor s-a conturat o nouă filozofie, chiar ideologie: kemalismul. Mustafa Kemal Atatürk a schimbat mentalități.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Cu bule“ jpeg
Fotbal și futbol
Să fi fost mai curînd (cum s-a mai presupus) o manifestare de pudibonderie comparabilă cu cele produse de alte obsesii românești mai vechi și mai noi, precum teama de cacofonii?
HCorches prel jpg
Este multă tristețe în sufletul lor
Și totuși, cînd intră la ore, încearcă să aibă zîmbet pe buze. Și totuși, cînd ies de la ore, adesea au zîmbet pe buze.
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
O lume a reluărilor nedorite
Inteligența Artificială e, în cele din urmă, un instrument, care poate fi folosit în scopuri bune
Comunismul se aplică din nou jpeg
Crimă și pedeapsă
După eliberare, Bogdan Stașinski a fost preluat probabil de serviciile secrete occidentale și nu se mai știe nimic clar despre el.
O mare invenție – contractul social jpeg
Ce fel de magistrați?
Rostul profund al întregului sistem judiciar constă în realizarea și menținerea armoniei sociale.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Discuția despre extremism
Nu, interzicerea unui partid nu e soluția. Pentru incidente specifice există Codul Penal. Pentru tot restul e vorba de bun-simț.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știu și ce pot economiștii (O întrebare pe care mi-am pus-o prin 2008 și la care încă aștept răspuns...)
Ne lăsăm sau nu ne lăsăm pe mîna „experţilor”? N-avem de ales. Ne lăsăm. Dar pe mîna căruia dintre ei?
Frica lui Putin jpeg
La ce e bună literatura
După ce, săptămîni, luni, ani, ai citit o sumedenie de cărţi și de autori, ba chiar o bibliotecă întreagă, încă nu ți s-a aprins becul?
index jpeg 5 webp
Bujorul, zeii greci și familia de’ Medici
Ce ar fi crezut doamna de’ Medici despre asta oare?
A F portait Tulane 23 1 jpeg
Limba lui Dalai Lama. Ce nu-i șade lui bine?
Te împărtășești, bine, nu, nu. Cînd am încercat să le explic grecilor cum e cu „paștile” la români, s-au… crucit!
„Cu bule“ jpeg
A fi paletă
E posibil ca de la asemenea metafore glumețe să se fi extins folosirea lui paletă, atît cu sensul mai general „prost”.
HCorches prel jpg
Premii sau condamnări la tristețe?
Pare că și-ar putea lua zborul în orice clipă, că s-ar putea înălța de la pămînt, așa firavă cum e și plină de emoție.
IMG 8779 jpeg
p 7 White Cube WC jpg
A lua în serios trauma colonialistă a Europei de Est
Cînd e vorba de a construi un asemenea domeniu anti-imperialist, Vestul european are multe de învățat de la Est.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Profesori de neuitat din liceu
Astăzi nu găsesc răspuns la întrebarea dacă, dintre mulții profesori pe care i-am tot avut, o fi fost vreunul mai bun decît el.
image png
Cum peticim ruptura stat-privat
Mai mult, creșterea salariilor în sectorul public din ultimii ani a creat o concurență neloială cu mediul economic.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Te poți desprinde de tehnologie? (2)
Ne putem despărți de tehnologie? Nu. Dar tehnologia ne poate despărți de oameni. Sau măcar încearcă.

Adevarul.ro

image
Carla’s Dreams, criticat dur: „Răutăcios, antipatic, poate lipsit de educație, puțin fals și dezamăgitor”
Realizatorul a fost invitatul emisiunii realizate de Cătălin Măruță în cadrul căreia a acceptat să participe la rubrica „Spui tot sau îți ia gura foc?”.
image
Român păcălit în Turcia cu implanturi de păr. Țeapa este de mii de euro. „Ce scrie pe factură?“
Pățania unui român care s-a dus în Turcia să facă implant de păr a fost povestită pe Facebook de o rudă. Omul a fost înșelat cu mii de euro și acum nu mai știe cum să-și recupereze banii.
image
Boala neurologică rară de care suferă Celine Dion, explicată de un medic. „Transformă oamenii în statui”
Celine Dion a anunțat că și-a anulat actualul turneu mondial din cauza problemelor de sănătate pe care le are. Cântăreața celebră a anunțat la sfârșitul anului trecut că suferă de sindromul „Stiff Person Syndrome”, anulând astfel câteva date din turneul din Las Vegas.

HIstoria.ro

image
Autoportretul lui Vincent van Gogh: strategie de autovalidare?
Vincent van Gogh ajunge la artă târziu, la 28 de ani, după ce eșuase pe calea teologiei și a misionarismului și se consumase în istovitoare crize identitare.
image
„Dubletul seismic“ din mai 1990 - Ultimele cutremure majore care au afectat România în secolul XX
Pe 30 și 31 mai 1990, la doar câteva zile după primele alegeri libere (20 mai 1990), în România s-au produs alte două cutremure puternice. Fenomenul de la sfârșitul lunii mai a anului 1990 este cunoscut sub numele de „dublet seismic”.
image
De ce nu mai merg oamenii azi pe Lună? De ce în 1969 s-a putut și azi nu
În istoria omenirii, doar 24 de oameni au călătorit spre Lună, cu toţii fiind astronauţi în cadrul programului Apollo. Jumătate dintre ei au călcat pe suprafaţa singurului satelit natural al Pământului. Eugene Cernan şi Harrison Schmitt au fost ultimele persoane care au intrat în acest club select. Sunt mai bine de 40 de ani de când un pământean a păşit pe un alt corp ceresc decât Pământul. În ciuda proiectelor fantastice şi a progresului tehnologic înregistrat în ultimele patru decenii, oamenii