Perplexităţi, amărăciuni, nelinişti

Publicat în Dilema Veche nr. 335 din 15-21 iulie 2010
Întrebări jpeg

Mă aşteptam ca articolul meu despre România lui Dan Diaconescu să stîrnească iritarea „adepţilor“. Am constatat însă, cu inevitabilă stupoare, că iritarea – sau măcar comentariul critic – au atins cercuri mai largi şi mai pretenţioase. Oameni care scriu bine, dispun de certe referinţe culturale şi sînt capabili de judecată articulată manifestă, brusc, o fină înţelegere a fenomenului OTV şi pun în joc relativisme înţelepte, paralogisme înşelătoare, analize sociologice acute, de natură să contribuie la o percepţie „nuanţată“ a lucrurilor. Dan Diaconescu este socotit „un afacerist de geniu“, un „personaj genial şi fascinant“, „magnific“ „deschis către societatea românească“. Şi asta „fără cea mai mică urmă de sarcasm“. Emisiunile OTV „fac lumea să fie preocupată de probleme sociale“, iar amfitrionul lor se distinge prin „discreţia“ sa dinaintea interlocutorilor. Pînă şi amicul Cioroianu, în dilematica noastră gazetă, răscoleşte tomberonul, căutînd ceva cît de cît comestibil. E impresionat de „amabilitatea“ lui Dan Diaconescu, un adevărat „campion al mass-media româneşti“. O cititoare mă ceartă că mă leg de OTV, dar nu zic nici pîs despre o publicaţie de genul Click, editată de acelaşi trust care tipăreşte şi Dilema veche. Păi nu zic. Nu pot să zic tot timpul – tot. Sau tot ce vor alţii să zic. Iar ziarul Click nu invită Guvernul să se pronunţe în paginile sale şi nici nu vrea să se transforme în partid politic. În plus, ea se răsfoieşte frugal, în metrou, în vreo sală de aşteptare sau la closet, în vreme ce OTV îşi ţine spectatorii în priză ore lungi, seară de seară.

Altcineva, fire obiectivă, e de părere că postul DD e oglinda fidelă a nevoilor populare. Asta se cere, asta trebuie să livrăm. Un tractorist obosit nu vine acasă la sfîrşitul zilei, dornic să se uite la TVR Cultural sau la National Geographic. Vrea OTV. Personal, am mari îndoieli că tractoristul cu pricina se grăbeşte să-şi odihnească oasele adormind, la miezul nopţii, cu ochii pe Elodia. Pe de altă parte, dacă transformăm în criteriu epuizarea zilnică a truditorului agrar, atunci nu mai avem nevoie, în spaţiul public, de mare lucru: cu o cîrciumă şi un tabloid satisfacem toate necesităţile. A se slăbi cu Shakespeare, cu Mozart sau cu Ion Andreescu. Să ne transformăm cu toţii într-un popor de tractorişti obosiţi. (Trec peste faptul că nu cred în abrutizarea ireversibilă a „celor mulţi“, incapabili, chipurile, să se bucure de ceea ce depăşeşte nivelul inferior al gustului).

O categorie aparte de cititori pune între paranteze substanţa propriu-zisă a articolului meu, pentru a focaliza asupra ultimului paragraf, în care e vorba de Traian Băsescu. Aşa face, de pildă, dl dr. Mihail Stanciu, a cărui scrisoare poate fi citită în numărul de azi al revistei. Domnia Sa îmi face onoarea de a se recomanda ca „admirator“ al meu, dar unul „îndurerat“, pentru că nu mă aliniez părerilor d-sale. De vreme ce, totuşi, mă admiră, dl dr. trebuie să fi citit numeroasele mele texte în care mă plîng de calitatea presei autohtone. Trebuie să fi citit, de asemenea, textele în care îi recunosc anumite calităţi preşedintelui ţării (de pildă cel în care explicam de ce l-am votat şi a doua oară, calificîndu-mă astfel, pentru băsescofobi, drept vîndut şi lingău). Mi-am permis, e drept, să socotesc clasificarea presei – la nivel de CSAT – printre „vulnerabilităţile“ patriei drept o „gafă“, avînd ca rezultat antagonizarea contraproductivă a unei instituţii şi aşa suficient de „pornită“. Mi-am permis, de asemenea, să am unele rezerve faţă de anumite gesturi ale dlui Băsescu. Dar dl dr. vrea un amor necondiţionat. Ca orice îndrăgostit, crede: 1) că iubitul lui nu poate greşi, 2) că dacă greşeşte e fie neesenţial, fie din cauza altora, sau 3) că şi dacă greşeşte cu adevărat, greşelile celorlalţi sînt mai grave. Ergo: dl Băsescu e infailibil. Cine îi vede scăderile e „partizan“, „mercenar“, solidar cu de-alde Tănase şi Dinescu. Nu înţeleg, dle doctor, de ce opiniile mele sînt partizane şi ale d-voastră obiective. Nu înţeleg uşurinţa cu care îmi atribuiţi motivaţii impure (de vreme ce sînt în barca „băieţilor răi“), nu înţeleg de ce îmi refuzaţi dreptul de a judeca aşa cum cred de cuviinţă, fără idolatrie, prestaţia unui politician, oricare ar fi el. N-am menajat pe nimeni, din nici o tabără, cînd am avut ceva de obiectat. Şi n-o s-o fac nici de acum înainte, cu riscul de a-mi îndurera admiratorii mai angajaţi decît mine. Admiraţia cuiva care mă apreciază strict în măsura în care îi confirm ataşamentele politice nu mă flatează peste măsură.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

image png
rebus jpg
Provocarea zilei pe „Adevărul”. Știi să rezolvi rebusul de sâmbătă, 17 octombrie?
Cititorii „Adevărul” au la dispoziție, pe telefon și pe computer, una dintre rubricile cunoscute ale ediției tipărite: „Jocurile zilei”. AICI puteți găsi zilnic provocări care vă testează atenția, cunoștințele generale și spiritul de observație, dar vă mențin creierul în formă.
Luca Niculescu, Sorin Grindeanu consultari guvern la PSD 18 jpg
Cum justifică Luca Niculescu prezența lui Marian Neacșu în noul Guvern, în ciuda condamnării penale
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a afirmat, vineri seară, că guvernul pe care l-a propus este format din reprezentanţi ai partidului care şi-a asumat guvernarea.
260302 iran shahed drone bf 0909 bb13ad jpg
Alertă de drone la granița României: avioane de luptă F-18, ridicate de la sol. Locuitorii din Tulcea, avertizați prin RO-Alert
Locuitorii din nordul județului Tulcea au primit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 17 octombrie, un mesaj RO-Alert, după ce radarele Ministerului Apărării Naționale (MApN) au detectat o țintă aeriană care se deplasa pe teritoriul Ucrainei, în direcția graniței cu România.
sir george iacobescu cbe born 9 november 440nw 5634173c jpg
Românul care vrea să ridice un zgârie-nori de 70 de etaje în Londra! Cine este George Iacobescu, omul din spatele proiectului uriaș
Cine este George Iacobescu, românul din spatele unui nou zgârie-nori de 300 de metri în Marea Britanie
Masina blocata  Foto Pixabay jpg
Românii se ceartă pe regulile parcărilor private, după ce un șofer a tăiat „caracatița” cu flexul. „Suntem în Vestul Sălbatic?”
Un șofer român riscă un dosar penal pentru distrugere după ce a ales să își elibereze mașina dintr-o parcare privată tăind dispozitivul de blocare a roții cu un flex, la miezul nopții. Relatarea sa a iscat o dezbatere aprinsă pe rețelele de socializare.
horoscop financiar 1 webp
Zodiile care primesc o sumă de bani când au cea mai mare nevoie. Universul le răspunde dorințelor
Banii ajung la unii nativi exact atunci când au cea mai mare nevoie de ei, chiar și în momentele în care și-au pierdut speranța că situația se va îmbunătăți. Racii, Balanțele și Săgetătorii ar putea avea parte de surprize financiare în perioada următoare, fie prin intermediul unor persoane apropiate
Katie Zacharia png
Record la Casa Albă: Purtătoarea de cuvânt Katie Zacharia, demisă după prima conferință de presă
Katie Zacharia a fost demisă după cinci zile ca purtătoare de cuvânt a Casei Albe. Donald Trump o criticase înainte de confirmarea plecării sale.
Biciclist in trafic Foto Magnific com jpg
Piste de biciclete tot mai multe, scandaluri fără sfârșit în trafic. Fenomenul „Go Rider” și conflictele dintre șoferi și bicicliști
Pistele de biciclete s-au înmulțit în România, ajungând chiar și în sate montane aproape pustii. În orașe, conflictele dintre bicicliști și șoferi provoacă frecvent reacții aprinse pe internet, unde românii se acuză reciproc de încălcarea regulilor de circulație.