Susținere sau trădare?

Vede oricine: „cazul Kövesi“ a devenit mult mai mult decît o dispută internă, o temă de campanie electorală, o răzbunare ori – cum spun unii – un „act de reparație“. A devenit, grație acțiunilor nesăbuite ale Puterii de la București, o confruntare directă între această Putere și Uniunea Europeană. Deschiderea a două dosare penale, ba și punerea sub control judiciar a fostei șefe a DNA sînt mult mai mult decît niște acte de hărțuire împotriva unei persoane urîte profund de o parte importantă a elitei politice de la București; au devenit o punere în discuție chiar a principiilor de drept pe care Bucureștiul s-a angajat să le respecte. Întrebarea este: va rezista presiunii Uniunea Europeană sau va ceda, chipurile, ca să păstreze bune relații și să mențină o cale de negociere?

Deocamdată, Parlamentul UE a stat drept, prin declarații ale unor repre-zentanți de frunte ai săi. Dna Kövesi este în continuare aleasa Parlamentului European. Există și niște reacții de susținere din partea unor ambasade. Dar guvernarea de la București nu mai ține seama de mult de astfel de declarații, despre care crede că n-au aproape nici o putere reală. Însăși înființarea „Secției speciale“ care o anchetează pe dna Kövesi a fost intens criticată de Curtea de la Veneția, de grupul GRECO, de raportul MCV, așa cum a fost intens criticată și de organizații interne – CSM, asociații ale magistraților, ONG-uri, președinte, opinie publică. Fiind o procuratură sustrasă controlului Procurorului General, înființată prin OUG, nesupusă controlului constituțional, „Secția specială“ -(SIIJ) e un organism ilegitim în fond, și probabil că pînă și Curtea Constituțională ar avea obiecții la ea, cînd și dacă va fi sesizată. Scopul ei general – acela de a i șantaja și de a-i hărțui pe magistrați, pentru a-i subordona politic – s-a pliat acum unei priorități esențiale: acela de a bloca ascensiunea dnei Kövesi în funcția de procuror general european. Nu mă îndoiesc că lucrul este evident pentru toată lumea – politicieni europeni, diplomați străini, miniștri din UE, șefi de guverne. Întrebarea este: vor acționa corespunzător? O vor numi totuși pe Kövesi, vorba pesedistului, „pentru că pot“? În pofida a toate șicanele, prin însuși actul unei asemenea numiri, vor denunța implicit ilegitimitatea SIIJ? În consecință, vor accepta un veritabil război diplomatic, juridic, politic cu Bucureștiul?

Cum spuneam, Parlamentul European s-a pronunțat. Dar urmează să vorbească statele (reprezentate în Consiliul European și în celelalte organisme), în primul rînd statele mari, precum Germania și Franța. Vrem să vedem dacă acestea vor susține neabătut principiile pe care s-a clădit UE. Vrem să știm dacă vor susține persoana pe care au lăudat-o de atîtea ori în anii trecuți și despre care știu fără îndoială că este hărțuită și anchetată pe nedrept de către o Putere pe care ele însele au criticat-o adesea în ultimul timp pentru legislația anti-Justiție pe care a promovat-o în propriul interes „penal“. Sau vor ceda condamnatului definitiv Dragnea, ca să nu „agite apele“ și mai mult? Împăciuitorismul n-a murit la München în 1938. El este o atitudine generală și persistentă. Ei îi cad pradă mai ales fie oamenii bine intenționați, dar naivi, cărora le e greu să-și imagineze că „ceilalți“ sînt rău intenționați și profitori, fie cinicii, pentru care nici un principiu nu merită să fie susținut, dacă dezavantajele de moment riscă să fie prea mari.

Regimul Dragnea a lăsat clar să se înțeleagă că în „cazul Kövesi“ nu va ceda de bunăvoie și că e în stare să meargă pînă la a o arunca în închisoare pe fost șefă a DNA. A arătat de asemenea că nu-i pasă de rapoarte MCV, de critici externe și interne, de diplomație. Poate nici amenințarea cu articolul 7 nu-l sperie prea mult, deoarece știe că decizia, care trebuie luată de celelalte state în unanimitate, nu va trece, mulțumită Ungariei, Poloniei, poate chiar Italiei. Probabil însă că va ceda, dacă va fi silit cu alte mijloace. Și acestea nu lipsesc. (S-a văzut cînd cu OUG 114, a „lăcomiei“, că Guvernul a revenit cu termeni mai rezonabili, de îndată ce amenințarea cu scăderea rating-ului de țară s-a pus în acțiune și leul a început să scadă vertiginos.) Întrebarea e numai dacă se vrea să se acționeze hotărît și eficient.

Următoarele săptămîni vor fi cruciale nu numai pentru a ști cine va fi procurorul general european, dar și pentru a vedea dacă UE se va lăsa intimidată sau își va susține principiile și onoarea. Nu mă îndoiesc că știe că o cedare într-un punct atît de sensibil va induce o mult mai generală disoluție a încrederii în instituțiile alese, precum Parlamentul European, și va genera insolențe în serie ale iliberalilor de pretutindeni. Dacă UE cedează în față unei țări relativ mici și slabe economic, precum România, ce mesaj se va transmite Rusiei lui Putin sau chiar Americii lui Trump? Sau chiar Italiei lui Salvini? Unul sumbru: că UE e, sub raportul voinței, ferfeniță. Și cum e greu să-i suspectezi pe conducătorii statelor europene de naivitate, nu-i vom putea decît acuza de cinism și oportunism miop. Căci într-un atare caz n-o vor fi trădat doar pe LCK, ci tot ceea ce e încă Justiție autentică în România, vor fi trădat tot ceea ce e mai bun în societatea românească, pe scurt, vor fi trădat adevărata Românie. Și împreună cu ea, adevărata Europă. 

P.S. O voce e absentă, public cel puțin, în scandalul Kövesi: aceea a președintelui Iohannis. Am dori să știm: care e poziția sa? A acționat pentru a-și convinge partenerii europeni de oportunitatea numirii LCK în funcția de procuror general european? Și de ce tace?