ţinerea de minte
"După ce tatăl meu s-a prăpădit, luni de zile Şerban Cioculescu venea în fiecare seară acasă la noi. Atunci i-am descoperit noua lui fizionomie: fruntea îi era acum brăzdată adînc, cu linii egale, asemenea unui portativ supradimensionat, coborînd arcuit către tîmple, asemeni buzelor, acum mai mereu trase în jos de o mare şi permanentă stare emotivă. În ochii lui se putea citi dureroasa nevoie de a-l regăsi pe vechiul său prieten, cel cu care purtase toată viaţa interminabile convorbiri, mai mereu Ťcontroversîndu-se» cum . îi plăcea să spună, întotdeauna bucurîndu-se, amîndoi, de descoperirea unor noi argumente care înlesneau plăcerea prelungirii nesfîrşitelor discuţii literare. Într-una din acele seri, urcînd treptele de la intrarea casei noastre, a ridicat acei ochi albaştri cu strălucire de porţelan, acum tulburi şi înlăcrimaţi, şi mi-a spus: ŤÎmi lipseşte Vladimir... Nu mai am cu cine să vorbesc...»" (Ileana Iordache-Streinu, în Manuscriptum 1-4, 2005)
