„Rimează“ Rimes cu Brâncuși?

Publicat în Dilema Veche nr. 835 din 20 - 26 februarie 2020
Frica lui Putin jpeg

După ce ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a numit-o pe Irina Rimes „ambasadoare onorifică a Zilei Constantin Brâncuși, 2020“ (19 februarie), pe motiv că astfel tineretul va afla măcar cîte ceva despre marele sculptor și arta sa, s-a stîrnit o mică furtună mediatică. Mulți au condamnat gestul ministrului. Irina Rimes, s-a spus, e o cîntăreață agreabilă, nu lipsită de talent și, adevărat, are mulți fani printre tineri, dar cum rimează ea cu Brâncuși? O fi „mai mainstream, așa“, cum s-a exprimat dînsa, dar asta nu înseamnă că și-ar putea îndeplini acest rol cu un minimum succes. Pare chiar o sarcină nelalocul ei, un scandal, ba chiar un kitsch. Ar fi trebuit ales altcineva. Un sculptor s-a întrebat de ce n-a fost ales un artist plastic tînăr. Răspunsul evident (și trist, cumva) ar fi că n-are un milion de like-uri pe rețele. Cristian Tudor Popescu, după ce a imitat sarcastic accentul moldovenesc al cîntăreței, l-a propus, gentil, în rolul de ambasador pe Andrei Pleșu. Cu siguranță că dl Pleșu ar putea ține admirabile dizertații despre Brâncuși, dar, din nefericire, el însuși ar avea nevoie de un alt „ambasador“, pentru a fi pe gustul și pe înțelesul generațiilor de tineri, altminteri cu mult mai sensibili la persoana și cîntecele Irinei Rimes.

Nu știu, bineînțeles, ce rezultat va avea demersul ministrului și al „ambasadoarei onorifice“. Poate că, totuși, va fi ceva mai mult decît zero. Poate vor mai afla cîțiva despre Brâncuși. Poate îi vor privi cîteva minute, pe mobil, unele opere. Poate vor cădea trei minute pe gînduri. Ar fi un început. Așa că nu mi se pare că demersul merită disprețul de principiu.

Fapt este că între ceea ce se numește „cultura înaltă“ (sau a elitelor) și cultura (sau culturile) populară niciodată ruptura n-a fost mai profundă. Și nu numai la noi, deși poate că am adăugat și noi ceva aici. Se va zice însă că de multă vreme (cel puțin de două sute de ani) există o separare între cultura elitelor și cultura de masă – separare accentuată mai ales în secolul XX, odată cu dezvoltarea fără precedent a mijloacelor de reproducere audiovizuale electronice, asta spre a nu mai vorbi despre Internet.

Este adevărat. Și totuși, în trecut, de exemplu în secolul al XIX-lea, deși exista deja o mare deosebire între cultura elitelor și culturile populare, cele din urmă încă se modelau după cea dintîi și încercau să o imite, mai bine sau mai rău: burghezii se voiau aristocrați și imitau, după puteri, manierele și gusturile aristocratice, inclusiv pe cele artistice; micii burghezi îi imitau pe marii burghezi, iar oamenii din popor, de îndată ce ieșeau din satul lor, încercau să-și aproprieze cultura burgheză. E ceea ce se numește aculturație. Fenomenul nu conducea desigur la egalizarea culturilor, dar măcar le compatibiliza cumva, făcîndu-le reciproc inteligibile.

Lucrurile s-au schimbat fundamental odată cu secolul XX, de cînd avangarda artistico-literară (căreia îi aparținea pe deplin și Brâncuși), cu disprețul său caracteristic (și discutabil) pentru burghez, a separat violent cultura elitei de culturile populare, deja aculturate în sens burghez. În continuare, spiritul democratic (ba chiar populist din ultimul timp), tot mai penetrant și prin definiție antielitist, a tins să reducă mult vechea preocupare a claselor „de jos“ de a imita „clasele de sus“, ba în fapt a negat chiar legitimitatea unei atari imitații. Rezultatul a fost că, altădată invidiate și emulate, elitele culturale autentice au ajuns acum izolate într-un fel de ghetou cultural, abia mai reușind să-și mențină statutul și chiar pura existență uneori.

Sînt de aceea de părere că trebuie încurajate diferitele încercări, chiar exotice, de a „accesibiliza“ cultura „înaltă“ – fie că-i vorba de arte vizuale, de muzică, teatru, de film sau literatură. Adevărat, în alte timpuri, asemenea încercări ar fi trecut, și nu fără motiv, drept lipsite de gust și deplasate. Nu mai sînt însă „alte timpuri“, ci acestea, ale like-urilor pe Internet, ale influencer-ilor, ale blog-urilor și vlog-urilor, cu tot ceea ce toate astea presupun. Nu mai există, de fapt, cultură „înaltă“ și cultură „joasă“, ci numai cultură populară și culturi de nișă. Și nu mai există aculturație, ci numai segregare.

E destul de dulce, recunosc, să te închizi în nișa ta printre cei cu care te asemeni, privind cu condescendență, cînd cu dispreț la cei din afara nișei și evocînd cu nostalgie alte timpuri, mai faste în privința „marilor valori“. Dar poate că merită uneori și să alegem formula mai grea și aproape compromițătoare, de a nu disprețui sistematic ocaziile deschiderii. De acord, Rimes „nu rimează“ cu Brâncuși. Totuși, iubitorii de Rimes și de Brâncuși, oricît sînt de diferiți, își împart una și aceeași mică lume.

O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.

Adevarul.ro

image
Singurul om politic român pe care un reputat istoric il consideră cu adevărat patriot. „Mă uit la Simion ca la un dulap”
Istoricul Doru Radosav, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai, a vorbit despre omul politic român care este, în opinia sa, singurul despre care se poate spune fără nicio ezitare că a fost un adevărat patriot, dar și despre ce pot face politicienii de azi ca să-i calce pe urme.
image
Românul Sebastian Stan, în pielea lui Donald Trump. Încep filmările pentru „The Apprentice”, despre ascensiunea fostului președinte american
Actorul de origine română, Sebastian Stan, va interpreta rolul tânărului Donald Trump în noua producție cinematografică "The Apprentice", în regia lui Ali Abbasi.
image
Exploziile care au cutremurat orașele Văii Jiului. Cum s-a produs catastrofa din Mina Livezeni, în 1980
Miercuri, 29 noiembrie, s-au împlinit 43 de ani de la catastrofa din Mina Livezeni, unde o explozie produsă de gazele din mină a ucis peste 50 de oameni. Victimele tragediei au fost comemorate

HIstoria.ro

image
Muzica elitelor otomane
Muzica clasică otomană reprezintă o muzică orientală cultă, una a elitelor, practicată la Curtea sultanului otoman, cu diferite ocazii. Ea apare ca muzică de Curte a conducătorilor politici din Orientul Apropiat și Mijlociu, fiind o muzică echivalentă a muzicii simfonice din vestul Europei.
image
Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România
Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă.
image
Vizita lui Cuza la Istanbul, după Unirea din 24 ianuarie 1859: Turcii resping, jigniți, bacșișul!
După Unirea din 24 ianuarie 1859, un eveniment major pentru Domnia lui Cuza l-a constituit vizita domnitorului la Constantinopol.