Stigmatul etnic

Publicat în Dilema Veche nr. 822 din 21–27 noiembrie 2019
Lupta politică la noi jpeg

După catastrofa degradantă a Holocaustului, ne-am fi așteptat ca incriminarea cuiva după criterii etnice să nu mai funcționeze niciodată în dezbaterea publică. Sau să fie amendată prompt, mergînd pînă la soluții penale. Ei bine, de la o vreme, apartenența la o etnie sau alta a revenit, impenitent, grosolan, în ringul confruntării electorale, ca un cap de acuzare mereu la îndemînă. Nu-ți vine să crezi! Vrei să dai în Siegfried Mureșan, te revolți, țanțoș, că îl cheamă Siegfried. Cioloș e și el Julien, de Clotilde Armand nu mai vorbim… Dar marea lovitură de campanie e „neamțul“! Klaus Iohannis! Excelentă materie primă pentru caftangiul politic autohton! Se folosesc gaze lacrimogene pe 10 august împotriva protestatarilor? Cine vorbește! Neamțul! Specialist, prin naștere, în procedeul gazării din lagărele de concentrare! O cuconiță nărăvașă (olteancă, deh!) adulmecă și ea primejdia. Neamțul vrea să facă noi lagăre de concentrare, în care să fie exterminați pesediștii. Cuconița cu pricina are antecedente semnificative. La 16 ani a intrat, sedusă, în Partidul România Mare, al cărui președinte, Corneliu Vadim Tudor, propunea adunarea tuturor opozanților de la începutul anilor ’90 pe un stadion cuprinzător și împușcarea lor patriotică. Tot lui i se datorează oftătura patetică: „Evreii sînt mereu la putere în ţara asta amărîtă“. Să fi fost Vadim neamț? Mai nou, și un impozant filosof ardelean face asociații crase între Iohannis, pe de o parte, și Mussolini, Hitler & Company, pe de alta. De la un metafizician fin ne-am fi așteptat la analize ceva mai subtile. E drept, domnia-sa ne-a mai făcut unele surprize candide: de pildă, și-a intitulat un capitol de carte „Trialogul religiilor“, crezînd că „dialog“ înseamnă doar o vorbire în doi. O elementară cunoaștere a termenului, ar fi trebuit să-l prevină că „dia-“ nu are legătură cu „doi“ și că „dialog“ poate fi și o discuție în trei, în patru, în cîte cîți vrei… Dar la noi (la „români“?) poți ajunge gînditor de elită, rector și ministru chiar dacă ai mici carențe de abecedar…

„Rrromânii verzi“ care, în furor-ul lacom și oportunist al luptei pentru putere, recurg prea ușor la atacul etnic, își ignoră propria istorie și nu-și onorează „tradiționala“ ospitalitate. Pentru ei, nu poți fi, simultan, cetățean de sorginte germană și loial țării de adopție. Așa să fie? Să privim în urmă. În cap de listă îl voi aminti pe regele Carol I, neamț get-beget, dedicat însă României fără ezitare și fără concesii. E cel care a modernizat radical țara după unirea Principatelor și cel care i-a obținut independența, după secole de dominație otomană. Uităm prea ușor și de Karl Storck, fondatorul școlii românești de sculptură modernă, în succesiunea căruia a apărut Brâncuși (pe al cărui profesor „bucureștean“ îl chema Hegel…). Nu vom întîrzia, acum, asupra unui inventar complet. Dar putem invoca oricînd contribuțiile decisive ale unor etnici germani la evoluția culturii autohtone, de la Oskar Walter Cizek, critic de artă de anvergură, sprijinitor al avangardei românești din anii ’20 ai secolului trecut, pînă la un muzician ca Wilhelm Berger sau la scriitori ca Wolf von Eichelburg, Eginald Schlattner, Oskar Pastior, Herta Müller, ca să nu pomenim decît cîteva nume. De neocolit este uriașul patrimoniu de cultură și civilizație lăsat, în Ardeal, de minoritatea sașilor în cei 800 de ani de conviețuire cu noi. E teribil, de altfel, ce de „străini“ bîntuie prin partea locului! Din păcate, ne-am trezit prea tîrziu. Trebuia să începem curăţenia mai demult! Trebuia să nu luăm modelul primei noastre Constituţii (cea din 1866) de la belgieni. Trebuia să nu lăsăm o sumedenie de arhitecţi francezi să ne umple capitala cu clădiri „străine“: Ateneul Român, Banca Naţională, Fundaţiile Regale (azi Biblioteca Centrală Universitară), CEC-ul de pe Calea Victoriei, Tribunalul de pe Splai, Ministerul Agriculturii de lîngă Universitate, Facultatea de Medicină din Cotroceni sau Hotelul Athénée Palace (azi Hilton). Bine ar fi fost să nu ne dăm nici pe mîna numitului Carol Davila, de fapt un franco-italian (Carlo Antonio Francesco d’Avila), chiar dacă, fără el, am cam fi întîrziat cu învăţămîntul medical, cu organizarea primului serviciu autohton de ambulanţă, cu deschiderea primelor orfelinate, ba chiar şi cu inaugurarea Grădinii Botanice din Bucureşti (aranjată, vai, împreună cu un horticultor austriac). Fiindcă veni vorba de grădini, să amintim şi Cişmigiul, cel mai vechi parc public din Bucureşti, născut la iniţiativa generalului Kiseleff şi încheiat cu sprijinul expert al vienezului Wilhelm Mayer. Am zis Kiseleff? Da, „străinul“ care a participat la întocmirea Regulamentelor Organice de la noi şi care, ca ambasador al Rusiei la Paris, a sprijinit în mod eficace unirea Principatelor. Mai departe: cum de-am acceptat să se instaleze în biata, obidita noastră țărișoară primii pictori post-bizantini din Principate (Schiavoni, Livaditti și Chladek), ultimul dintre ei  profesor esențial al lui Nicolae Grigorescu? Dar „ghinioanele“ noastre nu se opresc aici. Lingvistica şi folcloristica românească sînt opera unor fondatori „alogeni“: Moses Gaster, Lazăr Şăineanu, Heimann Hariton Tiktin. Imnul naţional („Deşteaptă-te, române!“) a fost compus de Anton Pann, născut în Bulgaria de azi, cu numele de familie Petrov. Ce să mai spunem de românii celebri, cu unele antecedente nu tocmai româneşti: Vasile Alecsandri (cu un bunic evreu botezat), Alexandru Xenopol (un nume care, în traducere, ar însemna „fiul străinului“), cu un tată englez de origine evreiască, sau B.P. Hasdeu, cu o genealogie greu de sistematizat… Rosetteştii şi Ghiculeştii erau cam greci, de Cantacuzini nu mai vorbim. Ion Luca Caragiale era aromân (greco-albanez?) cu un tată născut la Constantinopol, marele Nicolae Iorga se trăgea, după mamă (Arghiropol), din greci bizantini şi după tată din munţii Pindului, Constantin Noica avea drept străbunic pe un anume Gigantis.

Iată tot atîtea motive să cer scuze, în numele poporului român, compatrioților noștri de toate etniile pentru cuvintele proaste ale cîte unei nulități autohtone. Românii normali nu gîndesc ca ei! În rest, rămîne cum am vorbit: m-am săturat de derbedei, de proști și de țoape!

(reluînd și pasaje din articole mai vechi, la fel de exasperate)

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

Adevarul.ro

image
Cum au ajuns romii în principatele române. Statistic, ei sunt mult mai numeroşi decât în orice ţară
De la plecarea lor din India, în urma certurilor dintre conducători, s-au despărţit în două ramuri, o parte îndreptându-se spre Nordul Africii, în timp ce partea cea mai consistentă a luat calea Europei.
image
Povestea nefardată a românului închis în China: „Stăteam într-o cuşcă cu gratii şi dormeam pe o pătură plină de sânge“
Marius Balo l-a căutat pe Dumnezeu la seminarul teologic din Cluj-Napoca, apoi la Academia de studii teologice „Sfântul Vladimir“ din New York, dar l-a găsit cu adevărat într-o celulă de 16 metri pătraţi din Shanghai. A petrecut opt ani în închisorile chinezeşti, timp în care a cunoscut iadul pe Pământ, însă acum consideră că toată experienţa a fost, de fapt, o binecuvântare.
image
Cum au vrut bulgarii să anexeze toată Dobrogea. Jafuri, crime şi bomboane otrăvite în Primul Război Mondial
După nici jumătate de veac de la ieşirea Dobrogei de sub stăpânirea otomană, provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră a cunoscut din nou ororile ocupaţiei, de data aceasta ale bulgarilor, care au încercat să anexeze toată provincia prin jefuirea şi omorârea populaţiei.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.