Ţara toată e un șantier

Publicat în Dilema Veche nr. 803 din 11-17 iulie 2019
Cețuri cotidiene jpeg

Stau pe strada Paris, spre Piața Victoriei. Cartierul – „Parcul Bonaparte“ pe vremuri – are încă farmec și oarece „fason“ rezidențial. E drept, apropierea Pieței Victoriei dăunează nițeluș ambianței. Vrei, nu vrei, încasezi toată zarva manifestațiilor de protest sau de adeziune, cu megafoane, blocaje de circulație, discursuri, lozinci, muzici ș.a.m.d. Dar prefer ca asemenea adunări civice să aibă loc, chiar cu prețul unei inevitabile poluări sonore. Ceea ce mă indispune pînă la furie sînt „zgomotele“ în aparență minore, dar inevitabile, din jurul casei, provocate de mici „șantiere“ private sau instituționale. Te trezești asaltat de sunete de burghiu îndărătnic, de percuția unor lovituri de baros, de „muzica“ inconturnabilă a cîte unei drujbe harnice. În plus, lucrătorii vociferează abundent: se strigă unul pe altul, își dau reciproc indicații, fac glumițe și rîd apocaliptic. Nu ai cum să știi dacă sînt angajații unei firme sau lucrează la negru: sînt la fel de vehemenți, fie că se ocupă de reparații imobiliare private, fie că se ocupă de amenajarea unor noi sau vechi clădiri publice, fie că umblă la asfalt, țevărie, fire de electricitate defecte. Știi că există legi pentru protejarea liniștii publice, dar nimeni nu le ia în seamă. Poliția nu intervine, cetățenii victimizați suportă, cu tradițională resemnare, situațiunea… Și aflu de la o mulțime de amici că au experiențe asemănătoare și în alte cartiere. Cu veche exasperare, mi-am amintit de un text scris acum vreo patru-cinci ani, sub impactul isterizant al unor „șantiere“ învecinate de nedomesticit. Îl reiau, în speranța că cineva se va sesiza și va lua în serios brambureala citadină care ne strică odihna, orele de lucru, dreptul la pace locativă. Dar nu-mi fac iluzii. Nu se va schimba nimic. De cînd mă știu, „țara toată e un șantier“…

Cei din generația mea își amintesc de formula aceasta, care umplea ziarele propagandei comuniste, pentru a glorifica furor-ul înnoitor al regimului, ofensiva victorioasă a „noului“ asupra „vechiului“, angajarea maselor populare în efortul de reconstrucție care promitea, „la capătul tunelului“, un „viitor luminos“. Formula are, totuși, unele dezavantaje. Ea sugerează o neașezare perpetuă, devenită mod de viață. Nu se poate trăi normal printre gropi, buldozere, macarale și dărîmături. În realitate, „șantierul“ s-a dovedit, curînd, nu doar unul al construcției, ci, mai ales, unul al demolărilor. În plus, obsesia construcției exterioare nu mai lăsa loc pentru răgazurile, esențiale, ale interiorității. „Omul nou“, care trebuia „construit“ pe dinăuntru, era o schemă festivă, o metaforă demagogică, o fantasmă. (Deși mi se întîmplă, uneori, să-l văd prinzînd corp abia acum, ca un soi de „homunculus“, ca un un reziduu avortat al vechilor „imperative“.)

Retorica „șantierului“ nu mai are, însă, nici măcar „impactul“ de altădată. Șantierul înseamnă azi mai curînd un „proiect“ înghețat, o sumă de acareturi abandonate, eternizare a unui început care nu e gîndit să ducă spre final. Exemplu caracteristic: autostrăzile. Iar mai aproape de noi: Bucureștiul. Pe oriunde umbli dai de gropi, porțiuni de trotuar sau de carosabil înconjurate de benzi și panouri de protecție, asfalt căsăpit, reasfaltări amînate sau aproximative, străzi blocate și o vioaie gălăgie de echipă, asta cînd există, prin preajmă, o echipă cît de cît activă. Fiindcă se întîmplă și ca „șantierele“ să fie pustii sau să capete viață, brusc, noaptea sau în week-end.

M-am interesat. Am aflat, încă o dată, în ce mod instituțiile și serviciile noastre sînt – vorba generalului Berthelot după o inspecție a armatei române în preajma Primului Război Mondial – „în chip admirabil dezorganizate“. Dacă trebuie reparată, undeva, o conductă, operațiunea nu e preluată de o firmă specializată, ci de trei. Una vine să spargă asfaltul și să sape pînă dă de țevăria defectă. Apoi pleacă și lasă la fața locului o mînă de „experți“ instalatori, pregătiți să intervină profesionist. Cînd își termină treaba, pleacă și ei, urmînd să-și facă apariția o a treia echipă, cea programată să astupe groapa și să reasfalteze. Nu se știe exact nici cînd vin primii, nici cînd (sau dacă) vin ultimii, așa că durata „procesului“ e imprevizibilă. O nesimțitoare lipsă de coordonare parazitează orașul: trecătorii și șoferii devin isterici, atelierele auto prosperă, fericite să repare pagubele unui carosabil plin de zgîlțîitoare surprize. Capitala e un șantier! Un șantier arbitrar, cu rezultate care creează, de îndată, necesitatea (și, eventual, perspectiva) șantierului următor. Și încă ceva: dacă ai ghinionul să fii vecin cu amplasamentul unei asemenea „instalații“, vei avea ocazia să vezi (și, mai ales, să auzi) ce personaj „neconvențional“ e lucrătorul român. Fie că e zi sau noapte, fie că e în timpul săptămînii sau sîmbătă, omul nostru, împreună cu „colegii“ săi, e un redutabil dispozitiv sonor: se simte singur pe o tarla din frumoasele meleaguri ale ținutului său natal. Strigă, înjură, rîde în hohote, „organizează“ echipa cu toți decibelii de care e capabil. „Cîmpul muncii“ e propria lui ogradă, „spațiul mioritic“ al bojocilor lui viguroși. Pe scurt, avem de a face cu un „arghezian“, practicant fălos al unor răstite „îndemnuri pentru vite“. Șantierul lasă în urmă un „produs“ semifinit, o „depanare“ extrem de precară a spațiului public, dar un „ecou“ vocal abundent, dovadă peremptorie a virilității noastre  milenare.

Am văzut și în Occident șantiere stradale care, uneori, încurcă circulația, care durează neașteptat de mult și care par să se multiplice de la o zi la alta. Importante sînt însă deosebirile: localnicii sînt anunțați cînd încep și cînd se termină lucrările, operațiunea se desfășoară în liniște și constant (adică fără întreruperi incontrolabile), iar, la sfîrșit, reparația e garantat temeinică și terenul rămîne curat, fără fușereală, fără „cicatrici“ de nevindecat.

Las la o parte, deocamdată, alte aspecte ale neastîmpărului „constructiv“ din capitala noastră: explozia de cazemate cu pereți de sticlă, abandonarea unor rare bijuterii arhitecturale ale Bucureștiului vechi, de dragul unor „noutăți“ standardizate, inițierea unor „complexe“-mamut, care aglomerează, urîțesc, periclitează peisajul urban. Nu există responsabili, nu există control urbanistic și ingineresc, există numai victime… Unde-s primăriile, unde Comisia Patrimoniului, unde spiritul civic? „Politica mare“ e în altă parte!

P.S. Deunăzi m-am dus la casa învecinată, care îmi strică zilele cu „vrednicia“ țipătoare a „restauratorilor“ ei. Voiam să întreb cît mai țin „lucrările“ și dacă nu se poate proceda mai discret, mai puțin invaziv. Era să mănînc bătaie…

O mare invenție – contractul social jpeg
Adevărul, premisa dreptății
Această limită este și mai evidentă dacă se înțelege că nici un proces judiciar nu se confundă cu Judecata de Apoi.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Sürdürülebilirlik
A crede înseamnă a paria pe o inevidență, a „credita” un „posibil”, dincolo de exigențele stabile ale „realului”.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pensiile francezilor
Dar vigoarea protestelor, dincolo de faptul că e vorba despre o tradiție franceză adesea desconsiderată și subiect de glume, mai arată ceva.
Frica lui Putin jpeg
Inamicii diversității
Privite în ansamblu, aceste cerințe ale cultelor, care s-au așezat, din păcate și spre detrimentul lor, cred, la remorca BOR, nu vor încuraja deloc predarea Religiei într-un spirit tolerant
AFumurescu prel jpg
Păstori, tătuci și influenseri (I)
Așa apar „tătucii” aleși democratic. Nimic nou sub soare.
index jpeg 5 webp
Un veac de Time
Scopul principal pe care cei doi și l-au propus a fost să furnizeze cît mai eficient știri cititorilor, chiar și celor mai ocupați dintre aceștia, care nu prea au timp de citit – de unde și denumirea Time.
Iconofobie jpeg
Rațiune și simțire
Se demontează aici un mit care a făcut carieră în secolul XX, mitul naturii prezumtiv candide a creaţionistului.
„Cu bule“ jpeg
Beat criță
Expresia beat criță este foarte răspîndită azi, în registrul colocvial; alte construcții în care intră cuvîntul criță cu sensul său propriu sau cu înțelesuri figurate au devenit însă extrem de rare.
HCorches prel jpg
Încă un Minister al Educației
Presiune care, în unele cazuri, se transformă în adevărate forme de bullying, fără doar și poate.
IMG 8779 jpeg
În cazul Hagi, tatăl şi fiul, să fii copilul unui mare fotbalist e binecuvîntare sau blestem?
Tot ce vine de la el nu poate fi decît excepţional. Hagi spune „eu sînt Ianis şi Ianis e Hagi”.
p 7 Curba Laffer WC jpg
Ultima redută a globalizării
Dar geopolitica nu e singurul motiv pentru eșecul celui de-al doilea val al globalizării.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cîte divizii are CPI?
Așadar, noua acuzație că președintele ar fi comis ceva contra copiilor, fie ei și din Ucraina, ar putea avea un ecou special în Rusia.
index jpeg 6 webp
„Poleiala” de pe Selly
În ultimii doi ani, am ciulit urechile la știrile despre Selly, încercînd să-i urmăresc traiectoria.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
De ce se depărtează românii de UE
Niciodată în istoria ei n-a avut România o perioadă așa lungă de prosperitate și dezvoltare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Feminitate și destin
Destinul converteşte „ordinea“ naturală (şi pe cea divină?) în viaţă, în dinamism imanent, în armonie de inanalizabile.
Frica lui Putin jpeg
Telefonul mobil
Ca să rezumăm printr-o imagine totul: ducem o viață de anexă a telefonului mobil.
index jpeg 5 webp
Una dintre cele mai inteligente femei din secolul al XIX-lea
Nu au trecut prea mulți ani, vreo cinci să fi fost, și Elena Ghica a mai urcat un munte, a mai ajuns pe un vîrf: pe Mont Blanc.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Iconofobie jpeg
Despre „dinamicile” literare
Dinamica trecutului face loc unei noi dinamici analitice, mult mai sofisticate decît odinioară.
„Cu bule“ jpeg
De la pivniță la cîrciumă
Circulă în ultima vreme, în articole jurnalistice și în postări care le preiau conținutul și formulările, o explicație fantezistă pentru originea expresiei beat criță.
HCorches prel jpg
Dragul meu fiu,
Cînd Selly avea vîrsta ta, avea în cont mai mulți bani decît valorează tot ce familia ta a adunat de-a lungul timpului.
IMG 8779 jpeg
Dacă xenofobia nu-i rasism, fotbalul e sport?
Aşa că, o fi fotbalul un sport, doar că voi, care intraţi, lăsaţi orice toleranţă! Dacă ar fi privit mai atent, Virgiliu ar fi găsit în dantesca lui coborîre cohorte de driblangii.
p 7 WC jpg
Va reconsidera Biserica Catolică doctrina despre contracepție?
Unii dintre teologii catolici de prim rang care au participat la dezbatere au sugerat că utilizarea anticoncepționalelor poate fi, în anumite circumstanțe, legitimă.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Diferențe
Dacă ar fi să fac o comparație, Val Gardena, de exemplu, e o zonă de schi în Italia în care pîrtiile legate între ele însumează 500 de kilometri.

Adevarul.ro

image
Pericolele invizibile care se ascund într-o cameră de hotel
În mod obișnuit, evaluarea curățeniei camerei de hotel se bazează pe observații vizuale și olfactive - nu pe microbiologia invizibilă a spațiului, unde rezidă riscurile de infecție.
image
Misterul sinuciderii unei familii în Elveția, rezolvat după 1 an. Ce au descoperit anchetatorii
Cinci membri ai unei familii franceze, care locuiau în orașul Montreux, Elveția, s-au aruncat de la etajul șapte al blocului în care locuiau, în urmă cu un an. Anchetatorii spun acum că totul a fost planificat și că decizia ar putea avea legătură cu teoriile conspirației.
image
Cel mai misterios os din corpul uman. Nici astăzi specialiștii nu i-au înțeles rolul în organism
Corpul uman reprezintă, chiar și astăzi, din unele puncte de vedere, un mister pentru specialiști. Cel mai misterios os din corpul nostru se numește fabella. Specialiștii nu știu nici astăzi ce rol are în organism și când a apărut de fapt.

HIstoria.ro

image
Apogeul și căderea lui Ernest Urdăreanu, favoritul regelui Carol al II-lea
Odată cu sfârșitul domniei Regelui Carol al II-lea, și-au pierdut pozițiile de la Curte și marii săi demnitari. Urdăreanu însă a fost singurul dintre aceștia ales de fostul suveran pentru a-l însoți într-un exil care s-a dovedit definitiv.
image
Prosecco și Macarons, două produse care au cucerit întreaga lume și altele din bucătarie
Radio România Cultural și Revista Historia, prin vocea Danielei Ivanov, vă aduc un proiect cultural inediat „Povești parfumate”.
image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.