„Publicul cititor”

Publicat în Dilema Veche nr. 880 din 18 - 24 februarie 2021
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg

I. În marea lor majoritate, textele pe care le-am scris (cele despre artele plastice, de pildă, preluate în această rubrică de mai multe săptămîni) sînt, prin intenția și tonul lor, gîndite pentru public. În alt ev, o asemenea declarație ar fi părut futilă. Pentru public, de bună seamă! – s-ar fi spus. Ce alt rost poate avea o colecție de texte oferite spre „publicare”? Numai că, de la o vreme (cam de la sfîrșitul secolului al XIX-lea, cred), asupra tipăriturilor de tot soiul a început să bîntuie un fel de singurătate fudulă. A apărut „cartea de specialitate”, cartea care nu mai pretinde a fi citită, ci consultată, cartea-instrument, în care, de obicei, e vorba despre o sumedenie de alte cărți, mai mult decît despre experiențe trăite și reflectate în nemijlocirea luxuriantă a vieții și a interogației proprii. Cărțile nu mai sînt cărți, ci „lucrări”, iar autorii lor, departe de a mai accepta statutul (frivol...) al „scriitorului” (sau al „eseistului”), devin – cu un cuvînt deopotrivă pretențios și vag – „cercetători”. Iar în sprijinul acestei noi categorii culturale, au apărut deîndată cîteva „dogme” ajutătoare. De pildă, dogma ierarhizării drastice a „publicului cititor”. Nu poți mulțumi pe toată lumea – se spune. Orice autor se adresează, prin urmare, unui anumit public, optînd, de la bun început, pentru un nivel de accesibilitate adecvat, în mod exclusiv, publicului vizat. Dar acesta nu e decît un poncif, invocat, cu stîngăcie, în slujba unei cauze precare. Căci despre cei la care ne referim nu se poate spune că au un public anumit, ci, mai curînd, că nu au nici unul... „Specialiștii” nu sînt „public”. Nici numeric, nici prin structură. Lucrurile s-ar limpezi, poate, dacă, în loc să vorbim de masa informă a „publicului”, am propune categoria nespecialistului pasionat, cultivat și inteligent. Pentru acest „nespecialist” ar merita scrise toate cărțile lumii. A nu se înțelege că ne propunem să „deconstruim” rostul contribuțiilor de specialitate. Nu vrem să scriem pentru necititori sau pentru amatorii de amuzament facil (deși nu-i putem nici ignora, nici disprețui). Dar preferăm să scriem în întîmpinarea celor care caută un interlocutor pentru interogația proprie, să scriem pentru a le întreține interogația, nu pentru a-i plictisi cu pedanterii anemice, cu etalarea pompoasă a unor „finețuri” de nișă... În aceste condiții, scrisul e un act de cordialitate și de politețe. Cititorul căruia îi vorbim trăiește dincolo de inerțiile comode ale publicului de duzină, pentru care orice lectură de la magazinul ilustrat în sus e fastidioasă, dar și dincolo de „profesionalismul” maniacal al savantului „de carieră” (evident, nu ne gîndim, aici, la specialistul de ramură, angajat, în mod legitim, să lămurească, în spațiul științelor „exacte”, legități transpersonale). Nespecialistul pasionat și inteligent poate fi identificat ca o specie aparte în toate categoriile sociale și profesionale. Îl afli, uneori, unde te aștepți mai puțin și poți conta pe fidelitatea lui pînă la capăt. Iubirea lui de cultură e dezinteresată și definitivă, ca toate iubirile adevărate. Nimic impur, nimic egolatru, în atașamentul lui față de carte. Iar eventualele lui candori sînt mult mai fertile, spiritualmente, decît suficiența de „cunoscător” a omului „de meserie”. Și chiar dacă nu el e cel care „face” cultura, cultura în el capătă trup și prin el contaminează lumea. Nespecialistul acesta e sarea culturii. Dar care e, atunci, sursa culturii, „minereul” ei? Evident, nu „specialistul” singuratic, izolat în micul lui cerc de „experți”, nu „piața” arhivarilor cuminți, tristă, chiar dacă eventual necesară, ci comunitatea celor care au ei înșiși vocația (și bucuria) lecturii, a comentariului, a comunicării. Aceasta este „rețeta” esențială a înfăptuirii culturale: comunicatorul în căutare de interlocutor, pe de o parte, și nespecialistul pasionat, atent și disponibil, pe de alta. Restul e birocrație, lux colateral, alexandrinism sterp.

                 

coperta v2 png png

II. În marginea mărturisirii de mai sus, nu pot lăsa deoparte partenerul inevitabil al oricărui scriitor: breasla editorilor. Fără rețeaua lor, n-ar exista cărți, n-ar exista distribuția fertilă a valorilor, circulația omenescului, a policromiei intelectuale și sufletești din cuprinsul lumii. Și nu mă refer doar la casele de editură consacrate, celebre, instituții stabile ale vieții culturale. Mă refer și la entuziasmul discret și generos al unor făptuitori devotați, gata să investească, fără obsesia (firește, ușor de înțeles) a profitului imediat. Am primit, de curînd, două mostre ale unor astfel de instituții: Editura brăileană Proilavia și Editura Integral. Cea dintîi a publicat o autobiografie a marelui actor Constantin Codrescu (Un timp prin care am trecut), iar cealaltă un volum despre (și cu) Liliana Tomescu, în „regia” Marinei Spalas și a lui Sergiu Cioiu. Pentru mine, și dna Tomescu, și dl Codrescu sînt amintiri vii din prima tinerețe, cînd eu însumi visam să devin actor... De cîte ori îi văd, îi aud și îi evoc mă întreb, melancolic, în ce măsură generațiile mai noi mai au în minte portretele, performanța, anvergura unor asemenea maeștri și ale altora din aceeași fericită speță. Și le sînt cu atît mai recunoscător unor edituri care slujesc competent, respectuos și costisitor memoria unor astfel de personalități. Liliana Tomescu ne seduce din nou, înzestrată cum este cu un farmec în care senzualitatea se combină imprevizibil cu o iradiantă candoare, efortul profesional cu umorul, talentul cu hărnicia. Volumul care îi este dedicat nu face economie de imagini spectaculoase, de comentarii și reconstituiri de o caldă inteligență, totul în impecabile condiții grafice și tipografice. Iar Constantin Codrescu apare nu doar în ipostaza prestigiului său actoricesc, ci și în aceea a unui emoționant scriitor, a unui intelectual lucid, a unui martor tulburător al vremurilor și a unui dreptcredincios autentic. Sînt onorat să fiu contemporan cu asemenea modele și felicit, încă odată, editurile care s-au angajat curajos într-un asemenea, nobil, „impresariat” spiritual...

                     

liliana tomescu produs galerie mare jpg jpeg
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.