S-a rezolvat! Vinovați sînt străinii
Cine acceptă postura de gazetar, acceptă un soi de prizonierat. Ești condamnat la „actualitate“, adică la ghiveciul conjunctural al știrilor de ultimă oră. M-am plîns și mă tot plîng de această nemiloasă soartă. Să ai 70 de ani și să fii „arestat“ în politichia de doi bani a unor personaje despre care, în condiții normale, n-ai fi știut că există. Ai încă multe de citit, mai ai, poate, și cîteva proiecte, dar te lași bătut de toate vînturile unui cotidian în același timp nătîng, ridicol și, vai, periculos. Vrei, nu vrei, dai cu nasul, clipă de clipă, de tot soiul de „românași“ mîndri, ajunși la putere fără nici o „împuternicire“ interioară, fără nici o „vrednicie“, fără nici o performanță profesională consistentă. Ba inarticulatul Andrușcă, ba insuficient școlitul Popa, ba năucul trist Pop, ba palida secretară de la Videle (Carmen Dan), ba zglobiul metafizician Daea, ba papagalul șef de pluton Tudorel Toader, ba – cireașa de pe tort! – Viorica Dăncilă, rătăcită prin gramatică, hărți, instituții, sarcini greu de înțeles, vorbe greu de pronunțat etc. Dar mai e și hamletianul Dragnea, sfîșiat între „a fi sau a nu fi“ asasinat de vreo patru străini, înarmați – pe bani grei – cu priviri dușmănoase de calibru maxim, mai e și plutonierul euforic Codrin, și crîncenul Nicolicea, și șturlubaticul jurist de buzunar Șerban Nicolae etc. Nu mai vorbesc de vajnica urbanistă Firea sau de vesela subretă de Craiova Olguța. Și tocmai Olguța a pus, de curînd, punctul pe „i“. Președintele Iohannis a condamnat atacul cu gaze lacrimogene din 10 august pentru că e „neamț“, adică fascist, adică expert în gazare. Se dovedește, așadar, încă o dată, că toate relele ne vin de la venetici. Dacă am rămîne între noi, ne-am îneca în lapte și miere, în dor și jale, în ii înflorite și opinci Clarks…
Am vorbit, în mai multe rînduri, despre victimizare prin xenofobie în mult încercata noastră patrie. Dar, pentru mințile lichefiate, sufletele de lemn și educația de colhoz a categoriei „Olguța“, nu obosesc să mă repet. Mai jos, cîteva fragmente scrise acum doi ani, cînd lui Dacian Cioloș i se spunea, „la mișto“ „Julien“ (plus că „Cioloș“ are și ceva din „Soros“) și lui Iohannis – „Werner“. Adică amîndoi niște „străini“ răi, puși să ne nenorocească. Iată un inventar reparator despre cultura germană și cultura română, ca și despre alți „infiltrați“ prestigioși din istoria autohtonă.
…Eminescu – student la Viena și Berlin, Titu Maiorescu – gimnaziu la Viena, doctorat la Giessen, Nicolae Iorga – studii la Berlin, doctorat la Leipzig, Lucian Blaga – studii și doctorat la Viena. Să amintim și că primul profesor de sculptură din țară (Karl Storck) a fost un neamț născut la Hanau, că pe profesorul de la București al tînărului Brâncuși îl chema Hegel, că ambianța modelatoare a pictorului Ștefan Luchian a fost școala müncheneză (…). De neocolit – chiar dacă mai puțin prezente în mintea publicului larg – sînt contribuțiile decisive ale unor etnici germani la evoluția literelor și artelor autohtone, de la Oskar Walter Cizek, critic de artă de anvergură, sprijinitor al avangardei românești din anii ’20 ai secolului trecut, pînă la un muzician ca Wilhelm Berger sau la scriitori ca Wolf von Eichelburg, Eginald Schlattner, Oskar Pastior, Herta Müller, ca să nu pomenim decît cîteva nume. De neocolit este uriașul patrimoniu de cultură și civilizație lăsat, în Ardeal, de minoritatea sașilor în cei 800 de ani de conviețuire cu noi.
(Te pomenești că dușmănia Dragnea-Ponta e tot chestie de patriotism. Păi, n-a recunoscut Victor Ponta că, după mamă, e albanez, iar după tată – italian? Vine, deci, dintr-o familie aciuiată pe-aici în secolul al XIX-lea, la solicitarea împăratului austro-ungar, care avea nevoie de mînă de lucru pentru construcţii de drumuri. Dl Ponta stă, în această privinţă, mai prost decît „Werner“, a cărui comunitate trăieşte pe pămîntul patriei de vreo opt sute de ani.)
(…) E teribil ce de „străini“ bîntuie prin partea locului! Din păcate, ne-am trezit prea tîrziu! Trebuia să începem curăţenia mai demult. Trebuia să nu acceptăm înscăunarea lui Carol I, cel căruia îi datorăm – o recunosc chiar antimonarhiştii – aşezarea ţării pe drumul modernităţii europene. Trebuia să nu luăm modelul primei noastre Constituţii (cea din 1866) de la belgieni. Trebuia să nu lăsăm o sumedenie de arhitecţi francezi să ne umple capitala cu clădiri „străine“: Ateneul Român, Banca Naţională, Fundaţiile Regale (azi Biblioteca Centrală Universitară), CEC-ul de pe Calea Victoriei, Tribunalul de pe Splai, Ministerul Agriculturii de lîngă Universitate, Facultatea de Medicină din Cotroceni sau Hotelul Athénée-Palace (azi Hilton). Bine ar fi fost să nu ne dăm nici pe mîna numitului Carol Davila, de fapt un franco-italian (Carlo Antonio Francesco d’Avila), chiar dacă, fără el, am cam fi întîrziat cu învăţămîntul medical, cu organizarea primului serviciu autohton de ambulanţă, cu deschiderea primelor orfelinate, ba chiar şi cu inaugurarea Grădinii Botanice din Bucureşti (aranjată, vai, împreună cu un horticultor austriac). Fiindcă veni vorba de grădini, să amintim şi Cişmigiul, cel mai vechi parc public din Bucureşti, născut la iniţiativa generalului Kiseleff şi încheiat cu sprijinul expert al vienezului Wilhelm Mayer. Am zis Kiseleff? Da, „străinul“ care a participat la întocmirea Regulamentelor Organice de la noi şi care, ca ambasador al Rusiei la Paris, a sprijinit în mod eficace unirea Principatelor. Mai departe: cum de-am acceptat să se instaleze în biata, obidita noastră țărișoară artişti ca Giovanni Schiavoni, Niccoló Livaditti, Anton Chladek, primii pictori post-bizantini din Principate, ultimul dintre ei profesor al lui Nicolae Grigorescu? Dar „ghinioanele“ noastre nu se opresc aici. Lingvistica şi folcloristica românească sînt opera unor fondatori „alogeni“: Moses Gaster, Lazăr Şăineanu, Heimann Hariton Tiktin. Imnul naţional („Deşteaptă-te, române!“) a fost compus de Anton Pann, născut în Bulgaria de azi, cu numele de familie Petrov. Ce să mai spunem de românii celebri, cu unele antecedente nu tocmai româneşti: Vasile Alecsandri (cu un bunic evreu botezat), Alexandru Xenopol (un nume care, în traducere, ar însemna „fiul străinului“), cu un tată englez de origine evreiască, sau B.P. Hasdeu, cu o genealogie greu de sistematizat… Rosetteştii şi Ghiculeştii erau cam greci, de Cantacuzini nu mai vorbim. Ion Luca Caragiale era aromân (greco-albanez?) cu un tată născut la Constantinopol, marele Nicolae Iorga se trăgea, după mamă (Arghiropol), din greci bizantini şi după tată din munţii Pindului, Constantin Noica avea drept străbunic pe un anume Gigantis.
Iată tot atîtea motive să cer scuze, în numele poporului român, compatrioților noștri de toate etniile – și, în ocurență, președintelui Iohannis – pentru cuvintele proaste ale cîte unei Olguțe sau ale cîte unui Daddy. Românii normali nu gîndesc ca ei! În rest, rămîne cum am vorbit: m-am săturat de derbedei, de proști și de țoape!
