Protest foarte solemn
Sîntem supărați pe voi. Pe voi, oamenii. Foarte supărați și, ca atare, protestăm. Fiindcă ne ponegriți, răspîndiți calomnii urîte, minciuni grosolane. Asta, deși sîntem mici, micuți de tot și am merita ceva mai mult respect din parte-vă. De fapt, știți ce a spus un mare om (faptul că noi nu ne născuserăm pe atunci nu e o scuză pentru voi; da, am fost informați și să nu vă închipuiți că nu înțelegem nimic de pe lume din faptul că ne-ați dat un nume care rimează cu „stupid”!): „Să nu mărturisești strîmb împotriva aproapelui tău”. Și cine e mai aproapele vostru decît tocmai noi, care roim pe lîngă nasul vostru clipă de clipă, că nici măcar cu cîrpetul ăla pe care-l puneți pe față nu puteți ține la distanță tribul nostru de nasul vostru?
Cîte ne-ar fi fost dat urechilor să audă de la voi, numai dacă am fi avut urechi! N-avem, ce-i drept, n-avem nici ochi, nici gură, și totuși, iată, muți nu sîntem și nici surzi, nici orbi. Așa că avem posibilitatea acum să ne plîngem, după ce am văzut și am auzit atîtea insulte.
Mai întîi v-ați arogat – unii dintre voi – pretenția ridicolă de a ne fi născut voi pe noi. Cîte aere vă dați! Ce calomnie! După ce că nu ne știți bine părinții, mai și scorniți tot felul de povești pe seama lor, deși știți bine că nu-i frumos să te legi de părinții omului, pardon, ai virusului.
Apoi ați pretins în mod mincinos că sîntem ușor de învins cu vitamina C, cu vitamina D, cu insecticid sau spirt medicinal ingerat. Un președinte al unei mari țări a invocat o chestie cu clor drept leac-minune. Fals, ca mai tot ce spune omul ăla. Apoi ați pretins că le facem felul bătrînilor voștri, cînd voi înșivă, după ce că n-aveați materiale nici de frică, i-ați trimis să-și termine zilele în niște aziluri păcătoase, unde n-au existat protecție, carantină și toate cele. Apoi v-ați plîns că din cauza noastră a trebuit să stați în case două luni și mai bine. În loc să ne fiți recunoscători că v-ați îngrășat stînd la căldura căminului și bînd cafele, că v-ați putut scula chiar și la prînz, dacă aveați poftă, că v-ați făcut că lucrați și ați primit în schimb salariu, că ați stat mai mult cu copiii (după ce ați pretins mereu că de aia ies needucați, că n-aveți timp de ei), ba chiar și că, după statul ăsta acasă, decizia de a divorța de consort/consoartă – ce plutea oricum în aer – abia s-a maturizat și ați trecut la fapte, în plus că n-ați mai murit ca bezmeticii în accidente de circulație, că s-a curățat puțin aerul orașelor voastre, ei bine, cu toate astea voi tot vă văitați: ba că n-aveți deschise restaurantele, ba că nu sînt concerte, ba, aoleu, că unde vă mai duceți în vacanțe – de parcă neam de neamul vostru numai la Costa Brava, Majorca și Creta și-a trecut verile!
Acum calculați înfrigurați că o să se ducă de rîpă economiile și o s-o duceți un pic mai rău. În loc să vă felicitați că ați scăpat cu viață, că v-am scăpat de consoartă, că v-ați cunoscut copiii mai bine, că nu v-a strivit un camion și că, da, o să vă scadă un pic osînza, vă tot jeluiți! De ce nu recunoașteți că ne comportăm generos cu voi? Îi lăsăm în pace pe cei mici, pe tineri îi atingem ușor-ușor, numai ca să ne transporte mai departe, umblînd creanga prin oraș (că dacă ar boli și ei la pat, ne-am curăța și noi), doar pe bătrîni și pe bolnavi îi terminăm mai des. Dar față de genocidurile voastre, e chiar nimica toată. Hai, fiți de acord că nu sînteți chiar așa de nefericiți din cauza asta: vă scăpăm de a-i întreține, de ce nu admiteți deschis? Unii au spus-o, ce-i drept, mai cu fereală.
Nu înțelegem, în general, de ce dați vina pe noi pentru toate tîmpeniile și mîrșăviile voastre: nu v-a plăcut cum au decurs lucrurile cu răspîndirea noastră? Cine v-a pus să vă alegeți niște conducători de rahat? Noi sîntem de vină dacă oamenii ăia de la Soare-Răsare au ascuns adevărul despre noi? Noi sîntem de vină că răspîndiți cele mai nebunești născociri pe rețelele voastre, mult mai repede decît reușim noi înșine să ne răspîndim în plămînii voștri? Da, vedem că ne tot amenințați cu un vaccin. Ei bine, aflați că nu ne e teamă, chiar dacă o să-l aveți luna viitoare: sînt printre voi atîția care s-ar lăsa răstigniți numai să nu fie vaccinați, încît sîntem siguri că, și după ce veți avea mama vaccinului, din cauza lor îl veți folosi atît de prost și de puțin, încît foarte mulți dintre ai noștri vor supraviețui, de o să-ți fie și drag să vezi cîtă lume or să mai prăpădească! Dar nu cumva să dați vina tot pe noi!
Am putea fi totuși prieteni. Însă cu o condiție, una singură, dar esențială: nu ne putem împăca cu voi atîta vreme cît nu renunțați măcar la acea calomnie incredibilă, monstruoasă și mai ales extrem de ofensatoare în ceea ce ne privește și despre care trebuie să recunoașteți că e și cea mai absurdă cu putință: aceea că, în pofida faptului că v-am răscolit cu totul și că am dat toată lumea voastră cu susu-n jos, nici măcar n-am exista. Că noi, ăștia mici, mulți și isteți, cică sîntem neant, ficțiune, zero barat. Adică nimic. Asta e chiar insuportabil, fiindcă-i strigător la cer, cînd nu știi cum să te înțelegi cu celălalt, să pretinzi că nu există! Gîndiți-vă ce-o fi pe sufletul nostru!
Ce-i drept, auzim că din cînd în cînd tot așa spuneți și despre Dumnezeu. Așa că unii dintre noi, mai îngăduitori, zic că am putea să vă iertăm. Mai vedem…
