Secession orădean

Publicat în Dilema Veche nr. 1011 din 24 august – 30 august 2023
image

O scurtă vizită la Oradea m-a convins că acesta este, astăzi, poate cel mai frumos oraș din România și, în orice caz, bate multe recorduri sub raportul restaurării fondului arhitectural, al refacerii infrastructurii urbane, al iluminatului public, dar și, probabil, al bucuriei de a trăi într-un spațiu civic deopotrivă minunat, dar și bine întreținut. Dar nu despre eforturile și meritele cu totul remarcabile ale administrației Bolojan vreau să vorbesc acum – deși ar trebui s-o facă cineva. 

Ceea ce dă nota specifică și unică, cumva, centrului urban al Oradiei este prezența masivă a stilului „Secession” (numit și „Art Nouveau”, după moda franceză), înfloritor în anii de la începutul secolului XX. Cu formele sale rotunjite, cu decorul „organic” mai ales vegetal, în plus cu trimiterile la folclorul maghiar (laleaua), cu turnulețele pe colț, cu fațadele viu și luminos colorate (și foarte bine restaurate), acest stil tranșează clar – fără, totuși, violență stilistică – cu stilul eclectic-istorist al ultimelor decenii ale secolului al XIX-lea, continuat însă și mai tîrziu pe ici, pe colo. Trebuie spus că, în anii premergători Primului Război Mondial, „Secession” era cumva expresia modernității stilistice, și nu numai la exterior, dar și în felul organizării interioare, al confortului locuinței – așa cum poți vedea dacă vizitezi încîntătorul palat Darvas-La Roche.

Dar cum se explică această explozie „secessionistă” la începutul secolului trecut? Toate aceste reședințe (Stern, Moskovits, Vulturul Negru, Ullmann, Darvas-La Roche, Rimanoczy, Deutsch etc.) au fost comandate (și uneori și proiectate) de o nouă clasă antreprenorială, foarte prosperă, de origine evreiască. „Explozia” a fost nu numai artistică, ci și economică, socială și de status: beneficiind din plin de egalitatea juridică deplină obținută în 1867 în Austro-Ungaria, considerați din acel moment „parte a națiunii maghiare” de religie mozaică, conform unui principiu republican-francez, admiși să domicilieze în centrele orașelor, evreii din zona Oradiei (urmînd un trend mai general din Austro-Ungaria) au devenit în două-trei decenii o populație relativ numeroasă (o treime din cea a orașului în 1900, adică circa 12.000), dar și, în mare parte prosperă, avînd cîteva vîrfuri – oameni de afaceri bogați și de succes, în plus avocați, medici, ingineri, comercianți. Faptul e dovedit și de numărul considerabil de sinagogi care au existat la Oradea (17, după Cristian Pușcaș, Șapte sinagogi orădene, unele ortodoxe, precum Aachvas Rein sau Marea Sinagogă Ortodoxă, altele apaținînd ritului neolog, precum Sinagoga Zion), din care mai există astăzi șase, iar patru dintre ele au fost restaurate și reabilitate. Aș aminti mai ales de majestuoasa sinagogă neologă, plasată mîndru pe cheiul Crișului Repede și a cărei cupolă poate fi văzută de departe, făcînd concurență Turnului Primăriei, bisericii romano-catolice Sf. Ladislau și Palatului Episcopiei Greco-Catolice. A fost, bineînțeles, și un mod de a afirma simbolic prezența civică și cultică deopotrivă a evreilor, deveniți parte integrantă, chiar majoră a comunității civice orădene.

În acest context, stilul „Secession” exprimă și el, simbolic, un program al afirmării: sugerează, pe de o parte, modernitatea, respectiv ruptura cu istoria simbolizată de stilurile eclectice din restul orașului vechi (neobaroc, neovenețian, neorenascentist etc.), istorie care cu evreii nu fusese deloc tandră. Pe de altă parte, prin unele referințe vizuale la folclorul maghiar se exprima și entuziasmul de a aparține unei națiuni care le dăduse drepturi și îi recunoscuse ca egali. (O deosebire fundamentală față de ce se întîmpla în România Vechiului Regat, unde evreii se găseau sub puterea infamului „Articol 7” al Constituției României, care le refuzase naturalizarea.)

Două generații aproximativ le-a luat, așadar, evreilor din Oradea să ajungă de la emanciparea totală la prosperitatea și influența socială și culturală remarcabile din preajma lui 1900. Dar tot două generații au mai trecut pînă ce, în 1940, să înceapă a fi trădați de concitadinii lor, cu care pînă atunci fuseseră și se simțiseră egali. În Oradea, revenită Ungariei în urma Dictatului de la Viena, se aplică în acea perioadă tot mai insistent legile rasiale împotriva evreilor și se impun tot mai multe interdicții și limitări. Totul culminează cu închiderea evreilor în ghetou și apoi cu deportarea lor la Auschwitz în 1944, din ordinul lui Eichmann, deportare pusă însă în execuție de autoritățile locale și de jandarmerie. Rezultatul e exterminarea celei mai mari părți a populației evreiești, inclusiv a familiilor care schimbaseră fața orașului cu două generații în urmă. Din 15.000 de evrei deportați se pare că au supraviețuit cam o cincime. (Astăzi ar mai fi cca 500 de evrei în Oradea.) Patria, cîndva atît de generoasă, s-a dovedit a fi nu numai vitregă, dar și ucigașă. Iar cei care își decoraseră cîndva palatele cu simbolurile ei fuseseră... cum? Orbi? 

Iată de ce  încîntătoarea arhitectură Secession orădeană, ca și aceea mai eclectică a sinagogilor orașului, rămîne pentru mine un simbol ambivalent: pe de o parte, trimite la mari speranțe, la încredere și la reușită socială și culturală majoră. Pe de alta, însă, dacă te gîndești la copiii și nepoții celor care au comandat, clădit și locuit acele palate, revine în minte barbaria care mai întîi i-a dezmoștenit, apoi i-a expediat pe toți la moarte, dar și autoiluzionarea lor fatală, a celor care au refuzat să vadă acea barbarie pînă ce a devenit prea tîrziu.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Mii de tineri ruși mor în războiul din Ucraina. Familia unui soldat de 18 ani ucis pe front: „Abia aștepta să se înroleze”
Moscova cheltuiește milioane de euro pentru a încerca să modeleze o nouă generație dispusă să își dea viața în serviciul militar.
image
Pericolul din prăjituri. Substanța cu aromă de unt care ne poate afecta ADN-ul
Un nou studiu a descoperit că substanțele chimice dăunătoare pentru ADN ar putea să se ascundă în dulciurile preferate.
image
Un bărbat de origine romă care a violat o fată de 12 ani scapă de pedeapsă. Instanța a decis că „face parte din cultura sa”
Un tribunal spaniol a achitat un bărbat care a violat o fetiță de 12 ani, după ce a stabilit că relația lor face parte din cultura romă, relatează Daily Mail.

HIstoria.ro

image
Efectele surprinzătoare ale prezenței ofițerilor ruși în Bucureștiul anului 1877
În cadrul Războiului ruso-turc din 1877, după declararea de Război Imperiului Otoman, trupele ruse intră în România, în drum spre Turcia. Ca urmarea a acestui fapt, Bucureștii lui 1877 sînt luați cu asalt de ofiţerii ruși, gata să-și cheltuiască banii nebunește.
image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.