“Plăceri vinovate”

Publicat în Dilema Veche nr. 320 din 1 - 7 aprilie 2010
“Plăceri vinovate” jpeg

Din păcate, nu apuc să mai ascult radio decît foarte rar. Cînd sînt la volan, de pildă, profitînd de amplele răgazuri oferite de traficul metropolitan. Ştiu că există o mulţime de posturi, care de care mai zglobii, mai ştiu cîte ceva despre excelentele emisiuni culturale ale dnei Teodora Stanciu, dar, în general, n-am datele necesare pentru a emite judecăţi definitive despre prestaţia unei instituţii care, în copilărie, mi-a marcat decisiv formaţia culturală. Uneori, primesc totuşi solicitări de colaborare. Deunăzi, o asemenea solicitare m-a indispus pentru cîteva ceasuri bune. O doamnă, sau domnişoară, altfel foarte bine-crescută, plină de bune intenţii, insistentă dar cuviincioasă, mi-a cerut să mărturisesc o „plăcere vinovată“ în materie de muzică. Urma ca, după mărturisirea mea, piesa menţionată să fie difuzată în cadrul unei emisiuni de divertisment. Va să zică cineva avusese ideea unui scenariu cît se poate de „amuzant“, din care să rezulte ce ascultă pe ascuns cîte un grangure de pe scena publică (eventual culturală). Am încercat să explic de ce ideea mi se pare defectă. În materie estetică nu există „plăceri vinovate“, decît dacă eşti ipocrit, snob, sau prost. Gustul fiecăruia dintre noi poate avea, cu sau fără justificări, o cuprindere nelimitată, dincolo de criteriile „academice“ curente. Cînd îţi place ceva (o imagine, o melodie, un spectacol etc.) nu stai să te gîndeşti ce-o să zică lumea. Îţi place sau nu-ţi place. Iar dacă îţi place, nu e cazul să amesteci plăcerea cu psihanalizabile complexe de vinovăţie. Plăcerea are nuanţe inanalizabile şi motivaţii multicolore. „Unde-i jenă nu-i plezir!“ – zice o vorbă de cartier...

Ceea ce mi se sugera era să declar că îmi place ceva, dar că, în acelaşi timp, mi-e ruşine că îmi place. Să nu-mi ascund însă plăcerea, ca să se distreze ascultătorii. Să zică: „Uite domnule, ăsta, care părea om serios, declară pe şleau că îi place Romica Puceanu, sau Fărîmiţă Lambru. Ce vremuri! Ce decădere! Cine ar fi crezut!?“ Am şarjat, brav: bine, doamnă, îmi place „Inel, inel de aur“ cu Fărîmiţă Lambru. Dar adaug că nu mă simt deloc vinovat. Melodia e, în genul ei, foarte bună, iar cîntăreţul e excelent. Ar fi ofensator pentru toată lumea să mă socotesc vinovat pentru opţiunea mea. Interlocutoarea mea vrea însă mai mult; vrea, mă-nţelegi, ceva picant, vreo indiscreţie buclucaşă, un mic iz de telenovelă: „De ce vă place? Vă aminteşte ceva? Se leagă de vreo trăire inavuabilă? De vreo persoană? De vreo împrejurare anume?“ Simt că devin materie primă. Trebuie să livrez: confesiuni suculente, ohtături, rele. Mă enervez. De ce-ar vrea cineva să mă transform în Sexy Brăileanca?

Ce alţi „băieţi fini“ au mai căzut în capcana asta? Mi se dă un nume. Celebru. „Şi ce v-a răspuns?“ „Că îi place Florin Bogardo, dar că, de fapt, nu muzica lui îi place, ci doar cuvintele cîtorva cîntece.“ Înţeleg că muzica lui Bogardo e o „plăcere vinovată“. Mi se pare scandalos. Nu pricep hazul acestei hîrjoneli de doi bani şi mă înfurii că pierd atîta timp ca să mă explic şi să mă sustrag.


Întîmplarea de mai sus subîntinde două întrebări: 1) Ce a ajuns să însemne, la noi, „divertismentul“? O mică bălăcăreală cu gîdilici, o zgîndărire a „flagrantului“, un moft echivoc, din care cineva să iasă niţel şifonat, niţel micşorat, niţel impur. Aşa, ca să mai rîdem! 2) Ce cred unii despre oamenii de cultură? Că stau de dimineaţa pînă seara în frac, cu mîna la tîmplă, rostind aforisme, citind Kant şi ascultînd Bach. Orice alt tip de „consum“ e un derapaj, o subterană stingheritoare, o „plăcere vinovată“. E ca şi cînd ai spune că dacă îţi plac icrele negre, e musai să nu te atingi niciodată de mititei, sau să o faci pe întuneric, deghizat, roşind de jenă. Împotriva acestei imagini bolînde despre frumuseţe şi despre spirit, declar, cu toată neruşinarea de care sînt capabil, că nu există incompatibilitate între Verdi şi Ionel Fernic, între Van Gogh şi Pârvu Mutu, între şampanie şi palincă. Şi că e stupid să te ruşinezi, dacă ai apetit şi organ pentru ambele.


image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.
image png
image png
O întîlnire destinală: dna Monica Lovinescu
Îmi cer scuze, oricum, și rămîn un mare fan al minunatului cuplu parizian.
image png
Gerontocrații
Unii cred că nu peste multă vreme vom ajunge să fim conduși (fie și disimulat) de IA.
image png
image png
Kofola de catifea
Adoptat mai des, nu ar aduce decît bine.
image png
La Mamaia. În 1981
Întrucît eu păream participantul cumva „dislocat” al întîlnirilor zilnice, doamna doctor hotărî să mă includă în ecuație.
image png
Înjosire și înjoseală
O simplă substituție de sufix produce efecte stilistice majore.
image png
„Faci sau nu faci;
nu există «cum»“
Cu alte cuvinte, se victimizează, justificîndu‑și alegerile, de care nu ar fi, astfel, responsabil.
image png
Mouratoglou?
Sperînd că „hoţii” vor fi prinşi. Sperînd la altă viaţă. Sperînd. Disperînd.
p 7 Jim O Neill jpg
Ce înseamnă Sudul global?
n lipsa unei prescurtări alternative, ei vor continua să folosească termenul „Sud global”.
image png
Țara automatizărilor
Automatizările necesită aproape permanent și o asistență umană.

Adevarul.ro

image
Messi, acuzat că a înșelat-o pe Antonela Roccuzzo: „Sunt în pragul divorțului”
Familia fotbalistului argentinian nu a oferit nicio reacție.
image
image
EXCLUSIV Elizabeth Debicki, Prințesa Diana în „The Crown“: „Nu cunosc niciun cuplu care ar putea îndura atenția întregii lumi“
Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru „Weekend Adevărul“, actrița povestește despre legătura pe care Diana a făcut-o între lumi, între culturi, între oameni, și ne lasă să privim în culisele realizării uneia dintre cele mai de succes producții ale secolului.

HIstoria.ro

image
Prizonierii americani în „colivia de aur” de la Timișu de Jos
La 1 august 1943, după atacul executat la joasă înălţime de aviaţia americană asupra Ploieștiului, în România au căzut prizonieri primii aviatori americani.
image
Bărbierii, felcerii și „doftorii” din Bucureștiul de odinioară
Pe vremea aceea, medicii erau rari, boierii preferând să-și vadă odraslele negustori ori funcționari la Stambul, nu murind de lepră la capul bolnavilor.
image
Istoria bojdeucii lui Ion Creangă. Căsuța cumpărată pe 50 de galbeni austrieci
S-au împlinit, la 15 aprilie 2018, o sută de ani de la restaurarea căsuţei în care şi-a trăit Ion Creangă ultimii 18 ani din viaţă şi de la transformarea ei în muzeu. Bojdeuca e astăzi cel mai vizitat obiectiv al Muzeului Național al Literaturii Române. Istoria bojdeucii se confundă cu însăşi istoria scriitorului.