Transformarea

Da, s-a întîmplat: mica „întîlnire cu istoria” despre care vorbeam săptămîna trecută. E vorba, desigur, de victoria la București a lui Nicușor Dan și a coaliției PNL-USR-PLUS, dar și de alte victorii frumoase prin țară: Timișoara cîștigată de „miraculosul” neamț Dominic Fritz, alungarea „eternului” baron Oprișan de la Vrancea. („Eternitatea” a durat numai un sfert de secol!) Și sînt și altele, destule.

Dar marea, adevărata „întîlnire cu istoria” constă în victoria „cetățeanului” – vizibilă deja de la europarlamentarele din 2019. Pur și simplu, o parte a electoratului – deja relativ predominantă în rîndul celor care votează – nu mai este o populație, ci s-a transformat în popor de cetățeni, în sensul de „demos”. Votează rațional, gîndește. Înțelege care-i sînt interesele adevărate. Și, mai ales, nu se mai lasă ademenită de promisiuni deșarte și absurde, precum o făcuse încă în 2016. Și, de asemenea, rezistă vagonului de lături mediatice răsturnat zi de zi de televiziuni asupra candidaților neconvenabili. Manipulările – care păreau de nezdruncinat, de neoprit nu demult –, iată că nu mai țin, deși ele curg pe mai departe într-o frenezie. Cîte nu s-au spus, de exemplu, despre Nicușor Dan: că e mafiot, că ia șpagă de la mafioți, că e „dulap”, că se droghează etc. – pe scurt, că e oroarea lumii. N-au folosit și Nicușor Dan a cîștigat alegerile relativ detașat. Mîrlăniile, țopeniile contracandidatei sale și ale celor din jurul ei nu i-au adus acesteia voturile pe care sconta, ci, presupun, numai i-au ațîțat pe unii dintre indeciși, care, într-un climat mai calm, poate ar fi stat acasă, temători de coronavirus. Nici subminarea unității „dreptei” din partea lui Traian Băsescu (orice ar spune vechii lui susținători, a fost un serviciu adus Gabrielei Firea) n-a ajutat-o. Nici măcar „glonțul de aur” – susținerea legii măririi pensiilor cu 40% în plină pandemie de către PSD, împotriva nu numai a poziției Guvernului, dar a oricărui bun-simț economic, a Comisiei Europene și a avizului agențiilor internaționale de rating – n-a adus victoria scontată. Ai senzația că, pe cît PSD și micii săi aliați – care domină încă Parlamentul – se întrec în propuneri legislative mai deșănțate, în calomnii mai grosolane, în gesticulații mai isterice (vezi reacțiile dnei Firea de săptămîna trecută), pe atît efectele lor devin mai modeste, dar și reacția adversă mai contondentă. Dar se pare că acest partid e incapabil să învețe din erori.

Sigur, procesul de transformare a populației în popor e încă incomplet, într-o proporție destul de largă; mai ales, el e regionalizat. Mult mai avansat în Transilvania și Banat, afirmat acum relativ în București, cît și în județele Constanța, Iași, Suceava, Maramureș, Giurgiu sau Vrancea, el rămîne mult în urmă în Oltenia și părți ale Munteniei și Moldovei, ori în sectorul 5 din București. Continuă să fie întîrziat în multe zone rurale sărace, dar și în orașe, mai ales printre oamenii mai în vîrstă și cei cu venituri modeste. Dar chiar și aici procesul e în curs: victoriile PSD-ului din aceste zone „roșii” (Craiova, de exemplu) s-au realizat mult mai greu decît acum patru ani, uneori „la mustață”.

Ne-am întrebat cu toții, înainte de alegerile locale, care va fi efectul pandemiei asupra rezultatului votului. Oare, voiam să știm, va avea de cîștigat PNL, care are guvernul, dar nu și majoritatea, ori PSD, care nu s-a ferit de favorizarea unor teorii conspiraționiste, dar care, mai ales, a sabotat la un moment dat adoptarea rapidă a unei legislații pentru combaterea epidemiei? E vorba, pe de altă parte, și de efectul pe care l-ar fi putut avea teama și îngrijorarea produse de toate restricțiile și neplăcerile economice la care și noi – la fel ca întreaga lume – sîntem supuși. Or, nu o dată oamenii își varsă frustrările pe guverne, fie că acestea au ori nu au vreo vină. Ei bine, se pare că pandemia n-a contat prea mult. În țară, participarea a fost ușor mai mică decît în 2016, dar în București – deși mică în ansamblu – a fost sensibil mai mare decît acum patru ani. În orice caz, dacă PSD și-a imaginat că va trage profit politic de pe urma pandemiei, s-a înșelat.

Cred, pe de altă parte, că oamenii, într-o măsură tot mai substanțială, încep să înțeleagă de ce funcționează defectuos guvernarea în ultimul an. Ei își dau seama că a rămîne pe termen lung cu un guvern minoritar de o culoare politică și cu o majoritate parlamentară de o alta – al cărei scop politic e să submineze Guvernul – e o rețetă pentru dezastru, cu atît mai mult cu cît situația sanitară și cea economică rămîn și vor rămîne severe. Soluția sînt alegerile parlamentare, deja prefațate de cele locale. În acest caz, însă, dacă majoritatea parlamentară va voi să amîne cu trei luni alegerile generale – așa cum a sugerat că o va face – și dacă va și reuși –, există multe șanse, după părerea mea, să ascută antipatia la adresa sa și înverșunarea împotriva sa a unui tot mai mare număr de oameni, care sînt deja sau au devenit „cetățeni”. Majoritatea va apărea în ochii tot mai multora că se agață cu nerușinare de privilegii și de putere, că e gata să pună țara în pericol și să o lase practic neguvernată, mai ales că Parlamentul prelungit nu va avea decît puteri legislative diminuate. De aceea, alegerile din decembrie ar fi, pentru ei, numai o înfrîngere; alegerile eventual amînate în martie ar fi un dezastru.

Fiindcă – pandemie sau nu, recesiune sau nu –  procesul despre care vorbeam – procesul de transformare treptată a populației României în popor de cetățeni – mi se pare, în momentul de față, de neoprit.