Trei Crai de la Răsărit

Publicat în Dilema Veche nr. 722 din 21-27 decembrie 2017
Despacito jpeg

– se dedică Majestăţii Sale Regele Mihai I –

De fiecare dată cînd se apropie Crăciunul, mi se pare că nu reflectăm destul asupra unui episod care, din punctul meu de vedere, are o aură simbolică aparte. E vorba de episodul „regilor magi“, al celor „trei Crai de la Răsărit“, pe care o stea îi conduce spre locul nașterii lui Iisus. Evident, nu e nimic nou de spus. Dar sînt de reamintit cel puțin două dimensiuni ale istorisirii din Evanghelia după Matei (2, 1-16), de o „actualitate“ care mi se pare semnificativă.

Evanghelia nu face precizări nici asupra numelui, nici asupra numărului, nici asupra țărilor de baștină ale magilor. Aflăm doar că au venit „de la Răsărit“, călăuziți de o stea, și că au adus pruncului daruri: aur, tămîie și smirnă. Tradiția vorbește însă de trei personaje, le dă numele (Melchior, Gaspar și Balthazar) și specifică apartenența fiecăruia: Melchior e al Persiei, Gaspar – al Indiei, iar Balthazar al Arabiei. În Vechiul Testament există pasaje (Psalmul 71, Isaia 60) care anunță, profetic, pelerinajul de daruri cu care Orientul va întîmpina pe Domnul…

De contemplat cu atenție este dubla „calificare“ a celor trei: sînt deopotrivă „regi“ și „magi“. Reunesc, așadar, în alcătuirea lor, regalitatea și sacerdoțiul: sînt stăpînitori de țară, de pămînt, dar și reprezentanți ai cerului. În ființa lor conviețuiesc cele două „autorități“, care, laolaltă, constituie prestigiul împărătesc: autoritatea puterii statale și autoritatea mandatului divin. Regele conduce, dar conduce ca un „trimis“. E puternic, pentru că e „împuternicit“ de sus. (Nu apăruse încă, în lumea „sublunară“, „modelul“ democratic, în care împuternicirea vine de jos, în care sacerdoțiul e marginalizat sau constrîns la colaboraționism, iar demnitatea statală e un „premiu“ electoral, e „aleasă“, dar printr-o elecțiune mundană. Puterea nu mai are nimb, iar spiritul nu mai are pondere instituțională, adică e lipsit de putere nemijlocită…)

Darurile aduse de cei trei „crai“ consolidează și ele aceeași structură simbolică. Aurul e un atribut al regalității, iar tămîia și smirna invocă oficiul liturgic: preoția. Preoția adaugă forței pămîntești și suveranității cerești actul sacrificial al slujirii. Avem de a face cu o imagine completă a puterii: ea trebuie să fie energie lumească, „inspirație“ supralumească (steaua călăuzitoare…) și capacitate de a sluji, de a orienta zestrea autorității spre binele comunitar. Să adăugăm că tămîia reflectă mireasma dulce a funcției liturgice, slujitoare, în vreme ce smirna include amarul ei: efortul, poticnirile, sacrificiul. Smirna trimite și la asocierea mîntuitoare a morții cu Învierea.

Un al doilea prilej de reflecție este ampla distribuție spațială a celor trei magi. În Iudeea, prima „înștiințare“ a Nașterii se adresează, firește, Sfintei Fecioare (Bunavestire). Dar apoi, cei înștiințați și purtați spre Betleem sînt oameni din zările largi ale lumii: India, Arabia, Persia. „Occidentul“ european (Imperiul Roman) includea, pe atunci, și Iudeea, astfel încît putem vorbi de universalitatea așteptării și împlinirii christice. Iisus a venit pentru toți, dar, oricît ar părea de ciudat, s-a „semnalat“ pe sine mai întîi în lumea răsăriteană, prin regii magi de proveniență „exotică“! Asta nu înseamnă că universalitatea christică e de tip sincretic, că ea legitimează flasc toate credințele lumii, ci doar că ea se adresează tuturor, că nu e discriminatorie, nu procedează prin excomunicare, ci prin deschidere ofertantă, prin apel generos, ca apelul pentru nunta fiului de împărat (Matei, 21, 1-10), ca invitația totalizantă la „cina cea mare“ (Luca, 14, 12-24). Sînt nuanțe și subînțelesuri care ar trebui să dea de gîndit mai ales astăzi, cînd confesiunile creștine vorbesc de ecumenism ca de o erezie, cînd dialogul interreligios e anatemizat, cînd orgoliul apartenenței la adevăr anesteziază smerenia comunicării, a iubirii de aproape, a îmbrățișării celuilalt, chiar atunci cînd e diferit. Pe de altă parte, și întîi-stătătorii Orientului, urmașii celor trei regi-magi, ar trebui să ia exemplul atenției lor anagogice. Adică al privirii orientate spre cer, spre stelele călătoare care merg încotro vrea Duhul… Orientul trebuie să se „orienteze“, dar și noi trebuie, poate, să ne (re)orientăm, fără pripa unei instalări suficiente în „Egiptul propriu“ (P. A. Scrima). Trebuie să ieșim, mereu, curajos, din gata făcutul opțiunii trufașe, pentru a regăsi viața deplină a opțiunii iubitoare. Altfel, ne vom purta – după o formidabilă vorbă a lui Emil Cioran – ca niște „nouveaux riches“ ai Absolutului, ca niște parveniți încîntați de ei înșiși, dormitînd în certitudini nedigerate și bucuroși să luăm cămara proprie drept Raiul însuși.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

pacient cabinet   foto pixabay jpg
Hipertensiunea arterială pulmonară, o boală rară și severă. Accesul la tratament rămâne o provocare pentru pacienții din România
Hipertensiunea arterială pulmonară (HTAP) este o boală rară, gravă și progresivă, care afectează vasele de sânge din plămâni și pune presiune suplimentară asupra inimii. Pentru persoanele diagnosticate, activități obișnuite, precum mersul pe jos sau urcatul scărilor, pot deveni tot mai dificile.
broccoli adobestock jpg
Broccoli, mai sănătos dacă respecți acest truc? Ce trebuie să faci înainte de gătirea acestuia
Un gest banal, pe care îl poți face înainte de a aprinde aragazul, ar putea favoriza formarea sulforafanului, un compus vegetal intens studiat de cercetători. Iată ce trebuie să faci pentru a valorifica mai bine proprietățile acestei legume.
rosi ferma ilie ursu 24 octombrie 2026  foto arhiva ilie ursu (1) jpeg
Programul Tomata a crescut suprafețele cultivate, dar nu a rezolvat problema pieței pentru legumicultori
Sunt nouă ani de când fermierii care și-au construit solarii și produc tomate - iar în ultimii ani și alte legume - sunt și recompensați cu un sprijin de la stat. Suprafețele cu solarii s-au extins, întrebarea „Unde ne vindem roșiile?” a rămas.
Alegeri SUA. FOTO Profimedia
Alegerile de la jumătatea mandatului pun presiune pe Trump. Atmosferă sumbră la Casa Albă
Donald Trump devine tot mai imprevizibil în perspectiva alegerilor de la jumătatea mandatului prezidențial din SUA, în timp ce administrația sa este afectată de schimbări de personal, tensiuni interne și temeri că republicanii ar putea pierde controlul asupra Congresului.
Longevitate - cuplu varstnici - sport FOTO Shutterstock
Demența nu începe întotdeauna cu pierderi de memorie. 10 semne de avertizare și cum poți reduce riscul
Uitarea repetată, dificultățile de vorbire, dezorientarea și schimbările de personalitate pot fi semnale ale unei afecțiuni care evoluează uneori ani la rând înainte de a fi diagnosticată.
muraturi freepik png
Ce nu trebuie să faci niciodată când pui murături pentru iarnă. Ingredientul care poate strica totul
Murăturile pentru iarnă se pot strica dintr-o singură greșeală. Ce spun specialiștii despre conservanți
Muncitori Nord Coreeni Coreea de nord Foto Getty Images jpeg
Kim Jong-un își vinde propriul popor online către companii rusești pentru a finanța ambițiile nucleare ale Coreei de Nord
Coreea de Nord ar folosi o rețea de intermediari pentru a trimite muncitori în Rusia, unde aceștia ar fi supuși muncii forțate, iar o mare parte din veniturile obținute ar ajunge la regimul de la Phenian.
Taxe si impozite jpeg
„Românii nu mai pot strânge cureaua”. Ce spun experții despre posibile noi creșteri de taxe
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, nu exclude posibilitatea unor noi taxe și impozite în 2027, deși afirmă că nu își dorește o asemenea măsură. Analiștii consultați de „Adevărul” spun că majorarea taxelor sau introducerea unora noi nu ar fi o soluție pentru reducerea deficitului.
horoscop 4 august jpg
Zodia care strălucește și atrage noroc până la finalul anului. Acest nativ trăiește realitatea la care până de curând doar visa
Finalul anului vine cu vești bune, oportunități neașteptate și schimbări importante pentru una dintre zodiile horoscopului. După o perioadă în care a avut de înfruntat provocări și momente în care a fost nevoită să-și regândească planurile, această zodie începe să culeagă roadele.