Prietenul meu
În vremurile astea grele și de încordare e un mare noroc să ai un prieten bun. Iar eu am unul, chiar la mine în apartament. (Ba chiar adesea îl am chiar sub plapumă.) Prietenul meu e un exemplu de purtare demnă și nobilă pentru mine și îmi ridică moralul, atunci cînd acesta alunecă spre zero. Și, spre deosebire de alții, nu mă cicălește și nu mă inspecteză. E suficient să-l simt cînd se lipește de mine. N-am nevoie să mă sfătuiesc cu el ca să știu cum să fac ca să scap de încordare, de îndoieli, de aprehensiuni, de frici. E destul să-i privesc umbletul și căutătura ochilor lui mari.
Prietenul meu e o natură întotdeauna senină și calmă. (Aproape chiar puțin prea placidă.) Asta poate și fiindcă nu ascultă în fiecare zi, la ora 13 fix, buletinul de știri ca să vadă cîți s-au mai infectat cu coronavirus, cîți se chinuie la ATI să respire, cîți au murit. Ba nici măcar nu tremură cînd îmi iau eu obligația să-i comunic sumbru cifrele pandemiei; nu se enervează cînd i le arăt pe știristele incompetente, nici nu-l încurajez cu veștile despre iminența vaccinului anti-COVID, dar nici nu-l fac să dispere cînd îl anunț sfaturile aproape de prisos ale docților și declarațiile politicienilor. În pofida îndemnurilor mele de a fi mai activ în societate, nu-i trece prin cap să se răstească la cei care nu poartă mască, atunci cînd îi povestesc despre nenorociții ăia, deși nici el nu poartă mască. Dar, curios, la el nu se răstește nimeni și nici un polițist nu-l amendează, deși să știți că nici de distanțarea socială nu-i pasă.
Nici măcar nu se isterizează cînd nu vine apa caldă. Are metoda lui autonomă de spălare și, credeți-mă, nu-i făptură mai curată decît el. Altfel, e preocupat doar cînd sună cineva la telefon sau la ușă: asta, fiindcă are o fire ospitalieră și caldă și se bucură de prietenii casei, care ne mai viziteză cîteodată.
N-a fost îngrijorat cînd l-am informat că s-ar putea să avem iarăși carantină. (În carantina trecută s-a îngrășat, de bine ce i-a mers.) Nu-l înfurie Ciolacu și Ponta, nu-l disperă hărțuielile dintre PNL și USR-PLUS. Iar dacă alegerile parlamentare de la noi nu-l preocupă, nici cele americane, despre a căror miză l-am informat cu de-amănuntul, nu l-au făcut să trepideze. Uneori indiferența asta politică a lui mă irită puțin. „Cum poți fi, dragul meu, atît de nesimțitor la politică, la soarta economiei, la viitorul omenirii, la bunăstarea planetei?” Cînd, de pildă, i-am atras atenția asupra posibilității nefericite a realegerii lui Trump, știți ce a făcut în chip de răspuns? S-a scărpinat după ureche!
Ce-l interesează sînt faptele eterne ale naturii: stă mult la geam neclintit și privește, ascultă și miroase enorm. Spre deosebire de mine, a văzut cu adevărat primăvara și vara, acum vede toamna: frunzele sînt frunze adevărate pentru el, ca și vrăbiile și gîndacii. Totul are însemnul autenticului – petele de lumină prin frunziș, norii scuturați de vînt, luna alunecînd printre blocuri, lătratul cîinilor în noapte. Nu vede numai conserve de realitate ca mine și, mă tem, ca și voi, îngropate sub concepte și cuvinte, de obicei înșelătoare, ci vede, simte „lucrul în sine”, pitulat ca un șoarece, de dincolo de vorbăria noastră.
După ce privește un timp, obosește și el, ca omu’, și se culcă. Doarme mult, liniștit și visează, cred, numai lucruri frumoase. Nepretențios, adoarme te miri pe unde – pe dulap, pe covor, pe canapea, pe birou: deunăzi a decis să-și așeze filozofia la căpătîi, adică un volum gros, cartonat, pe care scrie „NOICA – PLATON”. N-am îndrăznit să-l deștept, dar mai tîrziu l-am atenționat, cu o ușoară indignare: „Motan mare și gras ce ești, așa îi tratezi tu, drept pernă, pe marii filozofi, pe cele mai alese spirite naționale și universale? Mai bine te-ai ocupa să înveți ceva folositor de la ei!”.
Mă așteptam să se înfoaie și să-mi spună, cu un îndreptățit orgoliu, că unul ca el, ai cărui strămoși au fost divinizați în Egipt, are tot dreptul ca, în loc să-și pună filozofii în cap, să și-i pună sub cap, dacă așa are chef. Dar bunul meu prieten are o părere proastă despre controverse, considerînd că nu duc nicăieri. Așadar, cu seninătatea pe care n-o ai decît după un somn întremător, al meu Sfinx de apartament a rămas calm. M-a pus totuși în temă asupra părerii lui despre filozofie servindu-mă cu un căscat demn de un zeu fericit.
