Solidarități

Publicat în Dilema Veche nr. 842 din 9 - 15 aprilie 2020
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg

Pentru a depăși criza prin care trecem se face apel, pe bună dreptate, la solidaritate, la grija acordată celui de lîngă tine, la spiritul comunitar, la cooperarea  tuturor, spre binele tuturor. Din păcate, solidaritatea nu pare să fie virtutea noastră majoră... Am mai reflectat asupra acestei teme prin 2004 și reiau gîndul meu de-atunci, măcar pentru a redeschide, într-un moment acut, dezbaterea. Am și un argument conjunctural. E un text care nu mai apare în Dilema veche tipărită, ci în versiunea ei online, decisă, arbitrar, „sub vremi”. În acest context, a relua un articol mai vechi poate fi și o formă, melancolică, de continuitate...

                       

Ce ne leagă? Cum trăiesc românii de azi sentimentul solidarităţii? Teoretic – şi retoric –, primul răspuns se referă, de obicei, la solidaritatea naţională. „Toţi sîntem români!“ Buni sau răi, de dreapta sau de stînga, săraci sau bogaţi, mai mult sau mai puţin oneşti, dar români. Dinaintea trecutului „eroic şi martir“, a „barbarilor de tirani“, a sarmalei strămoşeşti şi a cîntecelor de dor şi jale, ne deşteptăm, ca la un semn, din „somnul cel de moarte“ şi stăm uniţi, umăr la umăr, cu lacrimi în ochi: „Pe-aici nu se trece!“. Foarte curînd, apar, totuşi, nuanţele… La o adică, se poate trece. Putem negocia. Nu pentru că am fi gata să ne trădăm pe noi înşine, dar ne pricepem „să boicotăm istoria“. Cînd unii vor să treacă, ne retragem, pitit, la munte (vorba lui G. Călinescu). Iar aceia dintre noi care sînt gata de sacrificiu ne plac mai curînd ca statui şi ca portrete de manual. În timpul vieţii ne cam irită: sînt prea radicali, n-au simţul relativităţii, nu vor să priceapă că „nu dau turcii“, că lucrurile se pot „aranja” şi altfel, că e o prostie să te lupţi cu morile de vînt. O mare fractură apare la orizont: există români proşti şi români deştepţi. Românii deştepţi se descurcă, fără prejudecata solidarităţii naţionale. „Cel vrîncean“ se înţelege perfect cu „cel ungurean“ ca să mi-l omoare pe „cel moldovean“. Ştefan cel Mare se luptă vitejeşte cu turcii, dar şi cu Vlad Ţepeş. Matei Basarab se luptă cu Vasile Lupu. Românul ezită, metafizic, între glorificare de sine („am păzit hotarele creştinătăţii ca să-şi facă ăia catedrale“) şi dispreţ de sine („ca la noi la nimenea“). Sîntem solidari, dar fiecare „se descurcă” cum poate. Colectivitatea românească se remarcă prin independenţa membrilor ei. Fiecare român e o naţie în sine, un partid în sine, o filozofie particulară. Cînd nu se mai poate baza pe compatrioţi, el vizează solidarităţi cosmice: codrul, „munţii mari“, „stelele făclii“, „păsărele mii“ şi, în general, „ce-i mai mîndru pe la noi“.

Solidaritatea naţională odată „depăşită“ (ca simplă materie primă pentru declaraţii festive), facem cunoştinţă cu tot soiul de alte solidarităţi, cochete, dar trecătoare. Iată, de pildă, solidaritatea politică: adeziunea de partid, care fragmentează comunitatea autohtonă în ireductibile tabere duşmane. Pesedistul dîrz, ţărănistul melancolic, pedistul volubil, liberalul liberal şi peremistul oţelit (și „reamenajat“ în stilul Codrin sau Olguța) cultivă solidaritatea ca pe un triumfal „spirit de corp“, străduindu-se să-şi scoată concurenţii din perimetrul naţiei: fiecare reprezentant al partidei adverse e portretizat ca antiromân. Ţara pare o confederaţie de grupări suspecte, ocupate să submineze interesul naţional. Campionul xenofobiei băştinaşe zice de rău de unguri, de evrei, de ţigani, de americani, de „coloniștii“ bruxellezi, dar mai ales zice de rău de sute și mii de români care nu-i plac. Sigur că nici solidaritatea de partid nu e sacrosanctă. Nu poţi fi solidar la infinit cu un partid care nu rămîne la putere măcar două legislaturi… Mai durabilă e solidaritatea de interese, alianţa lucrativă, complicitatea. Participarea la o afacere comună, mai ales necurată, cimentează sufleteşte mai mult decît un amor candid. De asemenea, „relaţiile“ de altădată, trecutul comun de aceeaşi parte a baricadei, obida împărtăşită, frustrările, resentimentul. Solidaritatea de parastas în jurul memoriei lui Ceauşescu (victima inocentă a „așa-zisei” revoluții), avîntul anticapitalist, antiamerican, anti-NATO, furia minerească împotriva intelectualilor sau romantica alianţă civică împotriva electoratului moldovean, toate laolaltă vorbesc de nevoia (intermitentă) de „a ţine aproape“ a unui popor care, pe de altă parte, iubeşte singurătatea plaiului apolitic.

Există şi solidarităţi de tip nou. Solidaritatea mondenă, de pildă, a vedetelor de televiziune, a creatorilor de modă şi a elitelor manageriale, solidaritatea postmodernilor, a fundamentalismului Internet, a gazetarilor de succes, a exilului recuperat împotriva exilului intratabil, a iliesciştilor, a adriannăstăsiştilor, a băsiştilor, vadimiştilor, dilemiştilor, europeniştilor, iohanniștilor şi neaoşiştilor. Care mai de care mai ţanţoşe, mai exclusiviste şi mai efemere.

Ce ne leagă? Deocamdată, mai curînd ceea ce ne deosebeşte de ceilalţi. Ne uneşte – vorba lui Noica – ceea ce ne lipseşte. (Sărăcia şi nevoile şi neamul?…)

O mare invenție – contractul social jpeg
Se poate trăi și sub dictatură?
Fără această probă, argumentele celor care apără Justiția și judecătorii își pierd credibilitatea.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Resemnare
Turcia e doar încă un teren de luptă dintr-un război care se poartă intens de-a lungul și de-a latul lumii.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Un „dezavantaj” avantajos
Pe scurt: nu sîntem de acord ca, dacă 25 de parteneri ne vor în Schengen și doi nu, dreptatea să fie de partea celor doi.
Frica lui Putin jpeg
Non scholae...
Cîți nu scriu cu duiumul postări agramate și totuși se fac înțeleși, dovadă că primesc like-uri și au și urmăritori din belșug.
index jpeg 5 webp
James Bond și fabrica de ciocolată a lui Charlie
Oricum, ce altceva este un spion la scara istoriei, dacă nu un copil mare care știe cum să (se) joace, nu-i așa?
A F portait Tulane 23 1 jpeg
Pierdut respect. Găsitorului, recompensă!
Ce a produs această schimbare din ce în ce mai accelerată în ultimii zece, douăzeci de ani?
„Cu bule“ jpeg
Curriculum vitae
În perioada comunistă, formula latinească s-a folosit mai puțin.
HCorches prel jpg
Undercover agent
Redați-le profesorilor demnitatea.
p 7 WC jpg
Alunecînd treptat spre distopie
Legea IA europeană, care urmează să fie finalizată în cursul acestui an, interzice explicit utilizarea datelor generate de utilizatori în scopul „clasificării sociale”.
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Mai sînt destui care cred că americanii nu au fost pe Lună, că totul ar fi fost o mare păcăleală, o făcătură de Hollywood.
index jpeg webp
Sindromul „greaua moștenire”
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Cadavre și steaguri
De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Despre vorbitul în public
O cauză frecventă a derapajului oratoric este confuzia, mai mult sau mai puţin conştientă, a genurilor.
Frica lui Putin jpeg
Oglinda
El privi în oglindă și, firește, se văzu pe sine însuși.
index jpeg 5 webp
Republica Turcia de o sută de ani
În rîndul turcilor s-a conturat o nouă filozofie, chiar ideologie: kemalismul. Mustafa Kemal Atatürk a schimbat mentalități.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Cu bule“ jpeg
Fotbal și futbol
Să fi fost mai curînd (cum s-a mai presupus) o manifestare de pudibonderie comparabilă cu cele produse de alte obsesii românești mai vechi și mai noi, precum teama de cacofonii?
HCorches prel jpg
Este multă tristețe în sufletul lor
Și totuși, cînd intră la ore, încearcă să aibă zîmbet pe buze. Și totuși, cînd ies de la ore, adesea au zîmbet pe buze.
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
O lume a reluărilor nedorite
Inteligența Artificială e, în cele din urmă, un instrument, care poate fi folosit în scopuri bune
Comunismul se aplică din nou jpeg
Crimă și pedeapsă
După eliberare, Bogdan Stașinski a fost preluat probabil de serviciile secrete occidentale și nu se mai știe nimic clar despre el.
O mare invenție – contractul social jpeg
Ce fel de magistrați?
Rostul profund al întregului sistem judiciar constă în realizarea și menținerea armoniei sociale.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Discuția despre extremism
Nu, interzicerea unui partid nu e soluția. Pentru incidente specifice există Codul Penal. Pentru tot restul e vorba de bun-simț.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știu și ce pot economiștii (O întrebare pe care mi-am pus-o prin 2008 și la care încă aștept răspuns...)
Ne lăsăm sau nu ne lăsăm pe mîna „experţilor”? N-avem de ales. Ne lăsăm. Dar pe mîna căruia dintre ei?

Adevarul.ro

image
„Secretul japonez pentru o viață lungă și fericită“. Cei mai longevivi oameni au aceste două trăsături de personalitate
Cei mai mulți centenari au trăsături de personalitate similare, care contribuie la creșterea duratei de viață, potrivit unui studiu.
image
Halep, prima veste bună după o lungă perioadă: Situația paradoxală cu care se confruntă
Constănțeanca de 31 de ani traversează un sezon trist, per ansamblu.
image
Angajată băgată în comă de patron. Bărbatul a fost arestat. „Ce, vrei să demisionezi?“
Femeia a fost sechestrată și lovită cu un topor în momentul în care a mers la firmă să-și depună demisia. Angajata a ajuns la spital în comă de gradul unu. Soțul acesteia a sunat imediat la 112.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.