Revolta împotriva binelui

Publicat în Dilema Veche nr. 795 din 16-22 mai 2019
Frica lui Putin jpeg

Acum vreo patru mii și ceva de ani, salahorii care roboteau la ridicarea uneia dintre marile piramide de la Gizeh – așa ne spun egiptologii – s-au revoltat împotriva stăpînirii și au intrat în grevă. Motivul: stăpînirea întîrziase să le livreze pîinea și berea conform cu înțelegerea avută. A fost, se pare, prima revoltă consemnată din istorie. De atunci au urmat nenumărate alte mișcări de protest – revolte, răscoale, greve, proteste, gherile, revoluții. Motivele specifice, natural, au fost foarte numeroase, dar în fundal un lucru a fost mereu comun: oamenii gîndeau că stăpînirea îi exploatează, îi sărăcește, îi privează de anumite drepturi, îi înfometează, îi înrobește – pe scurt, că le face rău. Și aveau dreptate de obicei: din cauza stăpînirii le era mai rău. (Ceea ce nu înseamnă că, răsturnînd stăpînirea respectivă, au și obținut binele pe care îl speraseră. De multe ori – exemplu revoluția rusă – le-a fost, imediat sau după un timp, cu mult mai rău decît sub vechiul regim.)

Astăzi, în ceea ce numim în ansamblu și oarecum vag „Occident“, întîlnim o situație paradoxală: pe de o parte, și acum mulți oameni se revoltă. Și acum, evident, ei cred că le e rău (sau mai rău decît înainte) și că stăpînirile respective le vor răul. Dar faptele, cifrele statistice – pe scurt, realitatea – îi contrazic, uneori flagrant. În fapt, lor le e mai bine, nu mai rău decît le a fost părinților sau bunicilor lor. Niciodată, în toată istoria lor, europenilor și nord-americanilor nu le a fost mai bine decît în acești ani și în aceste decenii. Niciodată n au fost mai bogați, niciodată n-au avut mai multe drepturi și libertăți, niciodată n-au avut mai multă pace neîntreruptă practic la ei acasă. Niciodată și nicăieri – și mă refer acum în special la țările din Uniunea Europeană – n-au avut mai multe drepturi sociale reale, niciodată n-a fost acordată mai multă atenție educației, ecologiei, asistenței medicale, vîrstei a treia. Niciodată nu s-a călătorit mai ușor, mai nebirocratic, mai rapid, fie că este vorba despre turism, despre educație sau despre muncă. Niciodată culturile și limbile nu le-au fost mai protejate.

Și totuși, foarte mulți se plîng și sînt „furioși“ pe guvernele lor, cît și pe Uniunea Europeană. (Și încă la noi, în Est, există unele motive temeinice pentru revoltă.) Unii fac demonstrații care devin violente, precum „vestele galbene“ în Franța, alții votează „furioși“ niște demagogi instabili precum Trump; britanicii votează „Brexit“ în disprețul tuturor realităților și al faptelor, după care constată că s-au încurcat într-o situație aproape fără ieșire. Alții aleg lideri autoritari, ca în Polonia și Ungaria. Alții preferă să fie conduși de populiști incapabili precum Salvini în Italia. Alții preferă organizații și partide șovine și ultranaționaliste, ca să nu spunem mai mult. Alții preferă sau aleg să fie conduși de inși corupți precum Liviu Dragnea. Desigur, nu toți procedează astfel. Dar contează și atmosfera de ansamblu. Ies mereu de sub tipar bestseller-uri care au ca temă „sfîrșitul Europei sau al Occidentului“. Euroscepticismul e deja cool. Curg criticile la adresa nu atît a unor aspecte ale Uniunii Europene, ci ale Uniunii ca atare, ale ideii repective, ale politicilor comune. Curg mai ales teoriile conspiraționiste: Uniunea ca „nouă URSS“. Uniunea ca realizare non-violentă a „Reich-ului german“. Uniunea ca un „altfel de CAP“, cum scrie un analist la noi. În loc să se simtă mîndri cu ce au făcut, nu atît de-a lungul istoriei, cît în ultimele decenii, europenii sînt îndemnați de tot felul de voci dubioase să-și ceară scuze și că privească respectuos, cînd nu cu admirație, la China sau chiar la Rusia. O Uniune Europeană mai înțeleaptă și mai benignă decît tot ce a existat pînă acum în istorie e tratată de mulți (printre ei și politicieni și intelectuali) drept o organizație birocratică abjectă care distruge națiunile și democrația. Da, este vorba despre națiunile care timp de sute de ani n-au știut decît să se războiască, să-și ia una alteia teritorii, să procedeze la expulzări și anexiuni, să se urască una pe alta și, în mare măsură, să și țină majoritatea populațiilor în sărăcie. Din acest punct de vedere, chiar că ar merita ca acele națiuni, în acel sens, să dispară. Dar Uniunea le-a împăcat, le-a pilit dinții, le a acomodat sub un acoperiș comun, care a oferit o pace și o prosperitate nemaiîntîlnite vreodată și oriunde pe planetă. Iar acum destui ar vrea fie să spargă de-a dreptul acel acoperiș, fie să șubrezească structura care îl susține. Ce nebunie!

Bineînțeles că cei furioși pe Uniunea Europeană cred că le merge mai rău acum. Unii chiar au dreptate: cei precum Dragnea al nostru, care se tem că, din cauza presiunilor UE, Justiția din România ar putea să-i trimită la închisoare pentru corupție. Se tem, de asemenea, că nu vor mai putea să dispună discreționar de fondurile europene. Dar cetățenii de rînd care gîndesc la fel sînt în eroare. Niciodată nu le-a mers mai bine și, totodată, niciodată nu le-ar putea merge mai bine fără Uniune. (Ceea ce nu înseamnă, firește, că n-ar fi și „întîrzieri la sosirea pîinii și a berii“ pentru toată lumea. Mai ales, persistă mari inegalități între statele și între regiunile UE.) Să-i lăsăm pe psihologi și pe sociologi să explice în detaliu această disonanță între fapte și percepția lor. Dar realitatea mi se pare a fi următoarea: oamenii, de multe milenii, au fost adaptați să trăiască răul drept regulă a vieții și binele (sau mai binele) drept excepție, chiar mare excepție. (Spus simplu, în regulă generală, majoritatea strămoșilor noștri erau flămînzi mai tot timpul, iar îndestularea venea rar și excepțional.) Azi, în unele părți mai norocoase ale lumii, binele (fie și relativ) a devenit regulă și răul excepție. Îndestularea nu mai e excepția. Or, nu sîntem deloc adaptați la bine, așa încît nu vrem, nu putem să înregistrăm binele drept ceea ce este și mereu îl suspectăm că, în fapt, e un rău pervers, care ne iluzionează, pentru a ne distruge ulterior. De pe timpul salahorilor egipteni am fost învățați că lumea asta nu poate fi decît o vale a plîngerii. Dar dacă acum, pe undeva, cumva, nu mai e cazul, pas de te încrede! Binele ăsta european, livrat în porții destul de mari, ni se pare suspect: ce-i drept, e dulce, dar are pesemne E-uri cu nemiluita, mai mulți oameni de știință susțin că-i cancerigen, iar informațiile despre el sînt scrise oricum cu litere prea mici…

Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.