Președintele Academiei Române subminează știința

Publicat în Dilema Veche nr. 841 din 23 - 29 aprilie 2020
Frica lui Putin jpeg

Ce credeți despre această propoziție, scrisă de unul dintre cei mai importanți intelectuali din prezent ai acestei țări? „Natural, istoricii știu că bătrînii au fost țapi ispășitori, de la Socrate încoace, în multe perioade istorice și în multe comunități declarate civilizate.” Fiindcă ea aparține președintelui Academiei Române, profesorul și istoricul Ioan-Aurel Pop („Periculoșii bătrîni”), v-ați aștepta să fie adevărată. Ei bine, e falsă. Istoricii nu prea știu de așa ceva nici în sens strict (Socrate n-a fost condamnat la moarte fiindcă avea șaptezeci de ani, ci fiindcă se credea că subminase autoritatea tradiției și a democrației ateniene), nici într-un sens mai general: majoritatea societăților „civilizate” mai vechi sau mai noi nu doar că nu și-au sacrificat bătrînii, dar i-au socotit de mare preț; mai mult, adesea au fost gerontocratice, încredințînd puterea sau o parte a ei persoanelor vîrstnice (în termenii de atunci, în jur de 50-60 de ani). Nu întîmplător cuvîntul „senat” (lat. senatus) derivă din senes, „bătrîn”. Tot așa, nu-i întîmplător că, în reprezentarile populare și naive, Dumnezeu este înfățișat ca un bătrîn cu barbă mare, albă. Și este de asemenea fals a confunda „lupta între generații” – un dat normal și universal în societățile omenești – cu un eventual tratament discriminatoriu la adresa bătrînilor, ori chiar cu o presupusă tratare a lor drept țapi ispășitori, așa cum a fost cazul cu vrăjitoarele, evreii, străinii etc.

Articolul dlui Ioan-Aurel Pop se vrea o apărare patetică a vîrstnicilor, pe care societatea, chipurile pentru a-i pune la adăpost în aceste vremuri de pandemie, i-ar discrimina (fie și pozitiv) prin izolarea lor mai riguroasă decît în cazul celorlalte categorii. Sub pretextul apărării lor de îmbolnăvire, societățile noastre (e vorba despre cele occidentale în care autorul include și România ca pe o rudă mai săracă) în fapt și-ar dori acum în secret (căci recunoaște că nimeni n-o afirmă pe față) să scape discret de acești bătrîni deranjanți, care „au nevoie de mîncare, de medicamente, de companie, de stat la o poveste și nu «produc» nimic în schimb! Ba mai au și neobrăzarea să se îmbolnăvească – ceea ce ar putea să fie treaba lor – și să și răspîndească boala – ceea ce e treaba tuturor. Dacă s-ar îmbolnăvi doar ei între ei, dacă și-ar da boala numai unul altuia, ar mai fi cumva, dar ei dau virusul tinerilor și copiilor, ceea ce este de-a dreptul revoltător”. Cîtă distorsionare a adevărului citim aici! În fapt, tendința generală este tocmai inversă: copiii și tinerii (adesea asimptomatici sau cu simptome ușoare), circulînd mult, tind mai mult să dea virusul părinților și bunicilor, care fac forme mai grave ale bolii. N-am auzit pe nici un decident – de la noi sau din altă parte – spunînd sau lăsînd să se înțeleagă că boala ar fi „răspîndită prioritar de bătrîni”.

Scris pe un ton cînd sentimentaloid, cînd ironic, articolul este de fapt un lung și, aș zice, insuportabil proces de intenție făcut la adresa autorităților de la noi și de pretutindeni, dar, aș spune, și la adresa elitelor medicale care au recomandat în toată lumea „distanțarea socială”. Pînă și animalele de companie, care pot fi plimbate, ar fi mai fericite decît bătrînii, supuși diferitelor interdicții, crede autorul: „Departe de mine gîndul să cer îngrădirea libertății animalelor, dar ce facem cu oamenii, pentru că și bătrînii sînt oameni?”. Ioan-Aurel Pop este scos din minți de unele afirmații, precum cele ale Ursulei vor der Leyen, care a spus că, în absența unui vaccin apărut destul de repede, anumite restricții de circulație, în special pentru cei vîrstnici și vulnerabili, ar putea rămîne în vigoare „pînă la sfîrșitul anului”. Că asemenea restricții ar fi dure, greu de suportat, dezesperante chiar și ce mai vreți, e foarte adevărat. Întrebarea este: dacă totuși ar fi necesar să existe (ca și cele existente acum), oare asta este fiindcă societatea vrea să n-aibă bătrîni (fără s-o poată mărturisi, căci mai e și ipocrită) sau fiindcă vrea să n-aibă bătrîni morți (prea devreme și în condiții dramatatice sau chiar tragice)? Dl Pop se complace continuu în această confuzie și supralicitează: „A le fixa… bătrînilor ore de ieșire în lesă, a le construi țarcuri, a-i despărți complet de lume, de lumea lor, pe care și ei au creat-o, este absurd. Tinerii de azi vor deveni și ei iremediabil și indubitabil bătrîni”. Trec peste excesele retorice și mă întreb de ce consideră autorul faptul absurd. Explicația, oferită de propoziția a doua, este că tinerii de azi, care impun restricțiile pentru bătrîni, își impun lor înșiși aceleași restricții pentru momentul cînd, iremediabil, vor deveni bătrîni. Dar nimeni nu crede că se va ajunge acolo: restricțiile sînt temporare, valabile pentru cîteva luni, un an, pînă ce pandemia fie va înceta din cauze naturale (cum s-a întîmplat în istorie cu toate marile epidemii), fie se va găsi un vaccin eficient. Dar dl Pop pare să presupună că societatea – instigată de niște „minți rătăcite” – se folosește de pretexul pandemiei COVID-19 pentru a le „construi țarcuri” bătrînilor definitiv – ceea ce, dincolo de inumanitate, ar fi și absurd, într-adevăr, fiindcă ar lovi și în cei care le-ar construi, măsura fiind self-defeating. Într-un asemenea pasaj – și nu este deloc singurul –, deja nu mai e vorba doar despre proces de intenție făcut guvernelor, ci despre un autentic delir conspiraționist, nici măcar disimulat. (În acest sens, vezi și întrebarea, tipic conspiraționistă: „Cui folosește crearea de psihoze și de depresii, din moment ce nu avem atîția psihologi ca să ne vindece ori să ne aline?”.)

În această situație, ce crede autorul că ar trebui făcut? Cum ar trebui procedat mai ales cu restricțiile de circulație privitoare la persoanele în vîrstă? Simplu, anulîndu-le: „Nu-i mai «protejați» peste măsură, fiindcă le striviți umanitatea și le pătați demnitatea. Omenia nu le-o puteți distruge și nici păta, deoarece o au din belșug și o revarsă neîncetat asupra acestei lumi bolnave”. Da, demnitatea oamenilor ar ieși în cîștig, dacă ei – tineri și bătrîni deopotrivă – ar respecta voluntar regulile de „distanțare socială”, înțelegîndu-le și interiorizîndu-le ca pe o stringență dificilă, dar rațională. Nu știu dacă ei s-ar simți chiar liberi în această situație, dar e sigur că ar conviețui mai ușor cu restricțiile temporare. Din păcate, știm și vedem că mulți – iarăși tineri și bătrîni deopotrivă – procedează smintit, tratînd „distanțarea socială” drept un moft. Cineva ar putea zice că ar merita să plătească pentru sminteala lor. Poate că da, numai că nenorocirea e că ar plăti și mulți alții – tineri și bătrîni, înțelepți și smintiți deopotrivă – deoarece, cum știm bine, poți contribui la răspîndirea virusului fără să faci boala sau avînd numai simptome benigne.

Ce să spunem atunci? Că pînă și demnitatea smintiților ar trebui respectată, lăsîndu-i în voia lor? Lăsați smintiții să fie smintiți, ca nu cumva să le „pătăm omenia”, fie și cu riscul infectării omenirii! Indignat, autorul pare să vadă lucrurile în acest fel, anume că fiecare dintre noi ar trebui să facem ceea ce credem și să ne încredințăm destinul divinității: „Lăsați grija asta excesivă, că de viața și de moartea noastră se ocupă Dumnezeu și noi înșine, după puterile noastre omenești”. El nu pare a fi înțeles că într-o situație epidemică precum aceasta fiecare sîntem responsabili nu numai pentru viața noastră, ci și pentru a celorlalți, iar binele public, asupra căruia statele au datoria să vegheze, devine ceva foarte concret, măsurabil în statistica îmbolnăvirilor și a deceselor.

Pe de altă parte, nu mi-e deloc clar în ce fel bătrînii „și-ar revărsa omenia asupra acestei lumi bolnave”, în caz că ar muri mai mulți dintre ei, fie că au sau nu „umanitatea strivită și pătată”. (Sînt aici formule și expresii care se apropie neliniștitor de ceea ce Rudolf Carnap numea cîndva „nonsens”.) Mi-e clar însă că acest text, care abundă în insinuări, în semi-adevăruri, lamentații patetice și chiar în falsuri, nu poate contribui decît la delegitimarea restricțiilor prezente, sugerînd că ele sînt excesive, discriminatorii, umilitoare, absurde și disimulînd chiar intenții malefice. Și dacă ar fi vorba numai de criticarea unor decizii ale politicienilor! Numai că, pe cît știm cu toții, aceste decizii nu sînt dispuse arbitrar de politicieni cinici, cum s-ar putea crede citindu-l pe dl Pop, ci la sfatul și cu girul marii majorități a oamenilor de știință din domeniu, atît de la noi, cît și de pretutindeni, inclusiv al OMS. Să fie toți aceștia nebuni sau sînt parte a marii conspirații?

Concluzia este una singură: președintele celui mai important for științific din România, istoric de profesie și om de știință, își permite, cu tot aplombul și autoritatea de care dispune, să submineze aproape explicit autoritatea medicilor, biologilor și, în general, a oamenilor de știință, într-o chestiune gravă, de viață și de moarte. De necrezut!

index jpeg 5 webp
Gustul banului
Gustul banilor poate să se refere și la un „amărît” care, cine știe cum, găsește un post sigur și bine plătit la stat, un post pe care pregătirea și experiența sa nu i-ar fi permis, în mod normal, să îl ocupe.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Nucleara
Este urmăritul penal capabil să treacă dincolo de faza încordării mușchilor și să folosească arme nucleare?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Alexandru Dragomir despre politica (noastră)
Din păcate, puțini știu cine a fost Alexandru Dragomir.
Frica lui Putin jpeg
Filosofie, feminitate, autenticitate
Aşa se explică, pesemne, de ce în filosofie s-a menținut „privilegiul” masculin, chiar şi în vremurile mai noi, de după emanciparea femeii.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Activistul european și moartea unei pasiuni
Articolul meu vrea să atragă atenția: cu excesele activismului și propagandei, UE poate pierde treimea de mijloc.
index jpeg 5 webp
Spaghete în copaci
Propun să rămînem la rețeta lui Fellini. Plus paharul cu vin.
Iconofobie jpeg
Diplomație
Se reia, observ, o dezbatere politologică mai veche.
„Cu bule“ jpeg
Format letric
Nu era atît de cunocut încît să exprime fără ambiguități noua idee, dar sensul i-a fost aproximat din context, din relația cu termenul complementar.
HCorches prel jpg
Vremuri ale fricii
Dar dincolo de negare, dacă nu apare și acceptarea, efectele pe termen lung sînt devastatoare.
p 7 Chatbot WC jpg
Idioția artificială
Ar trebui oare programată inteligența artificială (IA) să răspundă la același nivel cu întrebările care i se pun?
IMG 8779 jpeg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Alt bîlci?
Cum ar fi să construiești un Disneyland și un Tesco la Londra, în Hyde Park?
O mare invenție – contractul social jpeg
Adevărul, premisa dreptății
Această limită este și mai evidentă dacă se înțelege că nici un proces judiciar nu se confundă cu Judecata de Apoi.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Sürdürülebilirlik
A crede înseamnă a paria pe o inevidență, a „credita” un „posibil”, dincolo de exigențele stabile ale „realului”.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pensiile francezilor
Dar vigoarea protestelor, dincolo de faptul că e vorba despre o tradiție franceză adesea desconsiderată și subiect de glume, mai arată ceva.
Frica lui Putin jpeg
Inamicii diversității
Privite în ansamblu, aceste cerințe ale cultelor, care s-au așezat, din păcate și spre detrimentul lor, cred, la remorca BOR, nu vor încuraja deloc predarea Religiei într-un spirit tolerant
AFumurescu prel jpg
Păstori, tătuci și influenseri (I)
Așa apar „tătucii” aleși democratic. Nimic nou sub soare.
index jpeg 5 webp
Un veac de Time
Scopul principal pe care cei doi și l-au propus a fost să furnizeze cît mai eficient știri cititorilor, chiar și celor mai ocupați dintre aceștia, care nu prea au timp de citit – de unde și denumirea Time.
Iconofobie jpeg
Rațiune și simțire
Se demontează aici un mit care a făcut carieră în secolul XX, mitul naturii prezumtiv candide a creaţionistului.
„Cu bule“ jpeg
Beat criță
Expresia beat criță este foarte răspîndită azi, în registrul colocvial; alte construcții în care intră cuvîntul criță cu sensul său propriu sau cu înțelesuri figurate au devenit însă extrem de rare.
HCorches prel jpg
Încă un Minister al Educației
Presiune care, în unele cazuri, se transformă în adevărate forme de bullying, fără doar și poate.
IMG 8779 jpeg
În cazul Hagi, tatăl şi fiul, să fii copilul unui mare fotbalist e binecuvîntare sau blestem?
Tot ce vine de la el nu poate fi decît excepţional. Hagi spune „eu sînt Ianis şi Ianis e Hagi”.
p 7 Curba Laffer WC jpg
Ultima redută a globalizării
Dar geopolitica nu e singurul motiv pentru eșecul celui de-al doilea val al globalizării.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cîte divizii are CPI?
Așadar, noua acuzație că președintele ar fi comis ceva contra copiilor, fie ei și din Ucraina, ar putea avea un ecou special în Rusia.

Adevarul.ro

image
Cum putem evita substanțele cancerigene din alimente. Medic: „Foarte rar să consumăm mezeluri, doar ocazional”
Deși să renunțăm la toate alimentele care ne pun în pericol este aproape imposibil, anumite decizii putem adopta.
image
Imaginile sărăciei în cele mai bogate orașe din țară. „S-ar fura tot dacă n-am face asta”
România a avut în ultimul an o creștere economică de aproape 5%, iar pe hârtie lucrurile arată cum nu se poate mai bine. De o cu totul altă părere sunt tot mai mulți români care trec pragul magazinelor și a piețelor alimentare.
image
Fructul astronauților s-a „cuplat” cu papanașii și clătitele românești. Detaliile unui produs cu succes neașteptat
Procesul tehnologic durează până la trei ore, atât cât trebuie pentru a obține același gust ca atunci când dulceața e făcută acasă.

HIstoria.ro

image
Cele mai vechi cutremure care au lovit Țările Române în Evul Mediu
Unul dintre cele mai vechi cutremure despre care avem informații este cel petrecut în anul 1411, menționat de Emil Turdeanu în lucrarea „Un manuscris religios din timpul lui Mircea cel Bătrân”.
image
Cine a ajuns primul în Antarctica?
Acest cel mai sudic continent (mai mare decât Oceania și Europa), care acoperă aproximativ 20% din întreaga emisferă sudică, este singurul din întreaga lume ce nu are o populație nativă și nici locuire permanentă.
image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.