Radu Bogdan

Publicat în Dilema Veche nr. 394 din 1-7 septembrie 2011
Ce ştii să faci? jpeg

Radu Bogdan este cel mai longeviv adolescent din cîţi am cunoscut. Şi-a păstrat toată viaţa un aer cvasi-puber, romantic, candid pînă la vulnerabilitate, dominat de aspiraţii utopice, de sublimităţi, idealism tenace, inevitabile striuri de narcisism, dar, totodată, şi de complexe erodante, de spaime conjuncturale, frustrări, vise, accese de revoltă şi puseuri de reconciliere. Era sentimental, putea fi patetic, obsedat de nenoroacele proprii, de nedreptăţi imanente, de felonia „vremurilor“. Avea, prin fire, lăcomii irezistibile: lăcomie de cultură, de conversaţie, de bunătăţi alimentare, de anturajul solidar al celorlalţi, de prieteni. Putea cădea uşor la fandacsie, cînd presimţea, de jur împrejur, ostilitate sau rea-credinţă. Uneori, putea fi nedrept, sau suspicios în exces, dar era incapabil de răutate şi parapon inflexibil. Era, alături de minunata Dalia, o gazdă generoasă şi caldă. Mă simt mai mult decît vinovat pentru suspendarea dialogului nostru, survenită în perioada din urmă. Eu însumi marcat de oarecari şubrezenii organice şi mai puţin apt să fac faţă interlocuţiei lui torenţiale, am amînat, nesimţitor, reîntîlnirea, convins că voi găsi, în curînd, momentul optim pentru a o împlini. Un mod „clasic“ de a face loc ireversibilului…

Radu Bogdan a trăit, adolescentin, 91 de ani. Sfîrşitul lui a trecut aproape neobservat, confirmîndu-se astfel – pentru a cîta oară? – meteahna naţională a indiferenţei pentru valorile proprii, cel puţin atîta timp cît ele sînt încă în viaţă. Cît a trăit, mai ales pînă la începutul anilor ’90, conta, încă, printre intelectualii cunoscuţi (măcar în lumea lui) şi utilizabili în plan mediatic. Controversat, iritant, dificil, dar prezent şi, una peste alta, validat de o performanţă profesională masivă şi de un profil uman ataşant. În anii care au urmat, s-a văzut însă marginalizat pînă la limita uitării. Puţini mai ştiu astăzi că a fost una dintre figurile cele mai active ale criticii de artă româneşti de dinainte de ’89, că e autorul unei monumentale monografii despre Ioan Andreescu – cea mai spectaculoasă monografie dedicată vreodată unui artist român –, că a fost apropiat şi apreciat la superlativ de mari specialişti din străinătate, că era un pasionat om de carte, ale cărui începuturi literare erau legate de cenaclul „Sburătorul“ al lui E. Lovinescu, că era un prieten intens şi loial, că avea una din cele mai bogate biblioteci de artă şi de filozofie din ţară şi că biografia lui era un amestec rar de dramatism, aventură, pitoresc, absurd şi anecdotă. Îl am în ochi, parcurgînd străzile Bucureştiului, cu o alură greoi-absentă, ceva între leu suveran şi dulău hăituit, preocupat de vreun gînd rebel, de vreun schimb imaginar de replici, de vreun proiect pe cît de necesar, pe atît de neînţeles de instituţii şi, deci, de irealizabil.

Am trăit, alături de Radu Bogdan, momente de un insolit grandios: de la ceasurile lungi în care îmi citea, la telefon, pînă la lichefierea timpanelor, capitole întregi din monografia la care lucra, la ceasurile la fel de lungi, întrerupte cu „gustări“ de epocă (fasole cu parizer prăjit, de pildă), în care se oferea să-mi bată la maşină, după dictare, pagini din lucrarea mea despre peisaj.

Greu de uitat e o scenă de vară, trăită la parterul locuinţei lui, după apariţia primului volum al cărţii despre Andreescu. Mă rugase să scriu o recenzie şi m-am executat cu entuziasm, căci admiram sincer reuşita volumului. Dar Radu, mereu dornic să colecţioneze „documente“, să antologheze „amintiri“ de tot soiul (avea, între altele, o juvenilă pasiune pentru autografe), mi-a cerut să-mi citesc recenzia cu voce tare, la el acasă, astfel încît să o poată înregistra pe o bandă de magnetofon. Zis şi făcut. Era o după-amiază caniculară. Radu m-a primit „topless“, în chiloţi negri de sport, a pus magnetofonul în funcţiune, mi-a făcut semn să încep şi s-a întins alături, pe o canapea. Cuminte şi oarecum intimidat, mi-am început lectura. După vreo cinci minute am auzit un discret sforăit. Radu aţipise, toropit de căldură, iar banda de magnetofon înregistra, simultan, glasul meu şi respiraţia lui plină de „ornamente“ involuntare: recenzentul zelos şi recenzatul dormind euforic conlucrau, asudaţi, la naşterea unui „document“. Am citit pînă la capăt, iar în clipa următoare Radu Bogdan s-a trezit refăcut. S-a repezit, nerăbdător, spre magnetofon, să audă rezultatul. A constatat, perplex, că nu se înregistrase nimic (nu prea avea talente de ordin tehnic). „Nu-i nimic!“ – a spus prietenul meu, care trăise şi drame mai crîncene. „Mai citeşte o dată!“ A dat din nou drumul magnetofonului şi s-a întins din nou pe canapea. La primul sforăit, am reluat lectura.

Evident, asemenea istorioare sînt franjuri picante ale unui portret complicat. Dar, pentru mine, ele au farmecul unei experienţe unice, în preajma unui personaj multicolor, de care mă simt legat. Din ce în ce mai legat, acum, cînd „somnul“ lui nu mă mai poate însoţi pe aceeaşi bandă de magnetofon.

O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.

Adevarul.ro

image
Cum arată inchisoarea unde este încarcerat Cherecheș, cea mai modernă din Bavaria. Nimeni nu poate evada FOTO
Cătălin Cherecheș a fost dus de către autoritățile germane într-un penitenciar de maximă siguranță, cel mai modern din Bavaria, cu tehnologie modernă anti evadare.
image
Primul tren electric cumpărat de România în ultimii 20 de ani va ajunge tractat la Curtici. Pe ce rute va circula
Primul tren electric nou, din cele 37 contractate de România cu producătorul Alstom, va ajunge în țara noastră pe 2 decembrie. Trenul se va opri la Curtici, apoi va pleca spre București.
image
„Crăciunul african” din Oltenia, pentru care s-au cheltuit sume aiuritoare. Explicația primarului: „S-o dăm pe partea de Europe Style”
O fotografie postată pe Facebook, în care, în parcul amenajat pentru Crăciun, alături de pomul de Crăciun se observă o girafă, un elefant și un tigru realizate din instalații luminoase, a stârnit mare interes. Primarul, chiar cel care a postat fotografia, a explicat cum s-a optat pentru acest decor.

HIstoria.ro

image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic
image
Muzica elitelor otomane
Muzica clasică otomană reprezintă o muzică orientală cultă, una a elitelor, practicată la Curtea sultanului otoman, cu diferite ocazii. Ea apare ca muzică de Curte a conducătorilor politici din Orientul Apropiat și Mijlociu, fiind o muzică echivalentă a muzicii simfonice din vestul Europei.
image
Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România
Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă.