Sfătuitorii de campanie
Grea meserie! Să fii mereu prezent, să-i înfrunţi mereu pe omologii tăi din echipa celorlalţi candidaţi, să fii mereu apologetic, avînd însă grijă să pari cît de cît obiectiv, să fii loial fără să fii servil, să-ţi păstrezi umorul, să-ţi mulţumeşti şeful, dar, mai ales, să cîştigi voturi în numele lui, adică să mulţumeşti un electorat care nu e, întotdeauna, aşa cum şi-l închipuie el. Pe scurt, trebuie să fii inteligent, să ai nervi buni, condiţie fizică şi o fire tonică. În sfîrşit, trebuie să fii gata să-ţi asumi o eventuală înfrîngere şi să nu culegi laurii unei eventuale victorii. Privitor ca la teatru de cînd a început campania, aş extrage, din numeroasele înzestrări pe care e musai să le aibă un şef de batalion electoral sau un purtător de cuvînt al insului care candidează, două sau trei de natură să asigure dacă nu succesul, măcar calitatea stilistică a luptei. 1) Purtătorul de cuvînt va trebui să fie expert în defectele clientului său. Despre ele va fi vorba în permanenţă, ele vor trebui domesticite, explicate, ambalate convenabil. În nici un caz oblojite, băgate sub preş, contestate orbeşte. Dacă crezi sincer că omul tău e virginal, inatacabil, abonat pe viaţă la desăvîrşire e mai bine să nu te bagi. Vei fi neconvingător, ca unul care nu vede ceea ce văd toţi, ca o slugă idolatră, pentru care stăpînul e deja statuie. Cu alte cuvinte, e contra-productiv să arborezi " voluntar sau nu " un aer de îndrăgostit: să suferi cînd clientul tău e atacat, să refuzi, din principiu, orice obiecţiune manevrată de adversari, să pledezi, euforic, rupt de realitate, pentru un candidat resimţit ca mireasă. 2) Derivată din punctul 1, ar fi exigenţa unui perfect control al emotivităţii. Trebuie să vorbeşti în numele unei convingeri, nu în numele unui afect. Trebuie să fii calm, să nu te laşi iritat de preopinenţi, să îţi construieşti o prezenţă scenică destinsă (nu flască!), mai curînd rece. Ai de impus o evidenţă, nu un sentiment privat, nu o opţiune pubertară. Evident, nu e rolul tău să-ţi deserveşti comanditarul, acceptînd, "obiectiv", atacurile care îl vizează sau afişînd o indiferenţă clinică faţă de manejul electoral. Trebuie să fii angajat, ferm, prompt în reacţie şi, la nevoie, necruţător. Dar totul de pe poziţia suverană a celui care nu înţelege să sacrifice raţiunea, buna-cuviinţă, umorul. Politeţea e un imperativ esenţial, cu atît mai binevenit cu cît interlocutorii sînt mai grobieni. Boieria casantă e în mai mare măsură persuasivă decît retorsiunea de maidan. 3) Purtătorul de cuvînt al unui candidat nu are doar sarcina de a distribui public o imagine atrăgătoare a clientului său. El o are şi pe aceea, infinit mai grea (mai ales cînd e vorba de un client dificil, impetuos, prea sigur de sine), de a fi, în spatele scenei, purtătorul de cuvînt al electoratului dinaintea candidatului. Întrucît nu e direct implicat în luptă, întrucît ştie foarte bine ce aşteptări au alegătorii şi ce derapaje speculează ceilalţi combatanţi, el va trebui să-l secondeze îndeaproape pe cel pe care îl slujeşte, să-i sugereze, fără menajamente, corecţii (de limbaj, de atitudine, de strategie). Dacă consilierul nu se bucură de încrederea necondiţionată şi de respectul celui consiliat, războiul e pierdut din plecare. Am văzut, de curînd, o emisiune TV în care se confruntau trei dintre sfătuitorii de campanie ai principalilor candidaţi. A fost una dintre puţinele emisiuni care nu mi-au solicitat agresiv coronarele. Dl Cosmin Guşă doza cu abilitate gravitatea cu gluma, dna Adriana Săftoiu vorbea limpede, cu un soi de melancolică discreţie, iar dl Sever Voinescu avea o reactivitate necomplezentă, capabilă, totuşi, să zîmbească. Toţi trei se străduiau să salveze aparenţele, să rămînă afabili, să nu evacueze cu totul eleganţa. Să spun adevărul pînă la capăt? Toţi trei mi-au plăcut mai mult decît candidaţii pe care îi reprezintă.
