Texte comentate
"Indiferenţa şade bine bătrîneţii. Mă gîndesc la X, octogenar, care se agită cu privire la te miri ce. Se spune că e Ťviu», cînd de fapt nu e decît ridicol şi lamentabil. La nici o vîrstă nu trebuie să te intereseze totul. Excesul de curiozitate e semn de frivolitate şi infantilism. A gîndi e a refuza, a elimina, a selecţiona. Disponibilitatea excesivă suprimă selecţia; pentru ea, totul e important; ceea ce revine la a pune pe acelaşi plan catastrofa şi fleacul." (Cioran, Cahiers 1957-1972, Gallimard, 1997, p. 496) 1. Arta de a îmbătrîni e arta de a ceda teritorii. Te retragi, dar nu pentru că abandonezi, ci pentru că alegi. Deschiderii juvenile îi preferi concentrarea. Atenţiei distributive - intenţia focalizării. Bătrîneţea "dinamică", browniană, care îşi ţine toate simţurile "treze" e punerea în scenă a unui mecanism de autoînşelare. Sloganul, tipic modern, al senectuţii "branşate", "angajate", "sportive", recomandată ca sursă garantată a longevităţii nu e decît o utopie medicală printre altele. Bătrînii care nu se pot opri, care se obligă la "activitate", care concurează vesel tînăra generaţie sfîrşesc în penibil. Priviţi cohortele turiştilor de vîrsta a treia care împînzesc mapamondul: în pantaloni scurţi, ceea ce exhibă triste colecţii de muşchi delabraţi şi oase strîmbe, cu şepci zglobii, cu aparate de fotografiat pe piept şi cu raniţe cochete în spate, lacomi fără vlagă, curioşi fără perspective, tonici cu un soi de disperare, bine-dispuşi în mod iresponsabil. "Foarte frumos!" - se grăbesc să spună apologeţii îmbătrînirii igienice, falnice, "verzi". Ca şi cum sănătatea sau înţelepciunea sînt specii ale agitaţiei. Fireşte, nu pledez pentru anchiloză şi somnolenţă. Pledez pentru adecvare. Senectuţii îi şade bine contemplativitatea. Contemplativitatea aceea, mereu amînată, de urgenţele vîrstei de mijloc. Bătrînului i se potriveşte plimbarea senină, forajul în adîncime, relectura, recapitularea. El iradiază exemplar în ipostază statică. Un moş care ţopăie e la fel de caraghios ca un hemiplegic care îşi ciupeşte de fund infirmiera. Trebuie să ştii să te retragi la timp într-o experienţă a intensităţii, într-o bună obsesivitate. În acest sens, trebuie spus că o doză convenabilă de "bătrîneţe" face parte din înzestrarea tuturor vîrstelor care se vor productive. "La nici o vîrstă nu trebuie să te intereseze totul." E esenţial să triezi, să pui bine accentele, să temperezi impulsul cogniţiei gratuite, oricît de ispititor şi de "nobil" s-ar prezenta acest impuls. Curiozitatea trebuie să fie orientată, să aibă un "sens" (adică o direcţie), să fie însoţită mereu de un discernămînt drastic. Altfel spus, e de dorit să îmbătrîneşti din vreme. În materie de cunoaştere, "tinereţea fără bătrîneţe" e o formă de imaturitate. În cel mai bun caz, ea se va epuiza într-un enciclopedism factice, fără temei şi fără ţintă. 2. Epocile proaste spiritualmente sînt epocile care administrează neglijent virtutea curiozităţii, epocile "disponibilităţii excesive". Ele exaltă exterioritatea, febrilitatea destructurantă a intelectului, interogaţia dezordonată, practicată ca strict joc mental sau ca aventură. Ceea ce se cîştigă în cantitate se pierde în nuanţă, ceea ce se acumulează prin expansiune subminează sublimităţile şi adîncimile. Curiozitatea rea e fugă pe orizontală, un soi de travelling fascinant, care nu-şi ia răgazul de a detalia. "Marile descoperiri", glorificate pînă la idolatrie, au pus umanitatea dinaintea unei exigenţe pentru care nici azi nu e pregătită. "Globalizarea" e expresia tipică a acestei exigenţe, capcană şi promisiune deopotrivă. Informaţia strînsă cu toptanul, fără reflecţie însoţitoare, incapacitatea de a separa ce e important de ce e accesoriu, cultul juvenil al "ştiinţei" şi interesul - compensatoriu - pentru iraţional în versiunile lui cele mai triviale, toate acestea sînt fenomene derivate ale unei curiozităţi descumpănite, care nu ştie "să refuze, să elimine, să aleagă": o curiozitate care nu a îmbătrînit la timp. 3. Unul din riscurile majore ale gazetăriei e valorificarea deviantă a curiozităţii. "Pentru ea, totul e important, ceea ce revine la a pune pe acelaşi plan catastrofa şi fleacul." Gazetăria proastă stimulează o curiozitate vicioasă, nediscriminatorie, absorbind la fel de isteric scandalul politic, zvonul apocaliptic, divorţul unei vedete şi dispariţia unui copil. Efectul e un fel de entropie a valorilor, o moarte termică a emotivităţii. Gazetăria proastă produce nesimţiţi şi bezmetici. Pentru clienţii ei, anything goes, adică nimic nu contează. Cînd totul e la fel de important, nimic nu merită luat în serios. O mai bună pregătire pentru alegeri "responsabile" nici că există...
