Sfătuitorii de campanie

Publicat în Dilema Veche nr. 299 din 4 Noi 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Grea meserie! Să fii mereu prezent, să-i înfrunţi mereu pe omologii tăi din echipa celorlalţi candidaţi, să fii mereu apologetic, avînd însă grijă să pari cît de cît obiectiv, să fii loial fără să fii servil, să-ţi păstrezi umorul, să-ţi mulţumeşti şeful, dar, mai ales, să cîştigi voturi în numele lui, adică să mulţumeşti un electorat care nu e, întotdeauna, aşa cum şi-l închipuie el. Pe scurt, trebuie să fii inteligent, să ai nervi buni, condiţie fizică şi o fire tonică. În sfîrşit, trebuie să fii gata să-ţi asumi o eventuală înfrîngere şi să nu culegi laurii unei eventuale victorii. Privitor ca la teatru de cînd a început campania, aş extrage, din numeroasele înzestrări pe care e musai să le aibă un şef de batalion electoral sau un purtător de cuvînt al insului care candidează, două sau trei de natură să asigure dacă nu succesul, măcar calitatea stilistică a luptei. 1) Purtătorul de cuvînt va trebui să fie expert în defectele clientului său. Despre ele va fi vorba în permanenţă, ele vor trebui domesticite, explicate, ambalate convenabil. În nici un caz oblojite, băgate sub preş, contestate orbeşte. Dacă crezi sincer că omul tău e virginal, inatacabil, abonat pe viaţă la desăvîrşire e mai bine să nu te bagi. Vei fi neconvingător, ca unul care nu vede ceea ce văd toţi, ca o slugă idolatră, pentru care stăpînul e deja statuie. Cu alte cuvinte, e contra-productiv să arborezi " voluntar sau nu " un aer de îndrăgostit: să suferi cînd clientul tău e atacat, să refuzi, din principiu, orice obiecţiune manevrată de adversari, să pledezi, euforic, rupt de realitate, pentru un candidat resimţit ca mireasă. 2) Derivată din punctul 1, ar fi exigenţa unui perfect control al emotivităţii. Trebuie să vorbeşti în numele unei convingeri, nu în numele unui afect. Trebuie să fii calm, să nu te laşi iritat de preopinenţi, să îţi construieşti o prezenţă scenică destinsă (nu flască!), mai curînd rece. Ai de impus o evidenţă, nu un sentiment privat, nu o opţiune pubertară. Evident, nu e rolul tău să-ţi deserveşti comanditarul, acceptînd, "obiectiv", atacurile care îl vizează sau afişînd o indiferenţă clinică faţă de manejul electoral. Trebuie să fii angajat, ferm, prompt în reacţie şi, la nevoie, necruţător. Dar totul de pe poziţia suverană a celui care nu înţelege să sacrifice raţiunea, buna-cuviinţă, umorul. Politeţea e un imperativ esenţial, cu atît mai binevenit cu cît interlocutorii sînt mai grobieni. Boieria casantă e în mai mare măsură persuasivă decît retorsiunea de maidan. 3) Purtătorul de cuvînt al unui candidat nu are doar sarcina de a distribui public o imagine atrăgătoare a clientului său. El o are şi pe aceea, infinit mai grea (mai ales cînd e vorba de un client dificil, impetuos, prea sigur de sine), de a fi, în spatele scenei, purtătorul de cuvînt al electoratului dinaintea candidatului. Întrucît nu e direct implicat în luptă, întrucît ştie foarte bine ce aşteptări au alegătorii şi ce derapaje speculează ceilalţi combatanţi, el va trebui să-l secondeze îndeaproape pe cel pe care îl slujeşte, să-i sugereze, fără menajamente, corecţii (de limbaj, de atitudine, de strategie). Dacă consilierul nu se bucură de încrederea necondiţionată şi de respectul celui consiliat, războiul e pierdut din plecare. Am văzut, de curînd, o emisiune TV în care se confruntau trei dintre sfătuitorii de campanie ai principalilor candidaţi. A fost una dintre puţinele emisiuni care nu mi-au solicitat agresiv coronarele. Dl Cosmin Guşă doza cu abilitate gravitatea cu gluma, dna Adriana Săftoiu vorbea limpede, cu un soi de melancolică discreţie, iar dl Sever Voinescu avea o reactivitate necomplezentă, capabilă, totuşi, să zîmbească. Toţi trei se străduiau să salveze aparenţele, să rămînă afabili, să nu evacueze cu totul eleganţa. Să spun adevărul pînă la capăt? Toţi trei mi-au plăcut mai mult decît candidaţii pe care îi reprezintă.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Lansarea ultimelor trei volume din seria „Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867–2025)”
Lansarea ultimelor trei volume din seria „Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867–2025)”
Biblioteca Academiei Române lansează marți, 20 octombrie 2026, ora 11.00, în Aula Academiei Române, ultimele trei volume din seria „Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867–2025)”.
Epava de la Kekova, cercetată de un arheolog subacvatic
Cea mai veche epavă din lume, descoperită în Mediterana. Nava ascunde vestigii vechi de aproape 5.000 de ani
O descoperire arheologică remarcabilă, în apropierea insulei Kekova din Turcia, aduce noi informații despre comerțul maritim din Epoca Bronzului timpuriu.
graniceri jpg
Doi grăniceri ucraineni au traversat ilegal Nistrul, în timp ce urmăreau un conațional care încerca să treacă înot râul în Republica Moldova
Doi grăniceri ucraineni care au traversat ilegal Nistrul la bordul unei ambarcaţiuni cu motor, în timp ce urmăreau un alt ucrainean care încerca să traverseze înot râul, sunt anchetaţi de autorităţile judiciare din Republica Moldova.
Ciprian Ciucu FOTO Mediafax
Ciprian Ciucu, despre viitorul PNL: Ne reformăm și ne întoarcem la guvernare după 2028
Liberalii vor vota pentru instalarea noului Guvern „nu din convingere, ci din necesitate”, a transmis Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte al PNL și primarul Capitalei. A
delfin esuat jpg
Gest emoționant pe plaja din Eforie! Un tânăr a salvat un delfin eșuat, iar imaginile au impresionat internetul
Un tânăr a salvat un delfin pe plaja din Eforie, iar imaginile au devenit virale. Ce a făcut când a văzut delfinul blocat pe nisip
papa leon profimedia jpg
Papa Leon al XIV-lea a ieșit din spital după operația pentru cancer pulmonar. Ce au transmis medicii
Papa Leon al XIV-lea a fost externat la patru zile după operația la plămânul drept. Medicii au confirmat diagnosticul de adenocarcinom pulmonar.
mara banica (1) jpg
Mara Bănică și-a făcut o nouă intervenție estetică. Ce a ales să schimbe la nivelul feței
Mara Bănică nu renunță la intervențiile estetice. Ce schimbare și-a făcut de această dată
kiev proteste jpg
„E timpul să ne luăm rămas-bun”. Primarului capitalei Ucrainei i se cere demisia. Sute de oameni au ieșit în stradă
Sute de oameni s-au strâns sâmbătă în faţa consiliului municipal din Kiev pentru a cere ca primarul Vitali Klitschko să renunţe la funcţia pe care o ocupă de peste 12 ani, relatează The Kyiv Independent.
pexels keira burton 6624312 (1) jpg
Angajată concediată după ce a cerut să lucreze doar noaptea, ca să-și îngrijească copilul. Compania trebuie să-i plătească 30.000 de euro
O femeie din Spania, concediată după ce a cerut să lucreze exclusiv în tura de noapte pentru a-și putea îngriji copilul, a obținut o victorie în instanță.