Soljeniţîn

Bernard-Henri Lévy, 1977 Soljeniţîn a avut vocaţia de a fi, în mai toate etapele vieţii sale, prost plasat. Şi de a cîştiga tot ce se putea cîştiga de pe urma acestui amplasament oblic. A fost prost plasat cînd, în corespondenţa sa de pe front, unde slujea cu grad de căpitan, şi-a îngăduit observaţii critice cu privire la Stalin. O sinceritate care l-a costat opt ani de temniţă grea. În aceşti opt ani, s-a adunat materia Arhipelagului Gulag şi a întregii sale conduite ulterioare. A fost prost plasat cînd, expulzat din Uniunea Sovietică, a debarcat într-un Occident care tocmai se străduia să refacă "unitatea stîngii" şi era incomodat de informaţia abundentă despre "industria penitenciară" sovietică pe care o punea în circulaţie disidentul rus. În Franţa, François Mitterrand şi Georges Marchais tocmai semnaseră un program comun de guvernare. Max-Pol Fouchet, om de televiziune şi colaborator la Le Point, nu se sfia, în 1974, să declare că Soljeniţîn "serveşte drept maşinărie de război împotriva URSS în primul rînd, împotriva socialismului în general, iar, la noi, împotriva unirii stîngii". A fost atacat în Témoignage chrétien ca şi în Tel Quel, L’Humanité şi L’Unité. S-a ajuns, în tabăra socialistă, foarte departe. Iată un citat din L’Unité (reprodus de Jean Sévillia, în Terorismul intelectual): "Personajul nelinişteşte fizic. Chiar şi bine spălat şi proaspăt ras, el oferă latura îndoielnică a mujicului din legende, cu ridurile adînci care îi brăzdează faţa şi îi dau aspectul simian al acelor maimuţe triste care se uită cum trec plimbăreţii de duminică". Pe de altă parte, impozante figuri ale stîngii suferă, după lectura lui Soljeniţîn, adevărate conversiuni. E cazul lui André Glucksmann care ajunge să spună că Gulagul e deja conţinut în opera lui Marx, al lui Bernard-Henri Lévi (în La barbarie