Scrisoare deschisă Doamnei Ecaterina Andronescu

Stimată doamnă,

Ne-am întîlnit faţă către faţă de două ori. O primă dată, cînd aţi acceptat să vizitaţi Colegiul „Noua Europă”. Vă solicitasem o întîlnire pentru a încerca o clarificare de statut a acestei instituţii şi aţi răspuns cu promptitudine şi receptivitate. Îmi amintesc că, deşi ministru, aţi venit la volanul maşinii proprii şi că am putut avea un dialog rezonabil. A doua oară, s-a întîmplat să fim, împreună cu alţii, membri într-un juriu academic. Între timp, fusesem plăcut surprins să constat că aţi îndrăznit să puneţi în discuţie temeiurile legale ale unei universităţi particulare de trist renume („Spiru Haret”), o profitabilă fabrică de diplome pe care, după ştiinţa mea, nici un alt ministru nu o tratase cu o îngrijorare echivalentă. Am şi scris un articol despre curajul Dvs. de atunci, deşi contraziceam, astfel, nu prea luminoasa Dvs. imagine publică. „Acţiunea Spiru Haret” n-a dat rezultate. Mi-aţi spus-o, de altfel, cînd ne-am întîlnit: „nu cred să reuşesc; au o reţea de susţinere incredibilă...”. 

Acum două luni, am fost mirat să văd că partidul din care faceţi parte a preferat să rişte o stingheritoare bîlbîială în chestiunea Ministerului Educaţiei, decît să meargă pe soluţii la îndemînă, chiar dacă previzibile. Bănuiesc că nu vi s-a părut nici Dvs. normală nominalizarea unei doamne (al cărei nume nu reuşesc să-l reţin), provenind tocmai din sfera învăţămîntului privat, apoi a unui obscur domn din Ardeal, suspect de plagiat şi, în sfîrşit, a unui sindicalist rudimentar, inapt şi inadecvat pînă la ridicol. În disperare de cauză, aţi fost reinstalată în funcţie. Dar aţi avut ghinionul să vă confruntaţi, de la bun început, cu o situaţie imposibilă: şeful Dvs. a fost acuzat de plagiat, iar Dvs. trebuia, vrînd-nevrînd, să o scoateţi cumva la capăt cu acest trist matrapazlîc, aşa încît să rămîneţi, totuşi, loială formaţiunii politice pe care o reprezentaţi. Îmi pare rău să o spun, aţi ales soluţia cea mai proastă. Şi vă scriu, fără entuziasm, pentru a vă comunica dezamăgirea mea.

Doamnă,

Îmi e imposibil să cred că n-aţi aruncat niciodată o privire (măcar curioasă) asupra textelor incriminate. Ele au fost publicate în mai multe ziare, aşa încît consultarea lor e la îndemîna oricui. Eu unul am luat lucrurile în serios şi am citit, în paralel, paginile lucrării după care s-a copiat şi paginile copiate din teza de doctorat a primului ministru. Nu e nevoie de mai mult de zece minute, ca să observi că ai de a face cu un plagiat grosolan (definit ca atare, în mod profetic, de colegul şi fostul Dvs. inamic Andrei Marga, într-un interviu din 2010). E, aş spune, un caz de manual: calupuri ample de text (zeci şi zeci de pagini) sînt trecute de sub semnătura altuia sub semnătură proprie. Fără ghilimele, fără indicaţie de subsol, fără un minim efort de  camuflaj abil. Inteligenţa dlui Ponta, plauzibilă pînă la un punct, l-a lăsat de izbelişte. Se putea fura mai subtil, mai ingenios, mai şmecher. Dl. Ponta şi-a spus, probabil, că nimeni n-o să stea, vreodată, să-i numere... paginile şi că, în definitiv, doctoratul e o formalitate, un fel de ornament care se agaţă, cochet, la butonieră, pentru impresie (şi ceva avantaje). Ar fi avut, după dezvăluire, şansa unui gest de anvergură. Un om politic de mare format ar fi asumat „accidentul”, şi-ar fi cerut scuze şi ar fi cîştigat, astfel, un capital de onoare, valorificabil mai tîrziu. Dl Ponta e un politician încă tînăr şi ar fi putut conta, în perspectivă, pe dreptul de a fi învingător, după ce va fi demonstrat că ştie să piardă, acordînd onestităţii mai mult decît vanităţilor proprii. N-a făcut-o. 

Dar nici Dvs., Doamnă, n-aţi lăsat să vorbească evidenţele, buna-credinţă, exigenţele academice minimale. Aţi acceptat tot soiul de samavolnicii jenante. Cazul, rezolvabil de orice amator inteligent în cîteva clipe, a devenit obiect de cercetare a trei comisii. Prima, cea mai legitimă, a fost imediat desfiinţată, pentru că dăduse un verdict neconvenabil. A doua (cvasi-anonimă), încropită la repezeală, a fost mai cuminte, iar a treia, a Universităţii Bucureşti, e dată de o parte, deşi pînă şi preşedintele Academiei Române o socoteşte esenţială. Au apărut tot soiul de diversiuni comice: doctoratele demnitarilor se judecă altfel decît cele obişnuite. Cu alte cuvinte, standardele de furt sînt altele. Mai aflăm că ghilimelele („semnele citării”) nu erau încă inventate în 2003. Sau că, dacă era vorba de o lucrare de inginerie, plagiatul era clar, pe cînd, în materie de drept, criteriile sînt diferite. Sau că, în definitiv, ţara şi mapamondul colcăie de plagiatori, drept care derapajul premierului (care de fapt nici nu e derapaj) e în ordinea lucrurilor. Nu vă pufneşte rîsul? Sau, mai curînd, nu vi se face frică? Vi se pare că salvaţi prestigiul instituţiilor academice, reclamînd ingerinţa politicului în spaţiul lor? Dar, Doamnă, problema e mult mai simplă: a plagiat sau nu dl. Ponta? Şi dacă da, cum spun bunul simţ şi două comisii din trei, atunci cine periclitează prestigiul vieţii academice? Şi cum puteţi patrona, cu seninătate, o asemenea nefăcută?

Vă voi spune ceva care v-ar putea uimi. În ce mă priveşte, problema plagiatului Ponta are o bătaie mai lungă decît problema referendumului. Continui să sper că, indiferent cine va cîştiga pe 29 iulie, politicienii noştri îşi vor veni în fire, renunţînd să se lase manevraţi, pînă la sinucidere, de ură şi orgoliu. Dar necinstea fundamentală a unui prim ministru care nu vrea să accepte că şi-a însuşit beneficii academice nemeritate şi a unor universitari care au consimţit să acopere această fraudă, vor atîrna greu nu numai în evaluarea unui om, ci şi în aceea a unui partid, a învăţămîntului românesc şi a ţării întregi. Regret, dar sînteţi părtaşă la această nefastă dezonoare.

Cu melancolie,

Andrei Pleşu

PS: Sper că, prin această defăimătoare scrisoare, nu voi provoca o prea abruptă devalorizare a leului.

PPS: Am avut nefericirea să trăiesc una şi mai gogonată: Radu Mazăre organizînd mari show-uri kitsch şi flancat, în impudica lui clovnerie, de ministrul Culturii şi de ministrul Educaţiei! Frumoasă Treime! Să-l fi lăsat măcar pe mîna Sănătăţii şi a Internelor...