Scandalul

Marele scandal nu constă în aceea că Liviu Dragnea a pretins că s-a încercat asasinarea sa de către patru indivizi în haine negre, găzduiți la Hilton-Athénée Palace; nici în aceea că prezumtivii asasini ar fi fost trimiși și plătiți de cineva care, dacă nu era Soros, semăna bine cu el; nici în aceea că n-a furnizat absolut nici un fel de dovezi și că nu a existat nici un fel de anchetă penală; scandalul cel mare nu-i nici măcar că Dragnea însuși se teme, chipurile, mai mult de Parchet decît de asasinii plătiți, astfel încît n-a făcut nici un fel de plîngere. Pe scurt, nu ne strică somnul fantasmagoriile președintelui Camerei Deputaților, pe care mulți le consideră vrednice de un tratament psihiatric urgent, alții le văd drept o diversiune politică, iar foarte mulți drept subiect nesecat de bancuri politice cu care umplu Internetul. Nu, ceea ce ne înfricoșează sînt nu inepțiile respective în sine, oricît de absurde sînt, ci faptul că există destui care le cred, cu atît mai mult cu cît sînt mai absurde. Și nu-s puțini, mă tem.

Da, ei le cred cu tărie așa cum le aud: fără nici un fel de dovezi, fără martori, fără anchete, chiar așa de tot rîsul, demne de un film polițist dintre cele mai proaste. Le cred, așa cum cred că, pe 10 august, Iohannis și Opoziția au încercat să răstoarne guvernul cu cîțiva bătăuși năimiți, că au existat grupuri „paramilitare“ printre demonstranți, că aceștia sînt plătiți de un demon numit Soros și de multinaționale, că în general străinii ne fură, că PSD, Dragnea și ai lui se sacrifică pentru a salva națiunea de „statul paralel“ și așa mai departe – pe scurt, cred neabătut în vechile mituri ale național comunismului, ale peremismului fascistoid din anii ’90 și așa mai departe. Cine sînt aceștia – destul de mulți – care cred toate astea? Ce fel de ființe sînt ei? Să nu-mi răspundeți simplist că sînt cei îndoctrinați de Antena 3, căci vom cădea în circularitate: cred, fiindcă își iau informațiile de la Antena 3, și se uită la Antena 3, deoarece cred ce se spune acolo. Atunci?

Ei bine, iată-le, pe scurt, descrierea foarte obiectivă: sînt bipezi și bimani, au păr pe corp, au sex și unghii. Sînt masculi și femele, de vîrste diferite. Craniul le este relativ sferic. Sînt omnivori și mănîncă de cele mai multe ori mîncare gătită, adeseori destul de complexă. Beau, în afară de apă, tot felul de băuturi, cu și fără alcool. Dau mare importanță mîncatului, pe care de multe ori îl practică în public. Au ciudate ritualuri sexuale, dar, spre deosebire de mîncat, aproape niciodată nu-l practică în public. Se îmbracă, uneori foarte elaborat, ținînd seama de o ficțiune pe care o numesc „modă“. Au inteligență, memorie, conștiință și voință, despre care afirmă că e liberă, cînd se referă la ei înșiși, și că nu e, cînd se referă la alții. Consideră că se pricep bine în anumite domenii și de obicei chiar își cunosc cît de cît meseria proprie. Altminteri, ignoră cele mai multe lucruri de pe lume și, de multe ori, nu știu nici cît, nici ce, nici mai ales faptul că ignoră. Își iubesc copiii, pe care îi cresc și îi îngrijesc așa cum știu și pot (nu o dată prost), se tem de boală, de bătrînețe, de moarte și de tot felul de lipsuri, uneori închipuite. Cred cam în același fel în nenumărate ficțiuni – dar, de regulă, diferite de la ins la ins și de la grup la grup. Se plîng mereu că nu le ajung banii, indiferent de cît de mulți ar avea. Se plîng că numai alții – vecinii, șefii, rudele – le fac necazuri, și jură că ei nu fac altora nici un rău. Se străduiesc să-i ferească pe copiii lor de ceea ce cred că au fost greșelile proprii, dar aproape niciodată nu reușesc. Bîrfesc, se ceartă, se invidiază unii pe alții, își pun piedici și cad ei înșiși în cursele întinse pentru alții; cînd se simt neputincioși, înjură. Mai și beau băuturi alcoolice, uneori pînă uită de ei. Se întîmplă să se și ajute, uneori sînt darnici, plini de generozitate și compasiune. Rar, printre ei apar eroi. Obișnuiesc să le ridice unora dintre aceștia altare mărețe, dar, curios, nu le urmează purtările aproape niciodată. Țin animale de casă. De regulă, fac multe lucruri stupide și inutile, fapt de care își dau seama după un timp, fără a reuși să nu le repete. Încearcă să uite ceea ce nu le convine și destul de des chiar reușesc. Se iau nespus de ușor unii după alții, dar pretind că fac totul numai după capul lor. Marea lor bizarerie: nu sînt mulțumiți niciodată nici cu ce au, nici cu ce fac, nici cu ce sînt. Și cu toții – după o viață mai lungă sau mai scurtă – mor, dar – ciudat –, oricît de tîrziu s-ar petrece asta, tot consideră că moartea i-a luat prea devreme.

Adică nu sînt decît oameni. Ca și noi. Credulii, închinătorii la fantasme absurde, cei prinși în capcana propagandei celei mai ridicole sînt aidoma nouă, cei pentru care Dragnea nu-i decît un mitoman paranoic și avid de dictatură. Nu sîntem două specii, nici măcar două varietăți. Sîntem și unii, și alții banale exemplare de homo sapiens. La fel de „înțelepți“ și la fel de imbecili.

Ăsta-i scandalul care-mi dă insomnii.