Plagiate, amenințări, tupeu universitar

Publicat în Dilema Veche nr. 793 din 2-8 mai 2019
Frica lui Putin jpeg

Așadar, s-a ajuns și la amenințări cu moartea. Emilia Șercan, curajoasa și harnica dezvăluitoare a plagiatelor universitare, mai ales de la Academia de Poliție, a fost amenințată cu moartea prin e-mail-uri și SMS-uri tocmai de un ofițer care lucra în cadrul Academiei. Vom vedea unde va duce ancheta poliției și a Parchetului, dar pare sigur că complicitățile sînt uriașe. Probabil că 80% din doctoratele -luate în această instituție sînt grevate de plagiate masive – puțin probabil să fie descoperite și sancționate vreodată. Nu mai vorbim despre rău-famata Academie Națională de Informații, înființată de Gabriel Oprea, al cărui „interes național“ mergea în direcția unei ștafete a plagiatului, în care „torța“ fraudei era transmisă de la conducător la doctorand, după cum tot Emilia Șercan a dezvăluit. Deja mai multe zeci de teze de doctorat realizate acolo au fost anulate, iar multe altele așteaptă anularea, printre care și cea a fostului premier Mihai Tudose, a actualului procuror general adjunct Bogdan Licu.

Metodele polițiștilor sînt brutale, uneori. O cere meseria. Metodele filozofilor sînt mai rafinate. Nimeni n-a amenințat cu moartea pe cel care spune adevărul despre unii dintre ei. Din păcate însă, coalizarea îndărătul plagiatelor și al imposturilor academice de diverse tipuri se pare că nu-i ocolește nici pe mai mulți membri ai Facultății de Filozofie din Universitatea București. Denunțării plagiatului doctoral al unui fost ministru PSD al Educației, Ionuț Vulpescu, de către un coleg de catedră, Cătălin Cioabă (plagiat grosolan, de tip copy-paste, din felurite surse, inclusiv din Wikipedia), i se răspunde cu o scrisoare colectivă deschisă, semnată de 18 membri ai departamentului. Scrisoarea e un răspuns adresat lui Gabriel Liiceanu, care critica aspru plagiatele și alte forme de impostură de la această facultate, cu ample referiri la textul lui Cătălin Cioabă, vizîndu-l în mod special pe profesorul de etică Vasile Morar, conducătorul de doctorat al dlui Vulpescu. Scrisoarea colectivă e semnată, printre alții, horribile dictu, de decanul Facultății de Filozofie, de rectorul Universității București, dar și de alte nume cunoscute. Îl mai menționez numai pe profesorul Adrian-Paul Iliescu, cu contribuții teoretice valoroase, dar care mă tem că a rătăcit busola etică atunci cînd a scris prefața și referatul pentru o carte a lui Dan Voiculescu, în baza căreia acestuia i s-a redus pedeapsa cu închisoarea pentru corupție.

Ceea ce descalifică scrisoarea colectivă (intitulată „Maniheisme, sofisme și alți demoni filozofici“) mi se pare a fi mai ales maniera șerpuită, ocolită de a evita criticile directe. Textul abundă de subterfugiile formale care invocă diferite proceduri, în loc să atace limpede miezul chestiunii. La fel ca marea majoritate a plagiatelor din era Internetului, inclusiv cel al lui Victor Ponta, și cel al lui Ionuț Vulpescu era flagrant, vădit la o minimă lectură, cu pagini întregi copiate cu note cu tot, inclusiv cu greșeli, și „acoperind peste 50% din textul lucrării“, cum spune Cătălin Cioabă, care reproduce paginile respective, ce pot fi consultate de oricine. Într-o asemenea situație lipsită de ambiguități, a-i reproșa lui Gabriel Liiceanu că, grăbindu-se să acuze din presupuse motive impure, „nu înțelege că un plagiat necesită o analiză temeinică pentru a fi confirmat, că aceasta e atît tehnică, precum și interpretativă, că trebuie întrunită o serie întreagă de condiții pentru a putea declara o lucrare academică drept plagiat“ sună în cel mai bun caz a tergiversare vinovată, și în cel mai rău, a complicitate la impostură. De altfel, înțeleg din scrisoarea colectivă că a fost sesizată Comisia de etică a Universității. Se așteaptă un răspuns, ceea ce însă nu împiedica deloc ca, între timp, să existe o poziție oficială a Facultății de Filozofie și a Școlii Doctorale respective. Oricum, dacă „analiza temeinică“ se dovedește atît de consumatoare de timp, nu era firesc în această situație ca distinșii filozofi măcar să-și întîrzie răspunsul plin de acrimonie la adresa acuzatorului, Gabriel Liiceanu? Chiar dacă acesta e uneori mai vehement și mai pasional decît ne-am fi dorit și ar fi fost strict academic, dacă totuși plagiatul echipei „Vasile-Ionuț“ e real (și e greu de crezut că n-ar fi), el ar avea dreptate pe fond. Au atunci ei, semnatarii, atîta tupeu încît să-l înfrunte nu pe Gabriel Liiceanu, ci adevărul plat al procedeului „copy-paste“? Sau ei speră în continuare în cocoloșirea adevărului și în împingerea lui în zona politică? Un plagiat rămîne un plagiat, chiar dacă cel care-l denunță e de dreapta, ajutat de unul și mai de dreapta, iar cel care l-a comis e de stînga, patronat de cineva și mai de stînga. Oricîte comisii ar refuza să recunoască deschis plagiatul și să anuleze doctoratul în cauză, dovada copiatului rămîne, iar discreditul asupra doctorandului, profesorului, comisiei și facultății care a rămas fără reacție adecvată nu va fi înlăturat. Înțeleg asta semnatarii scrisorii colective? Ei adop-tă însă o tehnică întru totul discutabilă: atacați fiind, atacă la rîndul lor și se pretind victime ale unui denunț, chipurile nedrept și cu motivații neacademice, sosit din partea unui personaj care ar vrea să discrediteze facultatea și pe cei mai mulți dintre membrii ei.

Ca profesor la Universitatea București, Facultatea de Litere, mi-e pur și simplu rușine. Mi-am închipuit că, după plagiatul lui Ponta, Universitatea (cu toate facultățile sale) nu va mai accepta un scandal similar, că nici doctoranzii, nici mai ales conducătorii nu vor mai afișa deopotrivă dispreț pentru munca academică autentică și supușenie politică. Am sperat că, dacă totuși s-ar mai comite neglijențe grave în acest sens, va exista o reacție rapidă și adecvată a departamentului, facultății, Universității. În fine, mi-am imaginat că cei prinși asupra faptului, ori complicii lor fie și numai prin neglijență, vor tăcea măcar un timp și nu că vor răspunde cu tupeu, ignorînd obiecțiile de fond. Pe scurt, mi-am închipuit că între Academia de Poliție și Universitatea București există foarte multe diferențe de esență, inclusiv de natură etică.

Uite că m-am înșelat.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Un roman de știință
Bill Bryson nu este om de știință, nu are o formație științifică și, poate tocmai de aceea, tot ce scrie pare să aibă în spate un proces de înțelegere, de clarificare a unor lucruri, pînă la nivelul la care devin accesibile oricărui om cu o minimă educație academică.
Bătălia cu giganții jpeg
Datoria Europei
Nici Franța, nici Germania și nici – cu atît mai puțin! – Țările de Jos ori Danemarca nu vor face rabat de la exigențele procesului de aderare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Mi-e greu să pricep de ce a certa pe toată lumea e o formă de „acțiune”.
Frica lui Putin jpeg
„Nu umiliți Franța, domnule președinte!”
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat de două ori, nu o singură dată, că „nu trebuie umilită Rusia”.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Eroismul ucrainean și inima stafidită a Europei
Ucrainenii dau Europei anului 2022 o lecție pentru care mă tem că opulentul nostru continent, cu birocrația lui pe cît de groasă, pe atît de nevolnică, cu politicienii lui minusculi, nu este pregătit.
Cooper Union jpg
Două surori, un muzeu și o premieră
În primăvara anului 1897, la etajul al patrulea al școlii publice Cooper Union din Manhattan pe care o înființase bunicul lor, surorile Hewitt au inaugurat Muzeul de Arte Decorative Cooper Union.
Tezaur jpg
O lungă istorie de furt
Furturile din Ucraina sînt o reamintire brutală a celor cu care s-a confruntat, în istorie, România.
Iconofobie jpeg
Iubirea/ura de aproape
Devii mizantrop nu neapărat cunoscînd răul din celălalt, cît cunoscînd răul din tine.
HCorches prel jpg
La vida loca loca loca loca
Deprinderea aceasta a defăimării profesorilor a devenit la noi pandemică și are un gust nu amar, ci de-a dreptul grețos, cel puțin în percepția mea.
p 7 2 WC jpg jpg
De ce refuză Occidentul să numească fascistă Rusia lui Putin?
Jena Occidentului de a numi fascistă Rusia lui Putin se explică prin contextul psiho-istoric al țărilor europene.
Un sport la Răsărit jpeg
Ce mai facem cu Naționala?
Ne torturează şi o torturăm, chestiune din care nimeni nu va rămîne întreg. Echipa României nu e altceva decît oglinda României.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Ospitalitate
Nu e neapărat ipocrizie, cum ar zice unii, ci politețe și meserie.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.