Radu Bogdan

Publicat în Dilema Veche nr. 394 din 1-7 septembrie 2011
Ce ştii să faci? jpeg

Radu Bogdan este cel mai longeviv adolescent din cîţi am cunoscut. Şi-a păstrat toată viaţa un aer cvasi-puber, romantic, candid pînă la vulnerabilitate, dominat de aspiraţii utopice, de sublimităţi, idealism tenace, inevitabile striuri de narcisism, dar, totodată, şi de complexe erodante, de spaime conjuncturale, frustrări, vise, accese de revoltă şi puseuri de reconciliere. Era sentimental, putea fi patetic, obsedat de nenoroacele proprii, de nedreptăţi imanente, de felonia „vremurilor“. Avea, prin fire, lăcomii irezistibile: lăcomie de cultură, de conversaţie, de bunătăţi alimentare, de anturajul solidar al celorlalţi, de prieteni. Putea cădea uşor la fandacsie, cînd presimţea, de jur împrejur, ostilitate sau rea-credinţă. Uneori, putea fi nedrept, sau suspicios în exces, dar era incapabil de răutate şi parapon inflexibil. Era, alături de minunata Dalia, o gazdă generoasă şi caldă. Mă simt mai mult decît vinovat pentru suspendarea dialogului nostru, survenită în perioada din urmă. Eu însumi marcat de oarecari şubrezenii organice şi mai puţin apt să fac faţă interlocuţiei lui torenţiale, am amînat, nesimţitor, reîntîlnirea, convins că voi găsi, în curînd, momentul optim pentru a o împlini. Un mod „clasic“ de a face loc ireversibilului…

Radu Bogdan a trăit, adolescentin, 91 de ani. Sfîrşitul lui a trecut aproape neobservat, confirmîndu-se astfel – pentru a cîta oară? – meteahna naţională a indiferenţei pentru valorile proprii, cel puţin atîta timp cît ele sînt încă în viaţă. Cît a trăit, mai ales pînă la începutul anilor ’90, conta, încă, printre intelectualii cunoscuţi (măcar în lumea lui) şi utilizabili în plan mediatic. Controversat, iritant, dificil, dar prezent şi, una peste alta, validat de o performanţă profesională masivă şi de un profil uman ataşant. În anii care au urmat, s-a văzut însă marginalizat pînă la limita uitării. Puţini mai ştiu astăzi că a fost una dintre figurile cele mai active ale criticii de artă româneşti de dinainte de ’89, că e autorul unei monumentale monografii despre Ioan Andreescu – cea mai spectaculoasă monografie dedicată vreodată unui artist român –, că a fost apropiat şi apreciat la superlativ de mari specialişti din străinătate, că era un pasionat om de carte, ale cărui începuturi literare erau legate de cenaclul „Sburătorul“ al lui E. Lovinescu, că era un prieten intens şi loial, că avea una din cele mai bogate biblioteci de artă şi de filozofie din ţară şi că biografia lui era un amestec rar de dramatism, aventură, pitoresc, absurd şi anecdotă. Îl am în ochi, parcurgînd străzile Bucureştiului, cu o alură greoi-absentă, ceva între leu suveran şi dulău hăituit, preocupat de vreun gînd rebel, de vreun schimb imaginar de replici, de vreun proiect pe cît de necesar, pe atît de neînţeles de instituţii şi, deci, de irealizabil.

Am trăit, alături de Radu Bogdan, momente de un insolit grandios: de la ceasurile lungi în care îmi citea, la telefon, pînă la lichefierea timpanelor, capitole întregi din monografia la care lucra, la ceasurile la fel de lungi, întrerupte cu „gustări“ de epocă (fasole cu parizer prăjit, de pildă), în care se oferea să-mi bată la maşină, după dictare, pagini din lucrarea mea despre peisaj.

Greu de uitat e o scenă de vară, trăită la parterul locuinţei lui, după apariţia primului volum al cărţii despre Andreescu. Mă rugase să scriu o recenzie şi m-am executat cu entuziasm, căci admiram sincer reuşita volumului. Dar Radu, mereu dornic să colecţioneze „documente“, să antologheze „amintiri“ de tot soiul (avea, între altele, o juvenilă pasiune pentru autografe), mi-a cerut să-mi citesc recenzia cu voce tare, la el acasă, astfel încît să o poată înregistra pe o bandă de magnetofon. Zis şi făcut. Era o după-amiază caniculară. Radu m-a primit „topless“, în chiloţi negri de sport, a pus magnetofonul în funcţiune, mi-a făcut semn să încep şi s-a întins alături, pe o canapea. Cuminte şi oarecum intimidat, mi-am început lectura. După vreo cinci minute am auzit un discret sforăit. Radu aţipise, toropit de căldură, iar banda de magnetofon înregistra, simultan, glasul meu şi respiraţia lui plină de „ornamente“ involuntare: recenzentul zelos şi recenzatul dormind euforic conlucrau, asudaţi, la naşterea unui „document“. Am citit pînă la capăt, iar în clipa următoare Radu Bogdan s-a trezit refăcut. S-a repezit, nerăbdător, spre magnetofon, să audă rezultatul. A constatat, perplex, că nu se înregistrase nimic (nu prea avea talente de ordin tehnic). „Nu-i nimic!“ – a spus prietenul meu, care trăise şi drame mai crîncene. „Mai citeşte o dată!“ A dat din nou drumul magnetofonului şi s-a întins din nou pe canapea. La primul sforăit, am reluat lectura.

Evident, asemenea istorioare sînt franjuri picante ale unui portret complicat. Dar, pentru mine, ele au farmecul unei experienţe unice, în preajma unui personaj multicolor, de care mă simt legat. Din ce în ce mai legat, acum, cînd „somnul“ lui nu mă mai poate însoţi pe aceeaşi bandă de magnetofon.

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

Rusii trec granita in Georgia FOTO Getty Images jpg
Cetăţenii ruşi vor intra mai greu în Europa. „O viză valabilă nu va mai fi de ajuns”, spune comisarul european pentru afaceri interne
Comisia Europeană le-a cerut vineri statelor UE să fie mai restrictive în acordarea de vize pentru cetăţenii ruşi şi să intensifice controlul frontierelor, transmite AFP.
Margrethe Vestager FOTO EPA-EFE
România, sprijin de 390 milioane euro pentru construirea de sisteme centralizate de termoficare
Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă de ajutoare notificată de România în valoare de 390 de milioane euro.
trofeu cupa romaniei  foto frf ro jpg
Tragerea la sorți a grupelor Cupei României. Dueluri de foc. Cum va arăta noul format al competiției
Vineri s-au stabilit, la Casa Fotbalului, grupele Cupei, după ce joi s-au definitivat cele 24 de echipe calificate.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.