Serviciile americane despre români

Fundaţia „Academia Civică“ a publicat anul trecut un raport al serviciilor secrete americane (CIA) despre România. Raportul a fost întocmit în 1949, pentru uzul preşedintelui de atunci al Statelor Unite, Harry S. Truman, şi a fost pus la dispoziţia publicului de către istoricul şi jurnalistul Thomas S. Blanton. Textul conţine ample informaţii despre situaţia politică, militară, economică a României postbelice, precum şi date concrete despre topografie şi climă, despre căile de comunicare, demografie, politică externă etc. La paginile 30-31, găsim o succintă, dar pătrunzătoare descriere a locuitorilor ţării, pe care o transcriem mai jos pentru interesul ei istoric, dar şi pentru a arăta cititorului de azi cum ne reflectam, la sfîrşitul deceniului 5 al secolului trecut, în ochii unor observatori străini capabili să surprindă – cu mare fineţe, credem – note ale unui portret psihologic în care, schimbînd contextul, ne încadrăm, poate, şi astăzi. Citez:

„În general, românii sînt consideraţi a fi un amestec de element latin şi oriental. Ceea ce se invocă în explicarea caracterului lor naţional multifaţetat. Instabili şi emotivi în momente de stres, ei sînt capabili, pentru scopurile mari, să susţină stratageme răbdătoare de disimulare şi viclenie. Au un grad de adaptabilitate sinuoasă şi oportunism politic, care explică în parte supravieţuirea lor ca entitate etnică şi ca naţiune, factori care joacă probabil un rol important în reacţia lor faţă de dominaţia Uniunii Sovietice.  

Cei mai mulţi români trăiesc cu speranţa zilei în care vor scăpa de ruşi şi în care vor fi lichidaţi actualii conducători ai României. Ei sînt totuşi incapabili de a face mişcările necesare pentru a răsturna regimul actual, atitudinea lor în prezent fiind aceea de inerţie ostilă. Românii nu văd speranţa eliberării decît printr-un război în care puterile occidentale să înfrîngă Uniunea Sovietică. Astfel că românii se bucură de fiecare nou incident care marchează deteriorarea relaţiei dintre URSS şi Occident.

Dacă majoritatea românilor îi urăsc pe actualii lor stăpîni, sperînd că vor fi eliberaţi, instalarea fermă a guvernului actual şi efortul viguros, neabătut, al acestuia de a suprima şi eradica toate ideile şi tradiţiile occidentale vor eroda probabil voinţa de rezistenţă pînă la proporţii neglijabile, odată cu trecerea anilor. Ura poate face loc unei toleranţe neajutorate şi românii pot ajunge la acceptarea resemnată a noii ordini, aşa cum au fost siliţi să facă fraţii lor de sînge în Moldova sovietică de trei decenii. Doar dacă în faţa lor se va menţine o speranţă luminoasă de eliberare, vor mai resimţi românii impulsul de a imagina obstacole eficiente şi de a rezista la subjugarea comunistă a naţiunii. Istoria demonstrează că românii au un talent rar de a-şi înlătura opresorii, atunci cînd independenţa sau eliberarea de tiranie devin obiective tangibile.“ (sublinierile ne aparţin – n.r.)

Deocamdată, doar două comentarii:

1. S-ar zice că românii nu lucrează cu binomul speranţă – disperare. Cînd n-au speranţă, preferă resemnarea. Aşteaptă o eventuală deschidere de orizont, care să merite efortul. Cînd această deschidere de orizont nu se produce, reacţia e de tipul: „Asta-i situaţia!“; „Or veni şi vremuri mai bune, dar asta nu depinde de noi.“

2. În 1949, CIA avea o vechime de doar doi ani! Trebuie să recunoaştem că, pentru o instituţie abia înfiinţată, lucra destul de bine…